Salvează un adult. Dăruiește-i o carte pentru copii.

Intrasem la liceu, la profil informatică, cu o notă din aia nesimțită, pe care plozii leneși ca mine o primesc doar din greșeală. Nu mai știu cum și de ce, dar am ajuns cu El Padre la biblioteca Sadoveanu, care pe vremea aia era tare sărăcuță. Mi-am ales Jules Verne  (pentru că omu’, as we all know, a avut diaree literară și nici măcar nu încăpeau toate volumele lui pe coperta a patra, chiar și cu titlurile înghesuite) ca să recuperez timpul pierdut și să-mi îndeplinesc visul de a fi citit tot julvern.

El Padre m-a certat, bineînțeles, că l-am făcut de rușine în fața oamenilor necunoscuți, împrumutând o carte pe care au voie s-o citească doar copiii mai mici de 14 ani.

Am 27 de ani de ceva vreme, și vreau să vă spun o chestie.

Anul ăsta am citit o grămadă de cărți pentru copii mai mici de 14 ani. Și mi-au plăcut la nebunie. Mi-au plăcut atât de mult încât, după ce am terminat de scris prima mea carte pentru copii, pe care am trimis-o în lume să se descurce și o să mai aflu de soarta ei abia prin primăvară, m-am apucat de alta. Pentru copii și mai mici, pentru puradei sub 8 ani. Să vă zic cum a fost.

Terminasem a țâșpea revizuire, îi urasem tot binele din lume (că eu așa fac cu plozii mei din cuvinte, am încredere în ei, oricât de urâți, stângaci și zăbăuci ar fi, că dacă eu nu am, atunci cine dracu’ să aibă?!) și i-am zis pa, beibi, make momma proud. Apoi am stat o oră în canapea, uitându-mă la bec. Am început să strănut. După aia cred că am băut ceva și m-am gândit că acum, dacă tot nu mai am motivul-research ca să citesc cărți pentru copii, atunci ar trebui să revin cu toată forța la lecturile mele adulte și la personajele care nu știu să mănânce o prăjitură cu mâna, strat cu strat,  iar dacă o fac, atunci sunt extravagante și/sau foarte meticulosexuale (adică se fut cu atenție și sîmț de răspundere, așezând hainele pe umeraș înainte și tuflindu-și sfârcurile după). Și mi s-a făcut rău, bre. De la stomac, mîncasem niște pește marinat, asta o fi fost, oricum, cert e că mi-am revenit imediat după ce m-am mângâiat pe cap și mi-am zis că no fuckin’ way I’m gonna stop reading Terry Pratchett sau seria Pisicile războinice. Uite, mi-am zis, ca să nu simți că te irosești, scrie iar ceva pentru copchii. Cu personaje ridicole, care poartă tichii rupte, cu pisici bășinoase, cu zmei cu apă la genunchi, zeițe dislexice și băieței cu enurezis care vor să salveze lumea.

Într-o oră aveam ideea și un chef de viață bine umflat, care mă ține acum, de exemplu, la suprafața unor chestii nasoale care au decis să mă afecteze, vorba vine, tangențial, dar pe care le resimt în străfunduri. Da’ nu-i bai, că mi-am umflat colacul taman cu două zile înainte și mă descurc. Am cărțile mele, am o idee nouă și una veche, am vin ieftin la doi litri, am muzică, am și colanți noi, botoșei noi cu fundițe, dar pot să le smulg dacă mă enervează, am trei agende goale care așteaptă să fie umplute, am și cafea. Sunt, ca întotdeauna, ok. Bine, și dacă bocesc cu toți mucii, tot ok spun că sunt, că dacă nu spun eu, atunci cine?!

Gata cu prostiile, să trecem la chestii serioase. La cadouri.

Bre, de când n-ai mai citit tu o carte pentru plozi? Hm? Serios, de când? De când erai plod, pentru că ți s-a părut penibil să citești julvern după ce-ai împlinit paișpe ani, cum i s-a părut lu’ El Padre, deși el nu citise în viața lui vreun julvern? Oricum, julvern n-are deloc monopol pe plozi ca cititori, și nici nu a țâșnit în lume ca scriitor de literatură pentru copchii, ba chiar a avut la el acasă o bandă de fani din ăștia suprarealiști și avangardiști, numai că după ce i-au tradus englezii cărțile, ăia, ca niște snobi adevărați, l-au încadrat în nișa literaturii pentru copii și l-au minimalizat.

Mă refer la cărțile alea cu ilustrații și fără cuvinte complicate, sau la cărțile fără pulă pizdă coaie, fără dragoste de sexul opus, fără drame banale personale, fără petreceri destroy și fără filosofii absconse pe marginea cărora își dau cu părerea păreriștii. Poate că citești un număr gras sau grăsuț de astfel de cărți într-un an, sau poate nu citești deloc, pentru că ești prea ocupat cu Faulkner sau Binder, cu Palahniuk sau cu teen lit-ul autohton, cu Ar Ar Martin sau cu fantasy-ul neaoș. Well, faza e că literatura pentru copii nu e doar pentru copii. Ca să vezi chestie. Îi zice așa doar pentru că lucrurile trebuie băgate în cutii ca să le poți muta ușor de colo colo, dar cuburile-s doar niște forme geometrice, nimic mai mult, și nu le poți folosi decât atunci când îți cari porcăriile într-o casă nouă, nu și când citești. Când citești, toată lumea știe, folosești chestii calde, precum ceaiul, cafeaua sau cacaoa cu lapte, chestii la temperatura camerei, precum vinul, și chestii reci, adică berea. Mai folosești niscai semne de carte și păturici, but that’s all. Nu te-ajută cutiile-categorii. Cutigoriile.

Iar o carte pentru plozi poate fi un cadou zăpăcitor pentru un adult. Un adult nu prea-și cumpără așa ceva. Nu neapărat că i-ar fi rușine, poate să strecoare la casă vreo remarcă referitoare la puradelul lui sau la copilul nașilor. Dar poate are impresia stupidă că știe tot ce trebuie despre a fi copil, că doar a fost cândva, că nu mai are ce învăța din asta, că nu-i trebuie lui, mare și tare fiind, să se simtă înconjurat de broaște țestoase primordiale sau de dădace cu puteri magice, și că-l ajută mai mult un rahat de carte selfhelp sau un autor cu multe drame și futaiuri la activ. Dar dacă primește, de exemplu, un Terry Pratchett din cele multe, doar așa, ca să-i deschidă pofta, e foarte posibil să-și bage picioarele-n programul de corporatist feroce, și să intre de bună voie în scutece seara, cu cartea-n brațe. Pe bune, dacă vorbim despre Witches Abroad, tradus la noi Prin cele străinătățuri, o să aibă corporatistu’ parte de niște double entendre-uri și niște porcoșenii delicioase pentru adulți și neinteresante pentru copchii, plus un umor constant de la un capăt la celălalt al volumului. Eu l-am luat pe sărite pe domnu’ Pratchett, după chef, și în general tradus, pen’  că eram atentă la alte chestii, nu la the beauty of his style, oricum, e o alegere bestială, indiferent de limbă. Văd că librăriile noastre n-au Prin cele străinătățuri, dar au Stranii surate, care e aproape la fel de funny, și e scrisă chiar înaintea celeilalte, so, merge. 

Pisicile războinice? Perfectă pentru duduia mâțoasă și nefericită în dragoste, chiar dacă seria e rodul unui autor multiplu, Erin Hunter, care ascunde sub danteluțe vreo 6-7 scriitoare. E cu pisici,  chiar cu familii de pisici, ba chiar cu familii de pisici războinice, nu din alea băbăloaice, care dorm toată ziua. Astea chiar stau foarte prost cu somnul, că se bat între ele și vânează! Mhm, fix așa. E drept că nu e briliantă seria, dar e bună dacă vrei să faci geloase mâțele prietenei.

Neil Gaiman. Ăsta e un nene pe care tare-aș vrea să-l cunosc. E simpatic. E creț și povestește așa cum ar trebui să povestească toți bunicii. A zis el o chestie, din care eu am înțeles că dacă ar fi scris ceea ce se cerea (ca și cum cititorii știu să ceară, de exemplu, fix seria Lemony Snickett sau LOTR, ca la supermarket), n-ar fi scris ceea ce scrie acum Neil Gaiman. Nimeni nu poate să scrie mai bine ce scrii tu, decât tine. Nimeni nu o să fie vreodată un rockozaur așa cum știu eu să fiu un rockozaur. Come on, cum să nu-l iubești pe Gaiman când zice din astea care-ți umezesc pizda din inimă? Oceanul de la capătul aleii. Asta aș dărui unui adult, să-l răvășească și pe el, cum m-a răvășit pe mine, să moară de fericire și capra vecinului.

De fapt, ce am de gând acum, să enumăr toate cărțile care-mi sunt dragi? Mai am și alte treburi, plus o sticlă mare de vin. Așa că, uite, alege ceva din omii ăștia, în loc să iei un parfum care probabil n-o să placă, sau o sticlă de tărie care fute ficatul. ‘ți dai seama, să dai unui adult o carte pentru copii? Tre’ să fii nebun! Inconștient. Ridicol. Nepoliticos.

Sau poate singurul om sănătos la cap din lume.

Granița nu există. Depinde doar din ce parte te privești.

Carevasăzică, uite niște scriitori faini de literatură pentru copii: Lewis Carrol, căruia-i plăceau fetițele mici, Frank L. Baum, un susținător al drepturilor femeilor și, în același timp, al genocidului amerindienilor,  Roald Dahl, care s-a prăbușit cu un avion de luptă în al doilea război mondial și a orbit puțin,  Tolkien, care a dumnezeit cuvintele, Ransom Riggs, care a găsit niște poze ciudate și la care nu pun link, pentru că primele două cărți din seria Miss Peregrine par a fi momentan epuizate și nu e deloc ok să citești prima dată partea a treia, Trenton Lee Stewart, despre care nu pot să spun altceva decât că e autorul Misterioasei Societăți Benedict, Dame Rowling, pe care-o iubesc de numa’ numa’ și… alții.

Fă revoluție, bre. Dăruiește cărți pentru copii adulților. Se vor simți jigniți, sigur. Pentru că or să creadă că le desconsideri inteligența. Că faci mișto. Că nu ți-ai dat interesul. Că-ți bați joc de ei, ei, care ți-au luat pachetul ăla în cutie mișto, cu loțiune de corp, apă de toaletă și lufă. Chestii utile, nu așa. O carte pentru copii, auzi. Bătaie de batjocură.

De parcă n-ar fi ei aceiași oameni care nu înțeleg că pe roșu nu se trece, că se staționează pe partea dreaptă a scării rulante, că ușa metroului nu se deschide de la buton decât dacă e aprinsă lumina verde, că nu e frumos să te bagi în fața nimănui, că trebuie să vorbești politicos cu vânzătoarele, că trebuie să votezi, mai ales după ce acum un an și acum mai mulți ani au murit niște oameni pe moartea cărora e urât să ne căcăm acum, că trebuie să spui te rog și mulțumesc, că a spune Noroc sau Sănătate cuiva care strănută nu e dovadă de politețe, că e ridicol să alegi brazi tăiați de crăciun, că nu e nevoie să tai porcul sau iedul ca să simți că e sărbătoare, că nu luminițele din oraș dau fericire, și tot așa.

Oamenii mari nu știu nimic. Asta e concluzia mea acum, după ce-am împlinit 27 de ani de ceva vreme. Poate că n-au citit destul când erau mici. D-aia zic. Să citim cărți pentru copii, că poate reușim să pricepem mai multe chestii.

Alea pentru adulți nu par să fi făcut prea mare brânză-n lume…

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s