Cum l-am cunoscut pe Franț

Mi-am făcut o cafea și mi-am reluat locul sub păturică, pe canapea. De vreo zece ani nu mai fierb cafeaua, ci aștept să clocotească apa, apoi sting focul și pun două linguri de Doncafe. Iese bună, doar că rămâne măciniș în caimac. Îl ronțăi.

Mă chinui să scriu o poveste cu o fetiță care ajunge întâmplător într-o lume dezordonată, cu locuitori formați aiurea din te miri ce, după nevoi. Moșul surd are iepuri montați la pălărie, băiețelul șchiop poartă la gât un vitezometru blocat la 10 km/h, duduia fricoasă se dă vrum-vrum pe masă cu o motocicletă decupată din revista Auto-Moto, din cer atârnă curcubeie și zmeii au apă la genunchi. Scriu încet, scriu puțin, scriu și șterg. Sunt la a cincea variantă, cred. Dar nu mă grăbește nimeni.

În casă e liniște. Doar cearta vecinilor de dedesubt trece prin pereți din când în când. Și sirena salvării, prin ferestre. Mi-am pus două pulovere pe mine, de câteva zile e frig ca iarna, dimineața mi se aburesc ochelarii.  Port șoșonii groși, cu oameni de zăpadă. Iar am avut coșmaruri, toată noaptea. Mă-ncăpățânez să dorm, totuși, să intru de fiecare dată în lumea aia slinoasă, în care totul se mișcă în reluare și nimic nu e sigur, nimeni nu e cine cred eu că e și nimeni nu mi-e prieten. Mă trezesc de zeci de ori, ridic neputincioasă din umeri, mă răsucesc în altă poziție și o iau de la capăt. Uneori țip, mocnit și dureros, îmi spun să țin minte coșmarul cu pricina, dar până dimineața vin altele,  îl uit.

Mă trece pipi. Abia mă-ndur să ies din pătură, lovesc întrerupătorul până când se aprinde lumina în baie, se stinge, lovesc din nou, e cu schepsis, trebuie aplicată o anumită forță, într-un unghi special. Mă spăl pe mâini și mă grăbesc spre canapea, e duminică și mi-e frig. În mod normal aș fi țipat, dacă aș fi văzut așa, din senin, într-o dimineață de duminică, un extraterestru pe canapea, în locul pe care-l încălzisem deja, dar m-au călit coșmarurile. Cred. Sau poate povestea cu lumea în care totul e razna. Așa că am rămas vreo două secunde cu un șoșon în aer, privind creatura albă și netedă, puțin lucioasă, fără pic de păr sau blană, cu două pâlnii pe capul rotund și cam prea mare pentru trupul care părea mititel, cât al unui copil de 8-9 ani.

-Salut! i-am zis, punând șoșonul pe podea. Mi-a făcut semn cu trei degete- atâtea avea la fiecare mână – și a clipit încetișor, ca mâțele, știi, când vor să-ți spună că ești destul de ok pentru un om. Avea ochi frumoși, teribil de rotunzi și negri, mari ca niște gogoși. Apoi a deschis gura, cât un năsturel. Nu părea să aibă dinți.

-Bună, a răspuns extraterestrul cu o voce mică și liniștită. Nu intra în panică!

-Nu intru, l-am asigurat. Ce rost ar fi avut să intru în panică? Sau motiv. Mititelul strălucea, sau era doar prea alb și curat într-o cameră prea întunecată și prăfuită. Ești în regulă? l-am întrebat, strecurându-mi mâinile în buzunarele pulovărului, ca să par relaxată.

-Cred că sunt, a zis el, oftând un abur lăptos. Aveam nevoie de puțină liniște. S-au adunat toți acasă, țin consfătuiri întruna, se ceartă, amenință, strigă, fac hărmălaie. Mie nu-mi place așa.

-Te înțeleg. Și mie îmi place liniștea. Vrei o cafea?

-Da, n-ar strica să beau ceva cald. E tare frig, făcu extraterestrul dându-se jos din canapea. Avea piciorușe scurte și grăsulii. În jurul mijlocului purta un fel de fustiță în cloș, tot albă. A venit țopăind lângă mine și ne-am dus în bucătărie, el s-a cățărat pe un scaun, eu am pus apă în ibric.

-Vrei zahăr?

-Nu, mulțumesc. Pe mine mă cheamă Franț.

-Cristina, îmi pare bine! m-am prezentat strângându-i degetul întins solemn. Stai prin apropiere? l-am întrebat în timp ce tăiam câteva feliuțe de cozonac.

-Destul de aproape, a zis Franț arătând cu o pâlnie spre parc. În tunelul de sub groapa veche de gunoi. De obicei eram doar câțiva, dar acum au venit o grămadă de delegații din toate galaxiile, nu mai ai loc să arunci un ac. E congres.

Am aprobat în tăcere. Nu mi se părea nimic ciudat. Parcul a fost pe vremuri groapă de gunoi, de fapt, fusese o mlaștină unde veneau cotigile primăriei să arunce resturile adunate din oraș. Se spuneau multe despre mlaștina aceea, ba că înghițise, la un cutremur mare de tot, un sat întreg, cu tot cu biserică, ba că sub smârcuri Vlad Țepeș construise o rețea de tuneluri suficient de mari ca să treacă oștenii călare, așa că nu, nu mi se părea ciudat că extratereștrii se adunau acolo ca să pună lumea la cale. L-am servit pe Franț cu cafea și cozonac, apoi am stat în tihnă pe canapea, înveliți cu păturica.

-Și despre ce vorbesc delegațiile astea?

-Eh. Despre voi, în principiu. Despre oameni. Nu sunteți o specie prea inteligentă, nu te supăra.

-Nu mă supăr, am zis și chiar nu mă supărasem. Nu-mi plac oamenii. Suntem răi și suntem răi pentru că suntem proști. Dacă n-am fi proști, nu ne-am face rău unii altora și am trăi cu toții în pace. E simplu.

I-am șters lui Franț firimiturile de cozonac de la gură.

-Ai dinți? l-am întrebat după ce mâncase aproape o felie.

-Am câțiva, dar sunt în cerul gurii, d-aia nu-i vezi, mi-a explicat extraterestrul. Auzi, pot să mai stau la tine? Îmi place aici. Măcar câteva ore, până se mai liniștesc reptilienii și verzișorii. Sunt răi și strigă mult. Nici tata nu-i suportă, dar dacă n-ar încerca el să-i calmeze, v-ar distruge planeta.

-Da, nicio problemă. Stai cât vrei. Poți să-ți alegi ceva de citit, să nu te plictisești. Îți place SF-ul? Am ultimul roman din seria lui Pohl, cu Heechee.

-Ți-a plăcut? și-a umflat Franț gogoșile de ochi spre mine. Se vedea că e un extraterestru de bibliotecă.

-Aha. Bine, ar trebui să citești seria de la început, dar merge și așa.

I-am dat cartea și l-am învelit mai bine, că fustița lui nu părea să-i țină de cald cine știe ce. M-am așezat lângă el și-am ajutat-o pe fetița din lumea aceea stranie, dezordonată, să rezolve o ghicitoare cu fantome. Din când în când se mai auzea câte ceva. Vecinul trăgea apa, o mașină claxona, frigiderul trosnea. În tuneluri, neamuri de extratereștri atotputernici decideau soarta omenirii. Dar, în general, era liniște.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Hercule spune:

    Eeee, și nu v-ați ghidilit voi după aia… 😉

    1. rockozaur spune:

      Ba da, coiț, ne-am ghidilit rough dupi aia, cu choke fuck, tit-slapping și deep throat, că așa se întîmplă în toate poveștile cu plozii celor mai șmecheri alieni din univers.

      1. Hercule spune:

        N-ai văzut că era mic? „Ai stricat copilul”. 😀

        1. rockozaur spune:

          Du-te, bre, și delectează-te cu pornache cu diverse rase de alieni, nu-mi strica acilea atmosfera decentă! Huo!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s