Nu mai țîpa!

-Te duci să-mi iei niște bere că sunt nebună, uite cum te-am repezit, am urlat am dat să plâng mi-am tras mucii, eu abia mă abțin să nu ucid, serios, nu râde, mi-e milă de voi, sunteți în mare pericol, dar nu mereu, depinde dacă-i cap sau pajură, azi n-am omorât pe nimeni încă, dacă aș bea mai multă bere poate aș amorți, m-aș desena pe podele înspre dormitor ca să dorm până mâine și să mă încui în casă. Mint, nu încui musai ușa, nimeni nu intră aici, dacă intră clar nu mai iese, stau la pândă, îl pălesc cu bâta de baseball în cap, îi desenez mustăți de Hitler și perciuni de Lemmy cu markerul, îl îmbrac în latex și montez pe el trenulețul, îl încalec și fac ciuuu-ciuuuu.

-Bine mă, nu mai țîpa, am înțeles, nu vrei oameni, stai în pula mea o lună-n casă, te-nchid, iau cheia și te las fix aici, bine?!

-Desigur. Been there done that. Știi când? După admiterea la facultate, am refuzat oameni o lună întreagă, căutam casele unde a locuit Eminescu, eram cu ghidul străzilor după mine și degeaba, pula plăcuțe, pula semne, pula google, țigani, mahalale, eu cheaună, mintea văgăună, mergeam pe jos din Berceni în Romană, mă alergau vagabonzii și câinii, aveam o salopetă din blug negru, vindeam cărți la anticariat, apoi îmi luam alte cărți, aveam în bibliotecă la ai mei Abaddon, Exterminatorul, am sunat la Exlibris și le-am zis, îl am pe Abaddon, e de la Univers, cât îmi dați pe el? Mi-au zis că depinde. Citeam în perioada aia Alexandra David-Neel și luam notițe în agendă, a venit o prietenă pe la mine să mă miroasă, îi plăceau cireșele putrede, a văzut ce scriam, m-a întrebat de ce? M-a uimit. Ca să nu uit, i-am zis și a plecat, a doua zi m-am dus la anticariat, mi-am luat un dicționar comunist de filosofie și un Kant. După câteva săptămâni citeam Schopenhauer la Biblioteca Națională, după alte câteva săptămâni începeam Camus și Papini, E. credea că aș putea să fiu simpatică dacă mi-aș da silința și mă urmărea când mă strecuram fumând pe culoarele facultății, eu profitam de ea ca să fac rost de cursurile de la conta, ah ce frumos început de prietenie. Apoi am leșinat pe trepte și un profesor universitar mi-a explicat, în timp ce sincopam, că ăla nu e loc de stat, e de urcat, sigur dom’ profesor, transcend, mă iluminez mintenaș că după aia am seminar. Și tu mă ameninți cu închisul în casă? Nu ți-am spus cum am învățat pentru bac, camera pavată cu hârtii, cărți și pe dedesubt capcane, stacane cu cafea mucegăită, în sertarul biroului fiole cu cofeină și lingurițe cu zoaie uscate, chiștoace de țigări și doze storcite de bere, învelite în poze cu VilleValo. I am a fuckin’ hoarder, am 17 jurnale ascunse în spatele bibliotecii și un trandafir uscat șifonat într-un Fowles. Nu cred că o să te omor în somn.  Dorm buștean, ăsta e semn că poate nu sunt nebună, sunt doar un om prea mare închis într-o inimă prea zbârcită, știi de ce se zbârcește pielea degetelor când stai prea mult în apă? Nu pentru că se înmoaie, ci ca să apuci mai bine lucrurile, să ai aderență. N-ai fi crezut, a? Mda. Pune un cort în mijlocul camerei, pentru că aș sta acolo nu o lună, nu două, ci câte ar fi nevoie până voi putea lua în sfârșit, cu inima mea zbârcită și deshidratată, deci ușoară, decizia că nu voi mai avea nevoie de nimeni niciodată.

După aia o să-ți fac o quesadilla din aia bună și o să bem suc de portocale.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s