Junghiu’, organu’ și plictiseala

 

-Închide gura, închide-o! Doamne, dumnezeule, te-a văzut polițistul ăla, vine spre noi.

-Nu te mai panica în halul ăsta, e ok.

-E ok pe dracu’, te-a văzut! Și simt cum îmi vine și mie, tocmai acum. Totul e compromis.

Polițistul e un tip înalt, tot numai fibră și mustață. E pregătit să tragă dacă facem mișcări bruște, așa că înțepenim amândoi, Junghiu’ și cu mine, abia respirăm. Băgăm în noi fix atâta aer cât ne trebuie ca să nu crăpăm, dar bietul Junghiu’ a avut dreptate. L-a apucat și pe el, își umflă nările și încearcă să-l țină în gură, dacă-i dă drumul acum ajungem în carantină imediat. În carantină nu te lasă deloc în pace.

-Domnișoară, v-am observat căscând mai devreme, zice polițistul.

-De somn, dom’ căpitan, nu de altceva. Crăp de somn, uitați, am și pungi sub ochi, îi arăt umflăturile negre de care n-am putut scăpa niciodată, nici după 15 ore de somn continuu.

-Mhm. Somn,  carevasăzică. Sigur n-ați căscat de plictiseală?

-De plictiseală? mă mir prelung și-l apuc de braț pe Junghiu’. Cum să mă plictisesc cu un asemenea bărbățoi lângă mine, dom’ căpitan?

Bărbățoiul mijește buzele-ntr-un zâmbet mic de tot în timp ce eu îl întorc ca pe-o frigăruie în fața polițistului, să-i vadă tatuajele super interesante, cu cranii, motoare și femei goale. Apoi îi spun două bancuri, unul cu iepurașul și unul cu Făt-Frumos, pe care chipurile mi le spusese mie Junghiu’, și-i povestesc pe scurt cât de mișto ne futuserăm toată noaptea, după aia îi fac cu ochiul și tac.

-Hm, face polițistul. Domnișoară, vă atrag atenția că trombonirea unui organ se pedepsește cu șase luni de închisoare. Sunteți absolut sigură că nu v-a plictisit individul cu povești despre ultima lui beție?

Dau din cap că nu. Lu’ Junghiu’ îi ghiorăie un maț, de frică.

-Nu a încercat să vă provoace la discuții despre religie sau politică? Nici nu v-a povestit vreun film independent? Vreo pățanie din liceu? Domnișoară, fiți sinceră, este o chestiune de viață și de moarte! V-a rugat să-i citiți poeziile?

Polițistul e foarte insistent și mi se pare normal. De când a izbucnit epidemia de plictiseală, în urmă cu șase luni, au murit pe capete o mulțime de oameni. Se ia foarte ușor, prin căscat, și nu ține cont de nimic, îi infectează în egală măsură și pe plictisitori și pe plictisiți. Plictiseala a fost dintotdeauna, dar de câțiva ani încoace s-a întâmplat o mutație, ceva, și a devenit letală. Puțini sunt imuni la efectele ei, adică de plictisit se plictisesc, numai că nu intră în panică din cauza asta. Și le trece.

Majoritatea se sperie și umblă cu limba scoasă după distracții, le intră în gură tot felul de bacterii și astfel le scade imunitatea. Se curăță înfiorător de repede. Așa că autoritățile au luat măsuri să anihileze plictiseala din fașă.

Ședințele au fost interzise, la fel și team-building-urile, reuniunile familiale și cozile la supermarket. Convorbirile telefonice sunt înregistrate și evaluate, apelurile se fac exclusiv cu un scop precis și numai dacă informația nu se poate transmite eficient prin SMS. Agenții de poliție patrulează neîncetat străzile, localurile, sălile de cinema și parcurile, cum văd un căscat, cum acționează. Au primit dispoziție să facă uz de forță dacă întâmpină rezistență. Dacă te-au văzut căscând și nu poți demonstra că ai căscat de somn, te bagă în carantină, pe tine și pe toți ăia care te însoțesc.

În carantină n-ai timp să-ți tragi sufletul. Te obligă să sari cu parașuta, să te dai cu balonul, cu parapanta, cu deltaplanul,  cu placa, bicicleta, rolele, să faci surfing și windsurfing, să faci sailing, să faci bungee jumping, să mănânci la fiecare masă specialități exotice, să participi la dezbateri, să vizitezi obiective turistice, să te uiți numai la filme cu note peste 9 pe IMDB și când nu faci nimic special, au grijă să nu rămâi cumva singur. În carantină spațiul e deschis ca să nu stai cu ochii pe pereți. Acolo, ceasurile măsoară același timp ca afară, doar că mai repede. Uneori măsoară de două ori aceeași zi și nu-ți dai seama unde s-a dus timpul.

-Dom’ căpitan, m-a amuzat întruna. Vă rog io să mă credeți, nu vedeți că arată ca un bad boy?! mă milogesc de polițist, încercând să uit că Junghiu’ mă agățase cu Bună ce faci scuză-mă că te deranjez mă gândeam că poate vrei să bem o cafea zilele astea marți sau joi sau când vrei tu poate vineri dacă nu faci nimic altceva, că îmi povestise- la nici 5 minute de când intrasem într-o cafenea- cum își cumpărase șase perechi de șosete bleumarin, deși el le văzuse inițial negre, și că seara adormisem cu capul lui între picioare. Scot buza de jos în afară, îmi pironesc cea mai rugătoare privire pe dom’ căpitan și-l conving, e convins deja, dă să plece, să ne lase în pace, dar când să ne-ntoarcă spatele, boul de Junghiu’ slobozește un ditamai căscatul și polițistul îi pune cătușele, apoi întinde mâna spre mine.

-În carantină cu voi, plictisiților! mârâie organul și-l mușc tare, îi dă sângele, mă împroașcă pe față și-o rup la fugă, îmi iau picioarele la spinare, o iau la sănătoasa, sprintenă ca o ieduță, mă duc departe de carantină, de deltaplane, de bungee jumping, de iahturi și de Junghiu’.

Nu știu unde mă duc, dar nu știu nici de unde vin, așa că nu mă deranjează.

 

 

 

 

 

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s