Domnul Fus

Trebuie să spun Shazam când încui ușa, altfel uit că am încuiat-o și mi se cască o gură de vierme în stomac, din aia cu rânduri circulare de dinți metalici și ascuțiți, care-mi ronțăie respirația ca pe-un morcov. Cronț-cronț. Așa că încui și spun Shazam!, n-am de ales, în casă nu mai pot sta. Păcat că gura de vierme se cască de la toate uitatele, nu doar de la uitatul încuiatului. În plus, mi-e rău.

Câteodată mi-e rău fără să mă doară nimic, și atunci e cel mai nasol. Am încălțat tenișii, chiar dacă e încă frig pe trotuare, mi-am răsucit un fular cu franjuri la gât și restul nu contează, e doar un amalgam incert de texturi negre, puțin decolorate și scămoșate. Trec pe lângă un om-pisică, înțolit la costum cu dungulițe gri, și creatura înaltă și mustăcioasă își lipește pentru o secundă privirea pofticioasă pe franjurii mei. N-am chef de el. Îi dau cu zât și merg mai departe. Aerul îmbenzinat îmi îmbâcsește părul din nas. E ridicol, sunt prea multe mașini în orașul ăsta, fac gălăgie, împut aerul, urlă, ocupă spațiu, ologesc, omoară, și nimeni nu zice nimic, n-ai voie să bați mașina, n-ai voie s-o lovești cu șutul în roată, n-ai voie nici măcar să strigi după ea că e boccie. La câțiva metri, Vlăduț, călare pe bicicletă, face dreapta repede pe o alee, să nu-l văd. Nu l-am văzut.

Merg mai departe, mi s-au cam înfrigurat tălpile, îmi ciripește ceva pe la urechi, soarele e timid, ca mine, copacul ăla e gras, ca mine, blocurile sunt prăfuite, ca mine, baba aia stă, ca mine. Merg mai departe, ajung la anticariat. Am așa, ca un fel de pinguin pe creier, cred că la anticariat lumea se face bine, și uite câtă lume e, se regăsesc vechi tovarăși, se strâng mâini, ce faci, bine, mă însor, de ce, așa e bine, dacă-i bine atunci e și mai bine, cineva vinde Dumas și Paler dintr-o sacoșă de rafie, fata de la casă râde cu un neamț, doi oameni-pisică își freacă dinții de cotorul lui Eco, iar clopoțelul de la ușă face clinchi-clinchi când ies. E un sunet plăcut, probabil l-aș putea asculta de câteva ori pe zi, savurând un pahar de vin alb demisec. Apropo, bine că mi-ai amintit, să mă duc pe la cârciumică. E tot o cârciumă, dar foarte mică, nu are decât trei mese, cu trei scaune la fiecare masă. Eu ocup unul, restul sunt goale, chelnerița așază milieuri pe ele, să dea frumos. Ridic puțin curul, să văd dacă nu m-am așezat cumva pe un milieu din ăla, ca un bibelou, dar nu. Cum aș fi putut, ce bibelou mai e așa obosit, ca mine. Scot un sunet fără capete când las curul înapoi pe scaun, nu seamănă cu nimic. Nu e pârț. Chelnerița îmi spune că nu au vin, cer bere, beau și râgâi. Stau pe scaun, în cârciumică, și beau.

Mă gândesc.

Descopăr că viermele din stomac s-a stricat și putrezește, îmi duhnește până-n cap și iese prin nas, prin urechi, prin ochi, prin gură. Nu știu dacă așa trebuia să fie, am început să lăcrimez. Niște fete se așază pe celelalte scaune, direct pe milieuri. Le văd încețoșat, le aud bine. Una vorbește despre ce-a zis el, a zis că îi place de ea, cum adică place, ce înseamnă place, e așa cum îți place cremșnitul sau e ca atunci când ești cea mai frumoasă și cea mai deșteaptă și cea mai drăgălașă fată din lume? Alta îi zice că e ca atunci când îl lași să te fută-n cur, apoi își aranjează mai bine milieul sub ea. Poate are dreptate, dar nu prea mai sunt atentă. Viermele putrezit a lăsat în urmă o scamă, scama mi s-a pus dop, iar nu pot să respir.

Mă ridic și plec, merg mai departe, sub o fereastră miroase a iarbă, sub alta miroase a pește, sub alta miroase a cartofi prăjiți, sub alta miroase a cojoace, sub alta miroase a pipi de pisică. Omul-pisică se întoarce surprins spre mine, își aranjează cravata, scutură un picior, își linge mustățile și vine mai aproape. Întinde o lăbuță spre pieptul meu și mă înțeapă între sâni, apoi trage ușurel. A prins scama de-un capăt. O desfășoară din ce în ce mai repede, ca un profesionist, până când încep să tușesc, să horcăi, să țip, să plâng, să înjur, să amețesc și să îmi amintesc. Îmi amintesc tot ce-mi trebuie deocamdată. Omul-pisică se joacă puțin cu ghemul înfășurat din scama mea, apoi îl bagă în servietă și îmi întinde o carte de vizită. Pe ea scrie cu Cambria de 14: Domnul Fus, Torcător de Gradul Întâi. Omul-pisică clipește lent, apoi pleacă unduindu-se solemn, pe sub ferestre.

Merg mai departe.

 

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Sorin spune:

    guuuuuuuuuuuud!

  2. Sorin spune:

    mi-a picat textul ăsta fix acolo la rană. organic. senzorial. onest. oniric. ‘ca-ţi-aş stilu’ tău, mă-nclin!

    1. rockozaur spune:

      Well. Mă bucur că te-a pansat, e nașpa să sângerezi, I can tell you that. And thanks.

      1. Sorin spune:

        ptr. textul tău…. zăludă: www youtube com/watch?v=iyJy1GLxYf0

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s