Cu margarete

Am fost odată ca niciodată, pe când îmi făceam unghiile cu ojă gri și nu foloseam încă blush-ul, obsedată de-un tip neras, cu tunsoare de nazist tembel și coapse puternice. Era, așa cum sunt toți bărbații din ziua de azi, divorțat și alcoolic, dar de plăcut mie mi-a plăcut pentru că îi juca un ochi și-mi spunea deseori că-s frumoasă. Nu mai știu când ne-am văzut prima dată, dar îmi amintesc că era cam ora zece seara și m-a apucat de mijloc să-mi arate luna, apoi a strâns mai tare ca să-mi arate cât e el de puternic. Era, de ce să nu recunosc. Omul alerga, juca fotbal, înota, patina, se dădea cu bicicleta, cu rolele, cu placa, era mereu în mișcare și când se nimerea să merg în spatele lui, eram fascinată de felul în care i se mișcau bucile sub budigăii trei sferturi. Avea un cur țanțoș. Acum nu știu cât de moțat mai e, că nu l-am mai văzut, dar presupun că-și încordează fesierii la fel de sfidător.

Marile mele greșeli au fost că l-am lăsat să-și treacă degetele printre ale mele, că m-am jucat cu părul de pe pieptul lui și că am permis contactul vizual în timpul celui sexual. Doar cu două erori fatale poate m-aș fi descurcat și mi-aș fi gestionat gândurile cumsecade, dar cu trei deodată mi-a fost tare greu să mă lupt. Curvele zic că sărutul e ăla care strică bunătate de sex asentimental dar eu nu sunt de acord cu ele. Pot să mă pup în voie atâta vreme cât țin ochii închiși, după aia, după ce conduc masculul la ușă și pun ceva pe mine, mă gândesc la chestii serioase, la ce-am prin frigider, la Jarry și dacă am chef de dânsul, sau dacă n-ar fi mai bine să mă încumet la marele Llosa. Pe-afară scârțâie roți, cântă o păsărică nostalgică sau un bețiv energic, și simt cum mi se topesc hălci întregi de amintiri, așa proaspete cum sunt. A doua zi, dacă mă doare interiorul coapselor, bine, clipocesc ușurel din labii și poate zic hm, hm, ain’t the post sex cunt pain just great?! Dacă nu mă doare interiorul coapselor, ies în oraș să mănânc ceva bun, să-mi iau o carte nouă sau o bluză neagră. Nu fac sentimente de la sărut, ba chiar îmi place de mor, m-aș pupa întruna, dar numai cu băieții cu dinții mari. De la privit, însă…

Ei, de la privit, iau și iau cât să nu pot duce.

Așa a fost cu ăsta, cu Sporty Spice, cu deștele-ntrolocate, cu ghidi-ghidi printre flocii de pe piept și cu holbatul ochi în ochi. Pînă și ochiul cela care i se cam bălăbănea, se oprea-ntr-un loc și se fixa-ntr-al meu, stângul, până-mi dădeau lacrimile și-i smulgeam un flocișor, să-i dea și lui, să plângem amândoi. Știa istorie, muzică și literatură, iar mie mi se lățea un zâmbet tâmp pe față și-n cap o fantezie cu noi doi plimbându-ne printre flori, strângându-ne de mânuțe ca-n desenele animate cu Sandy Bell. După ce-l conduceam la ușă oftam prelung și adunam flocii din așternut, îi presam între paginile vreunei cărți despre care știam că-i place, sau doar bănuiam, și după aia mâncam înghețată de ciocolată pe balcon, să-mi treacă mai repede. Dar nu-mi trecea decât după o felie mare de timp. Săream ca o nebună prin straturile ei, fredonând unul din cântecelele pe care le ascultasem împreună, iar dacă ajungeam cumva prin câmpul ăla cu flori, o salutam visătoare pe Sandy Bell, apoi rupeam o margaretă și-i ciupeam petalele întrebându-mă ce naiba vreau și dacă, nu cumva, margareta era de fapt crin.

Mie nu-mi place dragostea, că mă pierd rău de tot în dânsa și merg doar după dâra de lumină lăsată de cine știe ce pereche de ochi. Unde-ajung în felul ăsta? Nu-mi convine. Mă rătăcesc cât ai zice pește, ește, ște, te, e. D-aia, când m-am întâlnit cu el ultima dată și mi-a spus, uitându-se de sus la mine, că-i înalt, vreau să-mi stai goală-n brațe, să-mi înnozi flocii de pe piept și eu să te privesc pe dinăuntru până la sfârșit, mi-am dat ochii peste cap și-am plecat, ușoară, liberă, acasă.

În urma mea, Sandy Bell a rămas suspinând cu nasu-n margarete. Sau în crini, ce-or fi fost nu știu, că nu-mi plac nici florile.

9 comentarii Adăugă-le pe ale tale

    1. rockozaur spune:

      :)) da’ exprimă-te, dragă, liber!

      1. @ipvwvi spune:

        vad un pic de remuscare cat si muscaturi. vad iubire si izbire. vad scenarii bune de pus pe micul ecran. vad ca vb deampulea. deci mai bine taceam.

        1. rockozaur spune:

          iar fumezi și la alții nu te gândești. rușine.

  1. Sorin spune:

    Mbuuuuuuuunnn!

  2. leo spune:

    In traducere libera(dupa ureche) inseamna ca tu ai cunoscut un tip misto, care ti o tragea de ti intindea flocii, destept, cult, potent, puternic iar tu i ai dat papucii pentru simplul motivca te a vrut pentru toata viata.
    Mie imi pare prima parte corecta aceea cu cunoscutul cat despre datul papucilor cred ca i ai dat papucii pentru ca ai crezut ca era prea bun pentru tine, prea puternic, prea cult prea vicios si foarte probabil prea insurat. Ai crezut ca te a depasit la toate capitolele, nu ai putut sa tii pasul cu el si ai fugit. As putea paria ca nu i ai recunoscut niciodata calitatile si ca nu i ai spus niciodata ce crezi despre el iar acum ai scris articolul asta ca sa ai aprobareai jurului ca ai actionat extraordinar.
    Eu cred ca ai scris misto dar ai facut o pula care nu o sa ti tina de urat noptile si pe care ai sa o regreti toata viata.

    1. rockozaur spune:

      :)))) Dude, pierzi prea mult timp analizînd ficțiune. Vezi că am și o postare în care zic că m-am futut cu un doctor care s-a dezmembrat singurel, una cu un tip căruia i-am făcut vrăji și după aia l-am sexualizat în lift, una cu un orc excitat violat de Muma Pădurii, și tot așa. Jurnalul mi-l țin în sertar, nu pe blog, dar na… ce să zic, mulțam pentru feedback 🙂

  3. leo spune:

    Pai nu pentru asta era fictiunea? Ca sa fie analizata? Preferi sa ne limitam la analiza limbajului artistic si a metaforelor scoase din context? Esti fictiune in articole si jurnal in comentarii?
    Eu te prefer fictiune.
    Ps. Sunt un tip batran, insurat, conducator de logan, daca mai dai cu mine de pamant nu ti mai comentez ca mi s sensibil.

    1. rockozaur spune:

      treaba ta, fă borș

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s