Cum am refuzat o avansare ca să pot scrie liniștită

Hei, salut.

Da, chiar, nu mă așteptam. Surpriză! De Crăciun, sau așa ceva.

Mai am și alți blugi. Dar îmi plac ăștia. Au prins mirosul meu, nu mă îndur să-i spăl. Plus că au cusăturile strâmbe, distrag atenția de la buba mea din ochi.

Ei, o bubă ca toate bubele din pleoapă, cică să-mi pun picături două săptămâni, mi s-a înroșit ochiul, mi s-a făcut frică, dacă nu mai văd, mor. Nu-mi plac cărțile audio. Și nici n-am cui să-i dictez rahaturile din capul meu. Așa că am plîns sănătos, să-mi treacă. Sper să meargă.

Da, acum un an. Trebuia. Și-așa, am strâns din dinți și-am ieșit din uzina aia putredă, mâncătoare de suflete. Aveam încheieturile putrede, mintea putredă, zilele putrede. Numai speranța, săraca…

O drăguță, da. Speranța, nu șefa, nu. Știu că-mi era rudă, dar nu. Niciodată. Măcar de-aș fi trăit în umbra vreunei rubedenii de gradul întâi, dar eu am trăit în umbra unei verișoare de-a doua, o tocilară care călca pe oameni. Și maică-mea mi-o dădea drept exemplu. Ea, la facultate, lua zece la un examen, eu, la liceu, luam șase în teză la română. Un căcat cu ochi, asta eram. Apoi am lucrat o viață sub ochii ei. A vrut să mă avanseze de câteva ori, am refuzat. Urăsc nepotismul, verișorismul și avansatul într-o funcție de care mă doare-n cur. Cu prețul unei vieți împlinite-din punctul tuturor de vedere. Numai al meu nu. M-am achitat cu brio de rolul ratatei din familie. Cel mai mișto a fost anul trecut, la început de tot. Voia să mă avanseze a nu-ș câta oară, de silă, de milă, dracu’ știe, nu mi-a păsat niciodată. Nu vorbeam cu ea. Deși o bășisem- la propriu- în gură, pe la cinci ani. Sleep over, patru gagici în pat, ce vrei. Mai dai și fâsuri, mai ales dacă ai cinci ani. Da, și mă anunță una din multiplele șefe de deasupra mea că să mă bucur. Voi avea mai multe responsabilități, pe un salariu vag mai mare. Am zis că nu.

Cred că era a treia oară când ziceam că nu. Nu voiam să îmi pierd nici măcar o secundă din timpul liber ca să învăț rahaturile lor de proceduri imbecile, iar în timpul de muncă era imposibil să te duci măcar la budă pentru pișarea zilnică. Așa că m-am căcat pe ofertele lor cu prețul carierei. De proastă sau de-a dracu’, nu-ș.

Și, auzind șefimea că refuz iar, m-a chemat în audiență. Nu așa, oricum, nu. M-a dus cu mașina șefa mai mică. Să vază dom’le, big boss, ce-am în cap. De ce refuz o ofertă de nerefuzat.

Am ascultat ce-a avut de zis. La sfârșit, am întrebat dacă va exista și ceva în plus la salariu.

Mi-a zis, zâmbind parșiv, din colțul gurii, că da, sigur, se bucură că am și aspectul ăsta în vedere.

Sfioasă, am întrebat-o dacă mă pot gândi la propunere, măcar o zi.

Șefa s-a relaxat vizibil, crezând că și-a demonstrat încă o dată puterea de convingere, s-a lăsat moale pe scaun, și mi-a zis cu o dărnicie exemplară.

Da, sigur. Te poți gândi.

Ce bine! Numai că, vedeți..  Problema e că nu pot accepta oferta, i-am zis, și m-am lăsat, la rândul meu, moale pe scaun.

M-a întrebat de ce. Era normal să mă-ntrebe de ce.

I-am zis zâmbind, chiar zâmbeam din tot fufletu’, că înțeleg avantajele și că îi mulțumesc pentru oportunitate, dar

… hm. Eu… eu am început un roman. Am început să scriu un roman, de zece zile. Și vreau să-l trimit la un concurs. Și vreau să câștig. Și nu accept să-mi împart timpul destinat lucrului la roman cu stresul postului nou.

Știi cum s-a uitat la mine?

De zis, mi-a zis- după ce s-a căcat pe ea de râs pe interior- că îmi respectă decizia, deși nu mi-o înțelege.

Am ieșit de-acolo tremurând. Aveam pile, bre, aveam pile la o bancă de top din țara asta. Pile tari, nu așa, o cumnată la contabilitate. Și am stat j de ani pe cel mai mic salariu, în cel mai de căcat post, pentru că nu concepeam să avansez pe pile- asta-i una la mână, și nu concepeam să avansez într-un post care nu mă interesa, a doua paranormalie la mână. Cea mai proastă din curtea școlii, știu.

Apoi, știi povestea. Mi-am dat demisia, am câștigat concursul ăla pentru care scrisesem cel mai idiot roman ever, absurd, fără sens și cu Johnny Depp, și m-am angajat undeva unde pot să beau cafea fără să mă deranjeze țiganii care vor să mă fraierească folosind vreo schemă cu western union sau bani schimbați ca la alba neagra (viața frumoasă de la un ghișeu bancar). Nu e perfect. Și nu stau deloc pe roze. Abia învăț să scriu, și mi se pare din ce în ce mai greu. Restul nu contează. Niciunul din căcaturile care mi se întâmplă nu contează. Nici în plan personal, nici financiar, nici nimic. Nu contează decât că azi nu am scris decât 400 de cuvinte din primul draft al noului proiect, pe care l-am început la o zi după ce l-am terminat pe celălalt, pentru că am simțit că mor dacă nu scriu iar, cât mai repede.

Evident că notez statementul ăsta aici pentru că trec printr-o stare de rahat lately. Și trebuie s-o spârcâi cumva.

Mă rog. O să treacă tot. Dar e funny că îmi amintesc, de obicei când mă cac, cum am întrebat-o pe șefa dacă mă pot gândi la oferta ei, apoi i-am zis imediat că mda, nu, nu o să meargă. Îmi pare rău. Am un roman de scris.

Îți dai seama cu ce suflet am venit acasă în seara aia și-am refăcut cele zece pagini pe care le scrisesem cu chiu cu vai, știind că dacă nu reușesc ce mi-am propus, se cheamă că tocmai ce dădusem cu piciorul la… cum îi zice, mă…. șansa vieții mele?

😀

Da, bine. Hai că mai vorbim. Sau nu. Vedem.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. stefan spune:

    lucrez in banking; de 25 de ani; mie mi-a placut cacatul ala (in afara de stress, target, etc., ai zilnic in fata personaje, tipologii…ah cat ajuta la scris), dar te inteleg perfect; nu stiu daca asta ce ai facut tu se numeste curaj dar mi-ar fi placut sa il/o am si eu o data… acum e prea tarziu; e hazliu de tarziu

    1. rockozaur spune:

      Well, atîta vreme cît e hazliu, chiar dacă-i tîrziu, tot e bine. Uzina nu-i pentru oricine, în niciun caz pentru o introvertită timidă care nu știe să mintă și refuză să vîndă produse scumpe și inutile ca să-și îndeplinească un target 😀 Dar treaba cu tipologiile și personajele, o da. Cum să nu te bucuri cînd îți vine un nene care-ți povestește pe larg cum este el atacat sonic și d-aia are nevoie de fes, că mai blochează undele?!

  2. stefan spune:

    ce stii tu; eu am avut un nene care a fost pilot la viata lui (da, pensie de vreo 7.000 lei) si care mi-a spus ca l-a vazut pe Iisus intr-o bula, ca a pilotat un Boeing 747 cu ambele motoare oprite si ca, finalmente, pentru ca sunt simpatic ma pune el la BNR in locul lui Isar(escu) :)) PS : mi-a adus cadou o punga de seminte

    1. rockozaur spune:

      not bad, not bad at all

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s