Doroteea nu știa sigur

Doroteea nu știa sigur dacă e nebună. Era o fată simplă. Își vopsea singură părul, nu purta haine colorate și nu era în stare să se dea cu tuș pe pleoape. Se trezea întotdeauna la ora șase dimineața, nici mai mult, nici mai puțin, și bea o cană -niciodată o ceașcă- de cafea neagră. Desfăcea două pliculețe de mâncare umedă pentru pisici, le vărsa în două castronașe, unul verde praz și celălalt roz pal, cobora nouă etaje cu liftul și se ducea în spatele blocului, strigând mâțele.

-Pis pis! Piiiis! Piiiiisiii, piiiiiisiii!

Veneau, în cele din urmă. Una, două, trei. Doroteea punea castronașele jos și se uita înduioșată la pisici. A treia se certa întotdeauna cu celelalte două, băga botul când în castronelul verde praz, când în cel roz pal și se îndopa. Pe asta o flocăia Doroteea cu cel mai mare drag. După ce terminau mâțele de mâncat, se întorcea acasă să scrie scenarii pentru filme porno. Reușise cumva să convingă un fost coleg de generală, acum mare baștan prin imobiliare și investitor secret într-o casă de producție de filme pentru adulți, să-i găsească ceva de lucru. Îl lăsase să copieze puțin la gramatică, la Bac, și după aia îi arătase o țâță, p-aia mai frumoasă. Doroteea avea o țâță faină și era expertă în sintaxă, așa că omul a recomandat-o regizorului, să câștige și ea un ban cinstit.

Sună la ușă. Masculul deschide. 

-Ce cauți aici? 

-Tu ești prietenul Anei?

-Da. Ana nu-i acasă.

-Știu. Am auzit că fuți duhr. 

-Cum fut?

-Duhr.

– …

-Că bați la cuhr!

-Ah, dur. Și ce dacă bat la cur?

-Dă-te la o parte.

Masculul se dă la o parte. Femela se așează pe marginea patului, trăgându-se de șosetuța dreaptă.

-Hai, fii hrău cu mine!”

Din astea scria Doroteea. Nu-i plăcea cine știe ce, ei îi plăceau mâțele și cuvintele și  voia să ajungă cea mai mare scriitoare de povești cu pisici, dar nu mai avea timp. După ce termina scenariile porno (trebuia să scrie șapte pe săptămână), ieșea puțin pe-afară, să prindă culoare în obraji și să mănânce ceva, de regulă legume la grătar sau piept de pui simplu peste care turna mult oțet. De obicei se ducea la o cârciumă de cartier, vizavi de blocul ei, și după ce termina de mâncat cerea o bere, apoi intra pe tindăr și dădea suaip stânga. Foarte rar dădea suaip dreapta.

Într-o zi a văzut pe tindăr o poză cu un tip care semăna cu alt tip care avea trei pisici. Știa asta pentru că al doilea tip își punea mereu pisicile pe feisbuc și Doroteea i le numărase.

Helău, helău!”

„Howdy. Auzi, ai cumva niște pisici?”

„De unde știi?”

„Nu contează. Ai?”

„Păi, am un motan.”

„Hm. Lipsesc două.”

„Nu înțeleg despre ce vorbești.”

„Poza ta seamănă cu a unuia care scrie chestii și are trei pisici, două portocalii și una bătrână.”

„A, îl știu pe individ. Parcă a scos o carte recent.”

„Da, am citit-o. A murit o pisică în carte, de bătrânețe.”

„Nu știam. Deci au rămas doar două pisici.”

„Era altă bătrână în carte. O chema Roberta.”

„Și p-asta care n-a murit cum o cheamă?”

„Baba.”

„Vrei să ieșim pe undeva?”

Doroteea a zis că da și s-au întâlnit într-o seară în parc. S-au plimbat prin puhoiul de oameni, că era duminică și duminica parcurile sunt pline, după cum știe toată lumea, dar ea uitase și venise cu varianta asta nefericită, în loc să se ducă direct într-un bar. S-au dus până la urmă și într-un bar, erau morți de sete amândoi, au cerut două beri și s-au privit cu atenție. Cât se plimbaseră aproape că nu se văzuseră deloc, fuseseră prea ocupați încercând să evite copiii care li se împleticeau printre picioare, bicicliștii, trotiniștii și roliștii. Doroteea transpirase și i se vedeau bretelele sutienului, ceea ce nu era deloc elegant din partea ei, dar uitase să-și cumpere un sutien fără bretele pe care să-l poarte cu maiourile negre. Tipul avea capul țuguiat, ca Oblio, mustață de mușchetar și creastă, deși în poza de pe Tinder părea un roacher clasic, cu coadă și tricou cu Morbid Angel. Nu mai semăna cu nimeni.

-Și cum îl cheamă pe motan?

-Francisc.

-Francisc. Frumos nume. Demn.

-Mda, amărâtu’ are diaree.

-Of, mititelul.

-Da. Vrei să-l vezi? Stau aproape.

-Sigur! Dar trecem pe la megaimaj mai întâi.

Au trecut pe la megaimaj și Doroteea a cumpărat o jucărie cu chiț, galben solar, și un pliculeț cu pernuțe umplute cu somon, pentru Francisc.

-Foarte frumos din partea ta, i-a zis tipul cu cap țuguiat și a vrut s-o pupe cu limba, dar n-a putut, pentru că Doroteea îi făcea chiț motanului și-l scărpina între urechi. Se vedea de la o poștă că se plac foarte mult, Francisc îi arăta burtica și torcea ușurel. Tipul cu cap țuguiat a încercat s-o mângâie pe-o țâță, nu aia frumoasă, ailaltă, dar nu a reușit pentru că Francisc tocmai făcea biscuiți pe ea. Apoi a încercat să-i bage un deget în ureche, dar nici asta n-a mers, și-atunci tipul s-a enervat și a tras motanul de coadă. Doroteea a sughițat din cauza șocului.

-Animalule!

-Mai lasă naibii motanul ăla!

Dar Doroteea n-a făcut ce-a spus tipul, pentru că nu era doar o fată simplă, ci și una independentă, care nu făcea ce-i spuneau alții decât dacă avea chef. Și de data asta nu avea chef deloc, așa că i-a tras tipului un genunchi în coaie, a luat motanul în brațe, a rupt-o la fugă pe scări și a continuat să fugă și pe stradă. Fugea chiar repede, nici ei nu-i venea să creadă. De la etajul doi, tipul urla și arunca cepe încercând s-o nimerească, dar nu avea nicio șansă, cu așa o viteză fugea Doroteea.

-E nebună, opriți-o! a strigat el către oameni, dar toți se dădeau la o parte din calea fetei, pentru că de fapt nimeni nu vrea să aibă de-a face cu nebunii și mai ales cu nebunele. Doroteea a alergat lămurită până acasă și toată seara s-a jucat cu Francisc, care uitase că are diaree, apoi au tras un pui de somn și când a sunat ceasul la șase s-au trezit și au luat micul dejun împreună.

 

 

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s