Transplant

M-a sunat undeva între a treia și a patra bere, tocmai desprindeam cheițele de pe doze ca să mi le adaug la colecție, și mi-a spus Bună, uite, n-am reușit să obțin decât două-trei bucățele de ficat, dar mă gândesc la tine și la noaptea aceea, hai să lăsăm imaginația să reprezinte limita. Am șaptesutepatruzecișitrei de cheițe iar el are vreo patruzeci de ani, șapte replici zborșite pentru cucerit femei, o nevastă, doi copii și atâtea amante câți ficați a transplantat de când s-a făcut doctor special pentru bețivi.

Probabil de aia am ajuns eu în preajma lui. Puțin cleioasă, îmi turnasem o sticlă de bere pe tricou doar așa, de pamplezir. Lângă mine mi se părea că văd un domn bine în costum de motociclist, care-a început să mă vrăjească. Nu vrei să te dau cu motoru’? mi-a zis el sorbind dintr-o bere belgiană cu vreo 8% alcool. I-aș fi zis să mă fută, dar sunt o doamnă, așa că am făcut un schimb clasic de amabilități din care oricine putea înțelege că urmau a fi implicate fluide la 0.33, juma’, litru sau genitale, numai noi ne prefăceam interesați de ficați și renovarea clubului. I-am probat geaca, era curată și grea, dar am simțit țâțele asistentelor, anestezistelor și bolnavelor supraviețuitoare împungându-mă în coaste, așa că am dat-o jos. După aia ne-am futut în mașină și l-am speriat rău când am vrut să reeditez scena cu mâna pe geamul aburind din Titanic. Se șterge greu, mâine sunt naș cu nevasta la niște prieteni, m-a apostrofat. Deși era doctor, îi puțea mâna a pulă de când mi-a pus-o pe față prima dată și mi-a băgat un deget în gură. L-am și întrebat dacă s-a masturbat după ultima operație sau confund eu mirosul de mănuși chirurgicale cu cel de organ genital. N-am înțeles nimic din tăcerea lui așa că i-am dat numărul de telefon, pe el l-am trecut în agendă Hipocrat, i-am zis să-mi aducă și mie cândva niște ficat, apoi am coborât la semafor. De-atunci s-or fi adunat la catastif vreo douăj’ de ficați prelevați și vreo cincizeci de beri băute. Azi e de gardă și are chef de futai, d-aia mă sună și vorbește aiurea despre imaginație și limite.

E de gardă sau nu am înțeles eu bine? Adică scapă repede de cei șapte pacienți de pe coridor că are de dus o hârtie importantă, își pune casca, se urcă pe motor și recapitulează indicațiile primite la telefon. La stânga la dreapta după hotel, înainte de bancă, bloc colorat curcubeic, urci la indigo și suni. Dai jos două perechi de chiloți, e incredibil câți infideli poartă chiloți, pare ironic dar nu e, nu mai pierdem timpul, căci domnul doctor e de gardă, deocamdată printre fesele mele, adulmecă expert zona că doar a făcut anatomie și se insinuează neanunțat, fără lubrifiant, prin tunelul numărul doi. Se bazează pe tupeu, studii și o dimensiune peniană mediocră, altfel aș fi cerut părerea unui specialist. Dar mă descurc, prea bine chiar. Iar asta-l enervează pe salvatorul blond de vieți, și-mi murmură iritat să nu mă mai mișc, se ocupă el de toate, ba chiar își ia și copiii de la grădiniță după ce termină. Toată lumea știe cum se execută un futut în cur, ei bine, doctorii nu fut diferit în cur așa că se poate extrapola lejer.

Mă gândesc la cei șapte pacienți și număr zilele până când m-aș putea fute din nou în cur fără risc de prolaps, dar mă întrerupe cadrul medical și-mi cere să-i scuip pe pulă până o umplu de salivă, ca s-o pot freca între buze cu pasiune și complezență. Îmi ridic fesele în aer și simt cum mi se scurg pârâiașe pe pulpe, nimic ce nu a mai văzut domnul doctor, mă deprim puțin, dar beau repede o juma’ de cutie de bere, îmi trece orgasmul pe lângă punctul ge, nici vorbă să-l prind din urmă. Mă resemnează cu două povești despre anesteziste, una despre un coleg ortoped și trei despre asistente gureșe și futeșe, una sugea, dar nu presta anal, alta presta anal, dar nu sugea și a treia s-a dus la nevastă-sa să-i spună că-l adoră. Mă bucur în sinea mea că a dat peste o femeie adevărată, dar țâțâi compătimitor din buze și exclam Cum așa? Și el e nedumerit, nu înțelege gelozia. Lui îi place să fută și să salveze vieți, n-are vreme de sentimente, abia reușește să dea o bucă între două urgențe.

E ceva cu meseria asta, te face să te simți mai bun. Îl pup pe buci, le mușc ușor, cu grijă să nu iasă amprenta dentară pe sub dunga chilotului ca să mă dea de gol, masez un omoplat susurându-i umed în ureche să se facă și mai comod. Așa că desface alunițele cu grijă, apoi își dă pielea jos. Nu e atât de bătrân, încă mai scârțâie a nepurtat pe la umeri și pulpe, dar foșnește flasc când dezgolește coatele și tălpile. Am uitat fereastra deschisă în baie și trage puțin curentul. Doctorul își izbește ciolanele unele de altele, chinuindu-se să-și stăpânească un frison. Asa cum stă, o idee crăcănat și cu testiculele atârnând, în calea curentului, îmi amintește de niște clopoței chinezești, din ăia cu șase ramuri, care atrag norocul absolut, dar nu e nicio legătură, e doar un doctor blond, însurat, cu doi copii, șapte pacienți așteptând în camera de gardă și o inimă mucegăită, imposibil de prelevat în vederea vreunui transplant.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. „Domnu’ doctor vine imediat, dă o bucă, vă rog să mai așteptați puțin, puteți muri mai târziu!”

    1. „da…și nu mai fiți așa chitroși că e spre binele vostru…”

  2. almostb spune:

    Misto rau de tot textul asta…

  3. almostb spune:

    Zau? Nu a observat 😀

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s