Toxica dracului

Ploua nervos. Nu puteam să dorm. Aveam o aftă, părul murdar și eram toxică. Cine dracu’ mai poate să doarmă după ce-și dă seama că e toxic? M-am tot răsucit în pat, mângâindu-mi bucile și scobindu-mă în buric, învârtind gândurile pe toate degetele, până când mi s-au căscat ochii brusc, sâcâiți parcă, și n-au mai vrut să se închidă. Cu ochii căscați mi-era imposibil să dorm.

Mi-am pus un pulovăr pe mine și m-am dus în bucătărie. Mai aveam un rest de ceai în cană, l-am băut și am făcut bleah. Era rece și prea concentrat. Cu mâncarea stăteam și mai nasol. Aveam un pește afumat în frigider, dar îl păstram pentru cina de a doua zi. M-am aprobat singură cu un ghiorăit jalnic de mațe. Totuși … toxică? Așa se pare. Mi-o spusese clar primul meu prieten, apoi Psiho, tipul din Sibiu care-și putea umfla venele brațelor, ca sugrumate de un ghiveci prea strâmt, Erce, sportivul sensibil și bețiv, și ultimul meu prieten. De fapt, nu, Ultimul nu mi-o spusese clar, doar înnebunise și fugise de-acasă. Nu și-a mai luat nici haine, nici periuță de dinți, nici măcar motocicleta din fața blocului. I-am strâns lucrurile și le-am îndesat cum am putut în cămară, printre borcanele cu murături și dulceață pe care n-o voi mânca niciodată. În fine, sper că se simte mai bine pe unde-o fi, nu știu, n-am mai auzit nimic de el.

Am început să fac o schiță. Adică, totuși, chiar toxică?! L-am scris întâi pe Primul, cu roșu. Ne iubisem. Cred. Bine, după ce l-am înșelat eu, apoi el pe mine, apoi iar eu pe el și am dat toți trei nas în nas în chioșc, după ce luasem niște beri, mi-a zis că nu m-a iubit niciodată, dar asta se spune când te desparți și vrei să lovești, ca să nu te doară pe tine și mai tare. Cu albastru l-am trecut dedesubt pe Psiho, cu verde pe Erce și cu negru pe Ultimul, după culoarea ochilor. Am tras linie și-am calculat că devin toxică după ce spun Te iubesc, dar rezultatul nu-mi zicea și de ce. Poate pentru că, atunci când fusesem la bâlci, în copilărie, de Moși, mă blestemase în noduri vreo farmazoană din aia cu mărgele multe și batic slinos.  Sau poate pentru că lăsasem șarpele să intre-n mine, când mă jucam în cercul magic și îmi tăiam sigilii în carne.

Sau poate pentru că în toți anii ăia cât am fost un copil tuns oribil, cu pălărie grena și bluzică turcoaz cu dungi orizontale, răsuceam, înainte să dorm la prânz, între index și degetul mijlociu, șuvițele mele preferate din părul lu’ Crețu’, și mă gândeam că o să mă fac mare, o să îl cunosc pe Mihai- Mihai era blond, apoi pe Alexandru- și el tot blond era, dar nu aveam să mă mărit cu niciunul. Și tot atunci, înainte de somnul de prânz, mă mai gândeam și că nu o să port niciodată fustă când o să mă fac mare. Și nu o să fac nici copii. Iar dacă aveam să ajung cumva, din întâmplare, forțată sau poate drogată, cine știe, în prag de măritiș, sigur urma să fug. Să fug cât mă țineau picioarele înfășurate în pantaloni. De fiecare dată fugeam și adormeam.

Am mototolit schița și-am aruncat-o la coș. M-am luat în brațe și m-am dus la fereastră să văd cum ploua tare de tot și frunzulițele tinere, fără pic de venin în ele, abia dezghiocate, plângeau de frig și durere.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s