Vă rugăm, nu fotografiați maimuța

Am o relație foarte agitată cu fotografiile în care apar eu. Mă chinui să le accept, pentru că am o față fără pomeți și lumina cade aiurea, sunt absolut nefotogenică și am refuzat să fiu trasă în poză de la paișpe pînă pe la douăj de ani pentru că îmi uram fața. Simplu. Apoi am încercat să mă împrietenesc cu aparatul de fotografiat, cu telefonul dăștept, na, acum sunt destul de relaxată cînd vine vorba să stau la poze, știu că din 100 doar într-un cadru voi arăta a om, în restul arăt ca un butoi turtit sau ca un pui fără buze. Bun. Totul era relativ ok. Am reușit să posed cîteva imagini cu mine de care să nu-mi fie prea rușine. Apoi l-am scris pe Vrum-vrum, m-am dus la lansare și am reușit performanța de a nu avea decît o singură poză de care să fiu mulțumită. Una, de la cel mai important eveniment din viața mea. Bun, ok, facem mișto de asta, rîd împreună cu prietenii de mutra mea, mă oftic nițel, îmi trece. După aia trebuie să scriu un textuleț despre Crăciun, mă chinui cîteva ore, mă agit, trimit, se publică și are în moț o poză atît de hidoasă cu mine că nici măcar eu nu mă pot privi. Nu pot să cer altora s-o facă, drept urmare ignor articolul și mă prefac că nu există. Urmează un interviu, mă bucur enorm, scriu răspunsurile alea din tot sufletul, trimit fotografie ușor prelucrată pe la luminozitate și o șuviță de păr care semăna cu o denivelare a craniului, plus o căciuliță de spiriduș adăugată pe capul mîței de pe umăr, bun, apare și interviul ăla, cu fotografia readusă la luminozitatea originală, cu denivelare cu tot. Asta nu e grav, pentru că erau mai mult fițe modificările mele. Apoi alt interviu, iarăși dau tot ce pot, mă scotocesc de răspunsuri, debordez de sinceritate, aleg o fotografie, trimit. Apare interviul și fotografia decupată de la nas în jos, fără ochi adică. Și îmi sare muștarul, pentru că e al dracului de enervant să încerci să scrii ceva din fuflet și să alegi nu cine știe ce poză, nu din aia de fotomodel, nu din aia artistică, nu frate, un căcat de poză în care să arăți decent și să nu se sperie lumea de mutra ta și pentru că ești totuși fetiță, să pari și kind of cute, și cum imaginea contează, nu? că mereu ni se spune asta, băga-mi-aș picioarele în ea de imagine, ei, tocmai imaginea aia fute toate eforturile, poți să scrii tu acolo orice, dacă ai lîngă text o poză de căcat atunci tot articolul e de căcat. Și mai bine nu mai fac nimic, nu? Sau șterg toate pozele cu mine de peste tot și refuz să mai apar vreodată în poze, ce pula calului, șase ani de adolescență i-am trecut fără să fiu trasă-n vreo poză, deci se poate. Sau ofer la cerere o caricatură de-a mea sau o poză cu bucile, dacă tot se publică articole în care nu apar ochii.

Da, am draci, și da, sunt lucruri mai importante în viață, cum ar fi să ne certăm pe tema interzicerii fumatului, sau să-l futem în cur pe ăla cu prezentarea de modă cu folii termice, sau să-l beștelim pe Iohannis sau să căutăm omi bolnavi sau săraci ca să-i ajutăm, da, știu, sunt multe. Dar io la ora asta am jdemii de draci că media zice cît de importante sunt imaginile, eu ascult și cînd public articole cu poze am mare grijă la crop, la etichetare, la ce exprimă, la ce transmit imaginile respective. Dar nu-ș cum se face că atunci cînd sunt eu subiectul unui articol cu poză, forțele universului conspiră și au grijă doar să fie cea mai nașpa fotografie cu mine sau dacă e oarecum decentă, atunci să fie decupată de la nas în jos. Pentru că așa se publică fotografiile cu oameni. De la nas în jos.

Și uite cum beau vin de la zece dimineața din cauza unor porcării și a căcatului din capul meu. Pînă la urmă e vina mea că dau importanță. Dar n-aș fi dat, dacă nu exista  pasiunea societății pentru imagine. Pentru prima impresie, pentru haine și aparențe. Uatever.

Update: All good now, poza cu pricina apare cum trebuie, cu tot cu ochii oricum mici. Și nu mai înțeleg de ce m-am supărat ca văcaru’ pe sat, ca o muiere cu sindrom premenstrual (ceea ce și sunt, but uatever). De nu știu cîte ori mi-am zis să-mi evaluez cu grijă prioritățile și să nu mă înfig cu dinții în chestii fără importanță, dar se pare că nu mă înțeleg cu mine cînd vine vorba de poze.

fuckoff

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s