Cioară, Cuc-Mic și Coaie-Zbârcite in ză megaimaj

Spre finalul unei zile în care cea mai importantă realizare a constat în instalarea lanternei pe telefon când mă căcam într-o budă fără lumină, mă duc io la megaimaj să-mi iau cele necesare, a se citi vin, apă și-un croissant. Lângă raftul cu cafea, mă remarcă doi băiețași bercenari.

-Vrei să vezi cum arată o gagică ciufută? îi zice Cuc-Mic, un chel cu sprâncene groase, încruntătură pe măsură și număr prea mic la adidas ca să îl cheme Cuc-Mare, celuilalt, Coaie-Zbârcite, un țâști-bâști cu șeapcă.

Trec demnă și ciufută pe lângă dânșii, că așa m-a învățat mama, să tac, iau ce-am de luat, identific coada, lungă de 17 omi la două case deschise. În urma mea vine Cuc-Mic și urlă.

-Vai! Ce coadă!

Apoi merge la casa din afara razei mele vizuale și răcnește iar:

-Cioarăăăăă! Hai, vin-ncoa, bă!

Cioară, un al treilea matracuc, cu coș plin ochi, trece pe lângă mine și ceilalți 17 omi, urmat de Coaie-Zbârcite, și purcede la a-și întinde rahaturile din coș pe tejghea.

Io, cu lindicul cât pula și simțul dreptății efervescent, mă ciufuțesc instant și vreau să comentez, dar îmi aduc aminte trei chestii. Prima, că băieții bercenoși cu șeapcă, încruntătură și cuc mic scuipă, înjură, și pândesc la colțul străzii, de regulă gagici ciufute care-și uită rolul de sugative și prăjitoare de cartofi. A doua, că totuși eu nu am văzut ce s-a întâmplat după colț, nu am auzit discuția dintre casieră și Cuc-Mic, nu cunosc, carevasăzică, toate circumstanțele care au permis preluarea celor trei clienți înaintea altora, și ar trebui să nu vorbesc înainte să știu faptele. A treia, că am oroare de scandaluri, mai ales în megaimajul unde am trântit mai demult o sticlă de cola care s-a spart, și eu am rupt-o la fugă pentru că nu mă văzuse nimeni, dar am plătit-o când mi-a trecut peste un an, o casieră, pe bon, în plus, niște pulpe de pui. Aleg, ținând cont de toate aceste trei chestii, să mă uit urât la Cioară, Cuc-Mic și Coaie-Zbârcite, sperând că le pot provoca niscai anevrisme. Sunt complet sociopată și nu-mi pasă dacă ucid oameni nasoi cu privirea mea distrugătoare. Când îmi vine rândul, mă gândesc fugitiv să întreb casiera dacă cei trei pulifrici aveau bucurii la vreuna din ele, pe rând sau în același timp, dar renunț și la asta, pentru că-s fete relativ ok și mi-e târșă să mă duc la celălalt megaimaj, că ăla are culoarele aiurea și nu-mi place selecția de vinuri. Așa că tac de tot, mă înfurii pe mine, pe situație, pe cartier, pe lipsa mușchilor în constituția mea, pe faptul că-s o duduie mică, pe faptul că-s duduie pur și simplu, și pe faptul că nu, nu pot să le dau șuturi în coaie când mă acostează băețașii cu tot felul de texte cretine, pentru că există riscul să îmi pocească pizda sau mutra ciufută.

Apoi îmi amintesc că, atunci când lucram la bancă, în Colentina, alt ghetou bucureștean, rezistam eroic în fața oricărui pulifric care voia să taie rândul. Eram Nazi Soup Guy, dar cu țâțe. Mici. Și dacă omul din fața pulifricului care nu voia decât să scoată 10 lei îi dădea speriat voie s-o ia înainte, tot nu  permiteam așa ceva. Nu mai zic de ăia care credeau că mă pot convinge să încalc regulile. Puteau să mă amenințe cât le dorea creierașul zbârcit ca un coi mititel, și o făceau, dacă nu venea vreun șef să-mi dea cu autoritatea și cu lugu-lugu pe la nas, io tot nu cedam.

Așa că deseori eram amenințată cu bătaie simplă, cu așteptat în fața agenției și- presupun, bătaie sofisticată, cu concedierea argumentată de pile sus-puse, sau eram binecuvântată cu urări de genul: să te fută câinii (asta de la un pușcăriaș colentinian cenușiu, proaspăt eliberat sau evadat, nu am priceput), să dea dumnezeu să n-am ce mânca (că nu l-a dus mintea pe ăla de-o zis să mă blesteme direcționat spre beutură), să mor nemăritată (hă hă hă, norocul lui că n-a zis să dea domnu’ să mă mărit cu alai și lăutari, că săream peste ghișeu și-i defloram curu’ cu cititoru’ de bare). Evident că s-a întâmplat de câteva ori să chem masculii din viața mea să mă culeagă de la bancă, ca să nu mă bată clienții cu ceafa groasă și poprire pe cont, și tot eu eram aia certată, de masculi, că mă împotrivesc. Ce-mi trebuie mie stres? De ce nu fac ce zic ăia cu ceafa groasă?

Pentru că nu e corect.

Las-că o să văd io când o să mi-o iau, zicea unul din cei doi masculi, și anume prietenul.

Ai grijă, ce rost are, mergi pe burtă, fă-te că nu vezi, zicea celălalt mascul. Tata.

Și-n seara asta am văzut ceva, dar am mers pe burtă. Nu aveam toate informațiile, nu eram în măsură, nu avea sens, mai bine să-mi văd de treabă, ce rost are? Au sărit rândul niște băieți, și ce dacă?

M-a ajuns frica.

Apropo de asta, povestea taică-meu o fază de demult, când, justițiar milițian fiind, în tinerețe, se luase de niște unii care făcuseră măgării, iar bunică-sa, aflând, se jeluia amar:

-Te dă afarăăăăăă de la serviciuuuu, muicăăăăă!

Că na, e mai ușor să-ți fie frică decât să nu-ți fie frică, vorba lu’ Hagi.

În încheiere, voiam să vă recit o poezioară dintr-un almanah vechiuț tare, care nu are musai legătură, dar îmi place mie și d-aia. Era o caricatură cu un nene care tânjea după un trandafir. Și zicea așa:

Să-l rup? Mă-nțeapă.

Să-l las? Mi-e frică.

Că vine altul și-l ridică.

Ca de obicei, nu o să închei cu vreo concluzie, că alea sunt volatile. Am vrut doar să las asta aici, că e oarecum în ton cu circumstanțele politico-sociale actuale și cu rahatul ăsta care încă ne domină. Frica. Frica, ignoranța și lipsa empatiei. Grija pentru coltucul personal, oricât de mucegit ar fi.

La dracu’!

Eram doar în megaimaj, ce mare chestie. Nu schimbi mentalități de-o juma de secol, un secol, un mileniu, forever, în megaimaj, nu? Doar te alegi cu scuipat în freză, sau chiar mai rău, când vii acasă, in the hood. Fie că-i cartier, fie că-i țară, tot hood e. Bullies sfidători are everywhere, în costum de politician sau cu șeapcă și treling.

Dar asta nu înseamnă că e ok. Și nu e. Și mor de nervi că n-am zis nimic, fir-aș să fiu de ciufută fără mușchi, coaie netede și pelerină de super erou.

 

 

10 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Sorin spune:

    … povestioara aia cu Buddha care-si trimite un discipol sa-i aduca apa de la rau: merge discipolul, apa tulbure ca se scaldau niste boi.
    se-ntoarce fara apa.
    il trimite Buddha din nou la rau dupa ceva vreme.
    apa limpede ca boii plecasera.
    intelegi tu…

  2. rockozaur spune:

    în locul lui Buddha îl trimiteam pe discipol la megaimaj să ia bere 😀
    dar e bună pilda. pilda.

    1. leo spune:

      Discipolul era si el un bou ca nu a dat boii afara din apa. Ramanem boi daca ne intoarcem tot timpul cu spatele, chiar poate ne trezim ca ne transformam in ei pentru ca incepe sa ni se para o normalitate

      1. rockozaur spune:

        Bre, ce să zic… au și boii dreptul lor să se bălăcească.

        1. leo spune:

          Bineinteles! Sa se balaceasca usor perpeliti, pe farfurie, in sos de piper verde.

      2. Sorin spune:

        … invat.o tu pe mamaia fizica cuantica. sau pe bou bunul simt. cu ceva impact poate fi exemplul personal. in rest, orice demers e fix pix (sau kix).

  3. Sorin spune:

    … pai tu de ce crezi ca s.a inventat berea?

  4. leo spune:

    Daca s a schimbat ceva in piata victoriei se poate schimba si la mega. Dar nu bagand capul intre umeri.
    Ps. Misto articol, astept unul cu actiune.

    1. rockozaur spune:

      Mulțumesc. Dacă ai tu deja unul sau mai multe articole cu acțiune, poate îmi dai un link, ca să văd cum se face…

      1. leo spune:

        Touche!(sau romanescul „alta intrebare”). Talent am nu mai mult de o fraza si inspiratie pentru actiune doar din filmele cu Cichi Cian.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s