Ăsta nu înțelege nimic, iar ghizuroii înțeleg totul

Uite-l. Se-ntoarce cu gogoașa și cu berile.

Eu nu fac nimic important, mă uit la ghizuroiul solzos care călărește scoicile, e aproape amiază, mă ustură ochii, cum clipesc, cum orbesc. Mă salt în cur pe rogojină, îi smulg o bere din mână, ăsta râde la mine, mereu râde la mine, cred că se bucură că mă vede sau ceva de genul ăsta.

Desfac berea și beau o gură zdravănă, o gură grasă de bere rece. Să-i fut de ghizuroi, în ultima vreme îmi apar peste tot, o să-mi apară unul și-n cur.

-Ia gogoașă, Buziță. Cu brânzică, se ciucește ăsta lângă mine și râde, o grămăjoară de dințișori mici, răsfirați. Transpiră, oftează, desface gogoașa din hârtie, mă umple de zahăr, zahărul pudră amestecat cu ulei de plajă și transpirație îmi intră-n piele, urcă la cap și-mi rupe un șiret din spatele ochiului stâng.

-Ți-am spus să nu-mi mai zici Buziță, mi-e scârbă de cuvîntul ăsta. Și de brânzică și de mâncărică și de cărnică și de pizdică și ce dracu’ îți mai vine ție la gură! umflu obrajii la el, molfăind gogoașa. Nu era o gogoașă din aia fadă, cu aluat care scârțîie, chiar era o gogoașă bună, plină cu brânză cam puturoasă. Mergea cu berea.

-Nu mai vorbi așa, nu-i frumos.

-Hai, jet!

-Uite ce scumpă ești când faci botic.

Ce om. Nu-l suport când face dirty talk cu mine, îmi zice să-mi desfac larg diduța. Cine dracului vorbește așa când se fute?! Arunc restul de gogoașă, mi-e rău. Mă întind pe nisip și văd încă un ghizuroi, poate tot ăla de pe scoici, nu-mi dau seama. Atârnă de umbreluță și îmi face semnul ăla de supt pula, nu știu cui, oricum mi se pare cam nesimțit, zic:

-Bă, ia uită-te la ghizuroiul de stă atârnat de umbreluță, cică să sug pula.

-Cui?! îi sare ăstuia ciuful pe frunte.

-Nu-ș. Să sug așa, în general, pula. Habar nu am. Dracu’ să-l ia de ghizuroi, nici nu am apucat să clipesc tot, că a și a dispărut.

-Buziță, tu te-ai insolat, zice și-mi presează fruntea cu palma lui caldă, caldă ca o scovergă abia scoasă din cratiță.  Mă ridic, îmi scot slipul din cur, doar partea stângă. Femeile au de obicei probleme cu țâțele inegale, la perechea mea nu se vede că-s prea mici, în schimb am probleme cu labiile, că-mi deturnează jetul de pișu, trebuie să trag de stânga, s-o lungesc, ca să nu fac pipi pe picior. Nu e chiar așa complicat. Și cu bucile, nici nu asta nu e complicat, probabil că e ceva în neregulă cu ele, mereu îmi intră partea stângă de chilot în cur. Zic:

-Să știi că nu merge chestia asta. Dacă vrei neapărat, putem să mai stăm restul vacanței împreună. Cât mai avem? Două zile? N-oi muri. Dar când ne întoarcem în oraș, gata, fiecare cu viața lui. Ne despărțim, zic cu curul spre el. Înot puțin, mă piș, și când mă întorc la umbreluță, ăsta plânge. Plânge și se trage de elasticul șosetuțelor, nici măcar nu s-a descălțat de când a venit de la gogoși, e-n teniși, blugi trei sferturi și tricou în pătrățele. Destul de mari pătrățelele. Oribil. Doi ghizuroi, probabil ăia de dinainte, îl flanchează și joacă șah pe pătrățelele lui. Îmi storc părul și-i zic:

-Vezi, mă, că joacă ghizuroii șah pe tine, ce pula calului stai ca o balegă?!

-Despre ce dracu’ vorbești?! țipă la mine și începe să hohotească, mai să le dărâme piesele ghizuroilor.

– NU MAI PLÂNGE-N PULA MEA!

Încep să mă îmbrac. Ghizuroii s-au cărat undeva.

-Buziță, ce e cu tine, e de la soare?! E de la gogoașă? Nu a fost bună? Nu ți-a plăcut? Cu brânzică?!

Hai că începe scandalul. Îmi atârn rucsăcelul pe umăr și plec repejor, ăsta vine după mine, ajungem în cameră, își pune mîinile pe mine, eu nu mai am aer, țip că nu mai vreau să-l văd, îl urăsc, îmi smulg rochia, mai desfac o doză de bere și-i dau o palmă. Îi sare iar ciuful pe frunte. Nu-mi place să lovesc eu. Obosesc așa, încetișor, ăsta vorbește printre lacrimi, încearcă să mă convingă să rămânem măcar prieteni, să nu-l scot de tot din viața mea, și eu nu pricep, ce să fac cu un scrânjel de caca uscat în veceu, acolo unde nu ajunge apa?! Nu mă ajută cu nimic, nici măcar nu pot chema oameni să le arăt scrânjelul, uite, ce căcat mișto a fost ăsta, acu’ a rămas un scrânjel, dar vă faceți voi o idee.

Ce rău îmi e. Puțin de la stomac, mai desfac o doză de bere și cu asta îmi consum toate puterile. Mă întind pe spate, amărâtul abia acum se dezbracă, a stat ca fraierul înhăimurat pe plajă. Se urcă pe mine și-mi transpiră în ochi, îmi șuieră în ureche cum că cică aș vrea eu două puli în diduță, nu-l contrazic, nu mai pot, nu a înțeles niciodată nimic, clipesc broboana de sudoare până o macin și mi se pare că văd ghizuroi pe șifonier. Or fi tot ăia de pe plajă, nu-mi dau seama, toți sunt la fel. Se uită la noi și râd. Îl bat pe ăsta pe umăr, tocmai se apucase să pompeze, dădea din cur, transpira în averse pe mine.

-Mmm? Zi, zi, vrei un deget în cur? Orice, orice fac, gâfâie și se lăbărțează tot, alunecă pe mine, de unde dracului transpiră atât?

-Uite ghizuroii. Pe șifonier, mai apuc să șoptesc.

Ghizuroii plonjează peste noi ca și cum nu am exista și au dreptate.

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Gnossienne spune:

    Și Louie zicea că transpiră și că fătuca de dedesubt trebuie să-și ferească figura de broboanele de sudoare care curg gârlă peste ea.
    Un alt peisaj odios : burta lui bălăbănindu-se.

    1. futui, deci de la tîmpitul de Louie am în cap imaginea cu broboanele 😀 Louie e fuckable oricum, prea funny. Cu unul ca el e recomandat să dai cît mai multe pussy fart-uri.

  2. Hercule spune:

    Fă-i un penis captivus şi spune-i că îl eliberezi doar dacă promite că va presta impecabil pe viitor…

    1. rockozaur spune:

      Activate vagina dentata. Now!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s