“Minciuna are picioare scurte” – din batrani
Imi sar scantei din cap si nu pentru ca am bagat capul in resou, in ciuda frigului de la locul de munca, ci pentru ca posed, ca toti oamenii, capacitatea de a ma gandi la altceva in timp ce efectuez sarcini de rutina sau neplacute. Un lucru minunat, altfel carcasei umane i-ar muri bateriile la orice neplacere sau durere. Carevasazica, prin capatana mea scanteietoare a trecut o amintire cu un mare semn al exclamarii deasupra. Nu am inteles exact DE CE, dar mi-am confirmat o caracteristica destul de suparatoare pentru cei din jur…miserupismul fata de persoane chicotitoare/vorbarete/bagacioase/paracioase.
Aveam 10 ani si verisoara-mea urma sa locuiasca la noi cateva zile. Asta la sugestiile parintilor, pentru ca desi o agream suficient pe Madalina incat sa-i suport chicotele all day long , nu se poate spune ca eram dornica sa-mi impart timpul cu dansa. Si dulciurile. Si sucul Tropikana, lucru care m-a enervat pana la lacrimi, pentru ca mama ne luase amandurora cate un suc si pe mine m-a pus sa-l impart pe al meu cu ea, desi avea deja unul si nu era ca si cum s-ar fi sfarsit de sete!!! Si cunostintele de engleza, ridicate la ea si mediocre la mine, pentru ca eu nu faceam meditatii ca ea, motiv pentru ai mei sa ma priveasca tristi.
Nu mai stiu sigur daca in prima sau a doua zi de pyjama party iuhuuu…NOT! , tot zgubilindu-ne noi prin sufragerie, am gasit intre pernele fotoliului primul volum din Winnetou de Karl May. Il crezusem pierdut pentru vecie!!! M-am bucurat foarte mult si am lasat-o pe vara-mea sa se joace singura si eu m-am pus pe citit. Eram in culmea fericirii, in sfarsit cateva momente cu adevarat placute, nu mai vroiam sa ma joc stupizenii cu papusi, nu vroiam sa sar coarda, nu vroiam sa chicotesc, eu vroiam sa recitesc Winnetou. Si am facut asta pana cand m-a parat vara-mea si a venit MAMA. Doamne, ce m-a certat… ca de ce…cum pot sa fiu asa de rea… nepoliticoasa… ii e rusine cu mine… Pana la urma am lasat cartea deoparte si am reinceput sa ma joc, dar in scarba. Mare scarba.
Diferenta dintre mine acum si mine atunci e ca nu-mi mai prind parul cu zorzonele si beau mai mult alcool. Dar si acum prefer sa citesc decat sa chicotesc cu verisoara-mea. Si pana la urma, asta sunt si mie chiar imi place… sociabilitatea este 80% ipocrizie ca sa ai la cine apela in caz de nevoie, 10% plictiseala si abia 10% interes si dorinta de a-ti cunoaste aproapele. Prefer sa renunt oficial la sociabilitate si sa ma fac mizantrop. Sau mizantroapa, na.
Ho, ho, ho, mosule… n-am crezut niciodata ca existi cu barba si sac in lumea noastra, simteam in capul meu mic cu par tuns castronel ca daca e sa fie mosu’ , e in alta dimensiune, nu la noi aici, ca la noi e prea murdar. Mama spunea brusc ca s-a auzit un zgomot in sufragerie, gata, a venit, a venit mos gerila, ca am prins si eu o aroma de traditii comuniste, cat sa le pot recunoaste acum mai usor prin banca in care lucrez…asta in paranteza fie spus. Si ma duceam in sufragerie, unde era deja o cutie sub brad, de regula cu pijamale din deftina (sau diftina ?) si intr-un an cu o papusa mare si blonda, cu par lung, asa cum imi spuneau ai mei ca eu n-o sa am niciodata.
Stii ce vreau acum, old man? Vreau o vacanta de copil, in care sa ma trezesc devreme si sa mananc cozonac cu lapte fara sa ma streseze colaceii de grasime, sa ies la joaca in fata blocului, sa ma oftic si sa ma intorc acasa, sa vina dupa mine Alina de la 6 si sa ma ia inapoi afara, apoi sa ma strige mama sa vin naibii acasa ca trebuie sa mananc, ca altfel vad eu… Vreau sa arunc caietul de teme pentru vacanta sub pat si sa stiu ca ma voi duce cu temele nefacute in prima zi de scoala, si sa ma doara fix in poponetul meu mic de copil enervant. Vreau sa ma zvarcolesc in pat la 2 noaptea pentru ca nu pot sa adorm, nu sa incep sa sforai la 2 minute dupa ce ma intind in pat, fotoliu, canapea, podea…oriunde…Vreau sa privesc adultii doar ca pe potentiale surse de cadouri, nu ca pe inamici in lupta pentru locul de munca, iubit, un loc mai inaintat la coada la posta, un loc de parcare, un loc de veci. Vreau sa ma traga baietii de ciucurele caciulitei, nu sa ma ameninte ca ma bat pentru ca asa vor ei si sunt mai puternici decat mine.
Poti sa imi dai toate astea ? Nu poti. Stiam eu, mos craciun nu exista, exista doar Harry Potter si Lordul Cap de Mort.
Sau poate eram pagini lipite.
Vorbea rar, cu capul aplecat în jos, atent la mâna în care îi tremura paharul de vin. Pe cracul drept al pantalonului căzuseră în formă de trifoi câteva picături roşiatice; pe stângul nu avea decât o banală arsură de ţigară. Totuşi priveam mai mult spre gaura cu margini scorojite, arse, decât spre trifoiul vişiniu. Cuvintele curgeau, ceasul dreptunghiular de pe birou arăta aceeaşi oră ca la prima mea vizită în camera bătrânului. Ca şi cum existam amândoi în acelaşi timp, pe aceeaşi pagină.
Doi negi îi acopereau aproape în întregime pleoapa ochiului drept dar vedea bine. Puţin mai greu, ca şi cum s-ar fi uitat printr-o crăpătură, dar vedea tot ceea ce vroia să vadă. Nu-mi făceam griji în privinţa asta. Poate mă îngrijora mai mult cea de-a doua sticlă de vin pe care o destupa după nici o oră… urma să picure pe pantalon şi tulpina trifoiului, în şuvoi subţire ca un fir de aţă. Cea mai dură luptă pe care a câştigat-o. Îmi căută privirea şi îşi ridică şmecher sprâncenele. Doctorii te mai şi mint uneori, şopti ţinând paharul în aer ca să ciocnim.
I-au spus ce îl va ucide. Următoarea gură de alcool. Şi următoarea şi următoarea şi următoarea şi el râdea în faţa sticlelor goale, pentru el atunci moartea nu exista. Lumea se agita în jurul lui, se temea, se aştepta la ce-i mai rău iar el bea şi ciocnea paharele, cănile, sticlele, halbele, cutiile, Noroc! read more…
Verde Start. Ma duc la vot. Pentru ca de data asta candideaza un vamaiot pletos rockist ecologist destept care poarta tricouri si blugi si pe care-l cheama Remus Cernea. Pe Remus l-am vazut la unu sau doua concerte organizate de insusi el, pe insusi el l-am vazut de brat cu o domnisoara machiata in stil gotic la nu mai stiu ce concert de metale grele, si insusi el e verde, mai mult verde, e omul verde.Mircea Badea, omul-care-nu-voteaza zice ca-l voteaza pe Remus.Eu, chitra nevotatoare, zic ca trebuie sa-l votez pe Remus. Vreau un pletos presedinte. Poate nu chiar anul asta, sansele sunt aproape nule, mancatorii de rahat sunt prea multi in tara pentru ca deh, e mult rahat, dar in filme de obicei se intampla ceva de genul asta…. se trezeste un tzushpic fara sanse cu un ideal, organizeaza, lupta, convinge, totul invaluit in coloana sonora entuziasmata si pana sa termini si a doua punga de chipsuri tzushpicul se alege cu fata frumoasa si cu idealul implinit plus fro’ doua-trei lectii de viata invatate pe de rost. Oare am putea sa facem sa fie ca-n filme?Sigur ca nu cred pe nimeni si nimic si nimeni nu-mi garanteaza mie ca Remus nu e de fapt infiltrat printre aia buni ca sa ne duca pe toti de nas si sa-l ajutam fara sa stim ca aducem de fapt Satana la conducerea Romaniei… Daca ne bagam putin in numerologie observam ca numele Remus Cernea este ‘tradus’ prin 5921, si daca adaugam 1, numar sacru, la 5, obtinem 6, api scadem 3, numar si mai sacru, din 9 si obtinem 6, apoi adaugam 4, numar sacru, la 2 si obtinem 6 si pentru ca e in coada trebuie sa scapam de 1 care a mai aparut o data in ecuatie si uite, 666. Satana, ce ziceam eu?!Din ce-am inteles de prin alte parti, ca eu sunt tolomaca rau in ce priveste chestiunile politice, tot schepsisu’ e ca Remus sa ajunga in turul doi. Cum ajunge in turul doi? Voi stiti. Ca cica sa ii aducem macar 7%. De ce 7%? Voi stiti. Eu nu. Si nici nu ma intereseaza. Eu ma duc sa pun stampila si daca tot ma duc acolo apas si butonul cu parlamentarii aia multi si prosti. Da’ normal ca Basescu nu vrea sa scape de nu-sh cati parlamentari de dragul nostru ci pentru ca are el pica pe ei. Asa si? Nici nu ma intereseaza cine a venit cu ideea, putea sa fie si Cruella..uatever. Ma bag in ape care nu-mi plac.Scurt, Remus Cernea rulz!!!! Vreau sa fie presedinte ca-s curioasa daca o sa se poarte la costum si cravata… asta ma macina pe mine
Sunt oameni de care ma indragostesc si in care am absoluta incredere ca s-ar descurca perfect si in postura de dumnezeu atotputernic. My little black book ii cuprinde pe Miller, Bukowski, Vonnegut, Burroughs, Aleister Crowley, Robert Anton Wilson, Bruce Dickinson, Johnny Depp si or mai fi dar deja am depasit conturul. Conturul zilei de astazi il dadeau domnii Bruce Dickinson si Aleister Crowley. Iegzplicatii?
Bruce de la Maiden, roacheru’ perfect in sens pozitiv, om destept si multivalent, a scris scenariul pentru un film despre Aleister Crowley, the wickedest man in the world. Dl Crowley e un personaj foarte simpatic de altfel (aveti grija ce spuneti despre Crowley pentru ca nu se stie niciodata…obisnuieste sa se reincarneze mai mereu si are prostul obicei de a blestema) unii zic ca e malefic pana in varful urechilor, altii zic ca e pur si simplu destept (nu folosesc timpul trecut pentru ca…mda… nu se stie niciodata). Ocultist, alpinist, yoghin, sex addict, spion si poet, Crowley se infatiseaza in fata ta cu capatzana cheala si urechile ascutite, mereu insotit de curenti de aer dubiosi, si iti zice cu sictir : m-ati innebunit, mereu va plangeti, vreti sa faceti sex, faceti! vreti sa plecati din tara, plecati! vreti sa mancati gandaci, mancati! vreti sa invatati chineza! invatati! ce e asa de greu???!!! “Do what thou wilt, that is the whole of the law. Love is the law, love under will.”
Pricepurati? e simplu. E ca-n reclama la Nike, Just do it.
Mbun, si ziceam ca Bruce a scris scenariul asta, Chemical Wedding, si a iesit un film… placut pentru mine care tanjeam sa vad cam ce-a dat Bruce si cam cum s-ar fi comportat Aleister, dar putin prea eclectic in zona superficiala a magiei si stiintei. O mixtura de pisica lui Schrodinger cu ritualuri de magie sexuala, combinate cu o poveste de dragoste dintre un science man si o pustoaica uratica si roscata, evident studenta si ziarista. In afara de primele scene in care il vedem pe Crowley inainte de moarte si cele in care Crowley reincarnat apare in fata comisiei facultatii pe motiv ca si-a scos cucul in sala de curs si a facut pipi pe studenti, restul e cliseistic dar intr-un mod digerabil. Coloana sonora o da evident Iron Maiden, la ce va asteptati… Si cea mai tare chestie, filmul se poate vedea gratuit, dar maxim 72 de minute pe zi, la Chemical Wedding.
Nivelul deprimarii a atins cote alarmante. Ma sufoc. Ceea ce inainte avea un loc al lui zace acum intr-o cu totul alta camera, cu totul alta pozitie, acoperit de un cu totul alt praf. Pentru ca trafaletul n-are viata lunga, ba chiar e de unica folosinta, si culoarea selectata intru incantarea ochilor e foarte inselatoare in functie de lumina si grad de umiditate, s-a dovedit ca am ‘patat’ un perete cu pete mai inchise si pete mai deschise din aceeasi culoare. Am preparat alta, doar ca sa pui fix aceeasi cantitate de pigment a doua oara fara pipeta sau seringa e o incercare de Superwoman. Chiar daca va dezamagesc, nu sunt Superwoman, sunt Catwoman, lasa ca mai discutam despre asta. Si am incercat din nou, acelasi perete, alta transa de vopsea. Parea mai inchisa nuanta 2. Se ia decizia, va fi perete in degrade…momentan il lasam in pace, trecem la tavan pe care il lasasem la urma din cauza unor mici probleme intr-un colt. Ceasu’ rau, trafaletul nepotrivit, si o fasie din tavan se ruleaza ca o clatita dezlipita. Spaclul numarul unu si numarul doi, incepem sa razuim tavanul. Greu de spus ce simteam pe scaun, plangand cu praf de glet. Ma gandeam… deci…o zi pierduta ca sa dau jos gletul pus de ai mei pare-se cam prost, apoi sa punem alt glet, deci se vor murdari peretii proaspat vopsiti, apoi vopsit tavanul si daca iar se dezlipesc fasiile… si ajunsa cu sirul gandurilor in momentul ala cedam nervos, lasam mainile in jos si ma gandeam ce plm frate??!!!! ce plm e asta???!!! n-am ce face cu timpul meu, cu viata mea, ce rahat e asta?!!?! si o luam de la capat, pentru ca rahat nerahat vreau sa termin ce am inceput si din pacate asta inseamna sa imi fut timp, bani si nervi. Poate ca le-as lasa asa vraiste, dar la sfarsitul saptamanii vin parintii sa vada ce-a facut odoru’, manca-l-ar mama.
Fumez o tigara si incerc sa gandesc, sa ma calmez si sa vad ce pot face. Tavan fals, nu e tocmai ce vroiam, dar daca aleg modelul potrivit, ar putea iesi chiar mai bine decat ma asteptam. Plus ca nu mai razui restul de trei sferturi jumate de tavan si nici nu ne mai stresam cu pus glet. Da, corect, alti bani, alta distractie, tocmai intr-o perioada cam nefericita din punct de vedere al carierei mele…hahha..dar plm. Ma uit acum la ziua din fata mea si ma intreb ce plm fac azi. In spatele meu sunt niste saci.
Da, sunt niste saci cu carti. Ieri mancam ceva la calculator, si din spate fosgaie ceva. Ma uit incet, ca-n filmele cu prosti de groaza, vad cum se misca un sac. Sa-mi bag degetul in piure daca nu misca sacul! Parca era ceva inauntru, zic, ma o fi vreun gandac, da’ misca nenorocitu’ de parca era o vietate maricica acolo. Inutil sa spun ca am trantit mancarea pe jos, ma chinuiam s-o adun cu ochii la sacul care se misca din ce in ce mai tare, ca si cum ceva vroia sa iasa din el, si am racnit cum n-am racnit in viata mea si am rupt-o la fuga. M-am intors vorbind la telefon si cu o bata de baseball in mana, ca sa vad ca se prabusisera cartile din sac.
Si astazi nuanta care parea mai inchisa aseara este de fapt mai deschisa, probabil din cauza luminii naturale.
There’s a shit in this house and it’s playing with my mind, man…
Aveam patru pereţi din beton şi trei din carton cu care îmi cream ascunzişuri în funcţie de oră, sezon şi nivelul serotoninei. Au venit odată cu un transport de mobilă, erau maro deschis, le-ar fi prins bine o nuanţă mai aprinsă. Le-am spus că-mi plac, că încep să ţin la ei şi le-am mângâiat pielea din hârtie rigidă. Auzeam un faşait, ah, aţi prins curaj, începeţi să vorbiţi, foarte bine, de acum încolo vom fi prieteni, voi trei şi cu mine. O tuşă de negru şi cu pensula vă fac pistrui galben pal, iată colecţia de noapte. Le-am sprijinit capetele unele de altele deasupra mea în mod echilateral, îmi place să port simetrie. În noaptea din carton am aprins o lumânare, să nu vă temeţi, doar vă încălzeşte şi vă arată ce fac eu aici cu creionul. Mă joc de-a astrologul şi vă ornez cu constelaţii, uite Berbecul, uite Săgetătorul, dacă unesc punctele altfel iese o broasca ţestoasă şi pe carapacea ei se ghemuieşte universul. Se vede lumea afară, pe fereastră, şi lumea e în mijlocul toamnei, dar noroc de mine: am trei pereţi din carton pe care îi îmbrac în primăvară cu vopsea albastru deschis şi o pată mare galbenă de atâta soare. Mi-e drag să pictez frunzuliţe la poalele paznicilor din carton, stau între umerii lor bine camuflată printre crenguţe maro şi fructe de padure, afară bate vântul rece prăfuit dar Eu am învăţat să-mi desenez lumea pe care o vreau şi n-am de ce să ma tem. Şi când e vară în spatele pereţilor din beton şi li se topeşte cocoaşa eu râd în fular ca o drăcoaică, mânuiesc pensula în nămeţi şi bulgări de zăpadă albă şi strălucitoare, mândră sunt de cazemata mea. Acum pot să dorm, toată lumea ştie că zăpada ţine cald, mă curbez paralel cu pereţii mei dragi în formă de triunghi şi îmi cuprind tălpile, ca să nu mă mai termin. N-am stiut că vă fac rău. Eraţi doar pereţi din carton, v-am transformat în zi, în noapte, în vară, toamnă, iarnă şi aţi căzut. E prea greu să fii altcineva, mereu. Dar afară e ciment şi beton şi dacă vă ung acum cu albastru închis spre verde, înauntru o să fie mare. E pentru ultima dată, vă promit, veţi fi de acum încolo singura mare din carton închisă între patru pereţi din beton.
Aseara am fost foarte nervoasa. Foarte nervoasa.
Afara era urat si ceata. Peste zi fusese doar urat. Eu ma trezisem la 6. La 11 am stricat xeroxul. La 12 am cumparat SuperGlue. La 13:30 eram plina de lipici pe degete si colegii ma tineau cu forta departe de xerox. La 15 :00 a venit reparatorul xeroxului si la 15:30 am plecat de la munca. La 17:00 beam un pahar de vin. La 19:00 faceam ochii mari din cauza unei frane bruste. la 20:00 ma jucam cu Mishu, pisicul cu ochii galbeni. La 20:45 cautam loc de parcare la Real. La 20:50 plecam din Real pentru ca e imposibil sa-ti pastrezi sanatatea mentala in aglomeratia de acolo. La 21:00 suntem in fata blocului, cautam loc de parcare. La 21:16 trecem a treia oara pe la coltul blocului. La 21:20 ma pregatesc sa scuip o masina cu numar de Cluj care a parcat pe doua locuri. La 21:25 incep sa cred ca Bucurestiul a fost colonizat de masini. La 21:27 incercam sa ne bagam pe un loc cu 10 cm mai mic decat lungimea masinii. La 21:30 trantesc portiera, apuc tremaurand cheile, intru in bloc, urasc pe toata lumea, ma doare capul, vreau niste vin, vreau niste pufuleti, vreau sa citesc, vreau sa fumez. La 22:00 stau cu tigara, cu vinul si cu Robert Anton Wilson in pat, citesc si mi-e cald si bine.
La 23:00 privesc pe geam. Masinile sunt parcate perpendicular, paralel, oblic, stramb, anapoda, blocandu-se reciproc, cu o roata pe trotuar si trei in gradina, pe trotuar, pe sosea, pe trecerea de pietoni.
La 23:10 am o revelatie. Suntem in anul 2009 si intr-adevar lumea este condusa de masini.
