Ne-nebună

M-am trezit grea, am visat urât, cu oameni, nu-mi plac oamenii, de fapt îi iubesc, dar mulți sunt răi și d-aia îmi țin scutul sus, să nu mi-o iau. Și-am fost ciufută toată ziua, am scris greu, că asta ar trebui să fac la muncă, și-am făcut, dar greu, mi s-a lăbărțat tâmpla stângă, că de-acolo făt oficial. Neoficial, mi s-a strâmtat.

La Victoriei e un cerșetor, cântă la vioară. E cam al patrulea cerșetor pe care-l întâlnesc în drumul zilnic, după moșul de pe strada mea, baba cu flori și duduia cu doi plozi de la aceeași stație de metrou supra-exploatată. Și omul te ceartă. Treci pe lângă el, cu problemele tale, cu ăia zece lei pe care-i ții în buzunar pentru singurul răsfăț al zilei, cafeaua, pentru că nu ți-ai mai luat haine noi de jumătate de an și oricum ai jurat că nu mai intri în magazine pentru că te jefuiesc dintr-o fluturare de etichetă, că atâta-i de capul lor, și omul ce face?! Te ceartă. Nu personal, la grămadă și ironic.

Puhoi de oameni, ia uite câți bani am primit, deloc! Mamăăă! Ce noroc pe mine.

O dată.

De două.

A patrușdoua oară te-nspumezi. Pentru că te-a înjurat și moșul de pe strada ta, adică pe mine m-a înjurat moșul de pe strada mea, cum îmi permit să mă duc la muncă și să nu-i dau pomană, zilnic, dacă se poate, probabil că nici baba cu flori nu mi-a urat de bine, iar despre tinerica aia cu doi plozi care șade frumos la Victoriei, lângă standul cu sendvișuri, ca să-ți bage guilt masiv când îți iei crăpelniță cu 6 lei nenorociți, că atât ți-ai stabilit pe zile, până la salariu, nu mai vorbesc. Au fost câteva rânduri când n-am rezistat și i-am întins restul primit de la sendvișuri, că muream de rușine, fără să fi făcut nimic rău. Să zic mersi că am vs. Filantropica, huh?

Apoi ajung la muncă. Acolo, prin natura respectivei munci, stau cu ochii pe știri și istorie. Știri și istorie. N-am avut eu treabă cu istoria până anul trecut, dar am început să-mi fac o părere, așa, despre românași. Din interacțiunile zilnice online, din sursele de demult… te prinzi, prost să fii și tot te prinzi că suntem buricul împuțit și plin de scame al pământului. Mereu am fost. Submisivi și cu gura mare. Masochiști și certăreți. Mereu cu ochiul în veceul ăluilalt. De ce s-a căcat vecinul mai gros? Mănâncă fibre? Cine i le-a dat? Și ce-a oferit pentru fibrele alea? Patria, bineînțeles.

Neam de slugi, neam de fricoși, de parșivi, de șobolani leneși și fuduli. Distructivi. Nerăbdători să-i bată dumniezău pe ăilalți, mereu pe ăilalți.

Noroc cu relieful.

Ascultam mai devreme, că am venit direct acasă, ți-am zis că m-am trezit rău, am visat aiurea, premenstrual și, nu-ș, rahaturi pe cap, mda, și-am ajuns acasă, am ascultat niște Sport Total FM, că mai dau roace și  mai vorbește Narcis Șampion Lig cu omi din sport. Îmi fierbeam orezul și îl ascultam pe nenea de la Frăția nu-ș cum, că o făcut bază sportivă și i-au furat, pe rând, plasa de gard, apoi plasa de la porțile din teren. M-a bușit plânsul, nici măcar nu băusem ceva, spălam vasele, voiam să-mi placă oamenii și să nu-l fi auzit pe nenea de la coadă de la megaimaj, ăla care i-a luat-o înainte unui tip de vârsta mea, explicându-i- râzând, ce-i drept- care-i problema, parcă nu știe cum e la noi în țară. Pe interes, mânca-ți-aș.

Propun ca toți ăia care-s pe interes să fie supuși unui test simplu, să-și scrie crezul corect.

Pe interes, mânca-ți-aș.

Pentru gangstereală high class, și niscai înjurături cu băga-mi-aș, scoate-mi-aș, și altele asemenea.

Așa că am ajuns acasă și m-am reorganizat. Trebuia. Când nu mai știu de mine, mă reorganizez. Fac grounding, deși nu eram în anxiety mood, tot am făcut niște grounding. Chestii simple, cine sunt, unde vreau să ajung, ce trebuie să fac în perioada imediat următoare. Apoi am fiert orez, am plâns cu Narcis Drejan că i-o furat porțile lu nenea cela. M-am uitat la niște pisici, le-am iubit, la niște animăluțe, le-am iubit, la dragneagrindeanutrump, am urât totul, iar, am citit niște comentarii din alea cu oh, voi, tineri frumoși, sper să muriți ca-n colectiv că vă vindeți țara, iar pisici, niște politică de la americani, iar pisici, niște vin, mi-am amintit paznicul din megaimaj, căruia i-am atras atenția că piuie alarma când intru în magazin și el s-a strâmbat la mine de parcă aveam floci atârnați de mustață. Și tot așa.

Apoi am citit cu forța 20 de pagini din Harun și marea de povești. Cu forța, pentru că m-am înrăit. Am ieșit din propria găoază, ca un hemoroid chiaun și acum mă doare. A trebuit să mă forțez să citesc o poveste.

Asta e ceva foarte urît.

Mă gândeam azi, în timp ce fierbeam orezul, oare dacă aș scăpa de toți oamenii care nu gândesc așa cum cred eu că ar trebui să gândească, aș fi mulțumită? Aș rămâne cu ăia speciali, cu supraoamenii care îndeplinesc 7 sau mai multe cerințe? Eu le îndeplinesc? Oamenii dragi mie le îndeplinesc? Am pus destulă apă la orez? Știu exact ce vreau? Ce trebuie făcut? Știu ce e bine și ce e rău? Sunt rea sau bună? Are rost să mă întreb asta? Oamenii care lasă urme de caca în veceul de la muncă sunt răi sau buni? Ar trebui să-i omor? Moartea e bună sau rea? Mi-e frică de moarte? De ce nu am luat chilli iute? Și niște țigări.

Apoi m-am uitat prin bibliotecă și-am zis că am prea multe cărți necitite, pe care nu le voi citi vreodată. Și chiar dacă le-am citit, oricum nu au toate rost să-mi rămână pe rafturi. Așa că, dacă tot nu satisfac cerșetorii de pe ruta mea, măcar să satisfac cumva niște omi care se bucură la cărți, că știu cum e. E pure fuckin rapture să primești for free o carte, fie că o vrei musai, fie că nu. Dacă nu o mai dorești, o dai mai departe, copacii îți vor mulțumi.

Despre #freebooksarecoming o să scriu în săptămânile următoare, deci fiți cumva pe fază, dacă vreți super chilipiruri.

În rest…

Un om foarte drag mie a decis să plece pentru o perioadă, pentru că nu știe cine e, ce vrea și ce poate. E un om mult mai bun decât mine, un om pur și simplu bun, din acela care nu trece pe lângă cerșetorii de care vorbeam mai sus fără să-i miluiască, așa zicea Mamaie no. 2. Un om care urmărește regulat, o dată sau de două ori pe an, oamenii străzii, ca să le dea meniuri de la Gregory’s. Zice că iese la vânat de homeleși. În timpul ăla eu stau acasă și mă plâng că sunt atît de neînțeleasă. Omul ăsta a suferit mai mult decât mine și zece alți mine la un loc. Zic de mine că nu știu despre voi, so…

Și, într-o zi, a plecat.

M-a sunat, să-mi spună ce-a făcut, și n-am știut ce să răspund. Adică, am știut. Și am răspuns. Ce am crezut de cuviință atunci. Nu mi s-a părut că bate câmpii. Era logic. Și eu aș fi procedat la fel în locul lui.

Apoi, a trecut vremea. O lună. Între timp, am vorbit mai mult cu omul. I-am zis, bre. Așa și pe dincolo. Sugestii.

Pe cine dracu mint, i-am zis ce pula mea să facă, pentru că e varză și pentru că e omul meu. Știu cât de megaminunat e, și știu cât de fucked up poate deveni viața la un moment dat. Norocul meu e că am scrisul de partea mea, oricât de prost aș scrie, oricâți s-ar găsi să-mi spună că-s nașpa, că nu fac bine, că plm. Nu-mi pasă. Asta e terapia mea și e free.

Știi câți oameni de vârsta mea sau older fac terapie pe bani?

Nu am om în jur care să nu facă ședințe de terapie, sau să nu știe pe cineva care face.

E bine, dintr-un punct de vedere. Groaznic, din altul. Eu nu o să fac vreodată terapie. Nu că nu aș avea nevoie. Dar am rahatul ăsta, uite, beau niște vin, ascult niște roack, și vă spun. N-am habar cine citește, dar asta mă face să fiu nițel atentă la ce spun. Să gândesc de două ori. Să revin asupra unor idei. Să gândesc, să analizez. Bine, mai știu oleacă de psihologie, rudimente and shit, mă știu pe mine, mai bine decât oricine, nu-mi cade rangul dacă recunosc că am greșit ceva, și încerc să take it easy. D-aia zic. Io nu consider terapia necesară pentru mine, că am ce-mi trebuie. Mă fac bine singură. Treptat. Oricum murim.

Dar omul ăsta minunat se-neacă, și eu nu pot să-l ajut. Că se ține ca boul de nas, să nu respire. Na, nu pot să  nu pun asta peste porțile furate de la Sport Total Fm, peste faptul că am ales să fiu stearpă la vârsta când maică-mea se lupta cu crizele mele de adolescentă. Peste cerșetorii de la Romană, peste trumpgrindeanudragnea, pisici, etc.

Nu pot. Și-s toate claie peste grămadă, că așa e-n viață, și, la un moment dat, nu poți decât să te gîndești că o să fie bine, termini vinul, dai for free cărțile pe care nu le citești și here you are, my darling, in fuckin’ Wonderland!

Nu?

We’re all fucked up, aren’t we?

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s