Asta sunt

Eram la Victoriei, cu ochii mijiți a dimineață fără cafea. Mă-ntreabă una dacă e bine s-o ia p-acolo pe unde-mi arăta (îmi arăta spre Berceni), spre Berceni, i-am zis că nu, tre’ s-o ia prin partea ailaltă, și cum duduia nu părea convinsă, i-am zis cu toată siguranța de care mă simțeam capabilă că trebuie s-o ia prin partea ailaltă. Apoi mi-am dat seama că am trimis femeia aiurea și mi-a fost frică să nu vină după mine să mă certe. Așa că am luat-o la fugă, și-n timp ce fugeam prin subteran, îmi spuneam întruna Fugi, fugi, fugi. Am impresia că și chicoteam ușurel, bucurându-mă dracu’ știe de ce, și-n același timp simțindu-mă oarecum vinovată, dar nu foarte, că am trimis-o aiurea pe tipă. Bre, io n-am întrebat niciodată pe nimeni cum să ajung undeva, mai ales la metrou, unde sunt afișe. Dă-o-n pula mea de treabă.

Eram în metrou, mă duceam la birou. La biroul de la muncă, pentru că mai am unul și acasă, tot birou îi zic. D-aia specific acum. Și simțeam ceva în neregulă. I-am dat mesaj lu’ Hoarda, o prietenă, zic, bre. Mie nu-mi convine, m-am căcat doar pe jumătate de dimineață și acum îmi dau seama că mai am. Adică, imaginați-vă, ăsta era primul mesaj al zilei pentru Hoarda. Că io m-am căcat pe jumătate.

Ajung la biroul de la muncă și dau să mă așez, dar vine doamna_de_la_curățenie și-mi zice Stai așa! 

Observase că la biroul meu totul era lipicios.

Monitorul, biroul, brațele scaunului…

Și erau multe, multe firimituri, stropi și două stafide pe jos.

A curățat, a frecat, s-a chinuit, i-am explicat că mi-au explodat vreo două sticle de cola în brațe, nu m-a crezut, uatever. Îi dau mesaj Întâiei (altă prietenă, nu vă speriați, că două am în total; restul sunt masculi). Zic, uite, era lipicios peste tot că-mi explodaseră sticlele!

Și Întâia zice: Sticlele de alcool?

Nu. Sticlele de cola, dar îmi place cum gândești.

Stafidele erau chiar chiar stafide, din punguțele cu mix-uri de fructe uscate de la mega.

Era sâmbătă, după cutremur, și toți aveau statusuri profunde sau super funny despre zdruncinătură. Io nu, pentru că dormisem ca vita și nu simțisem nimic, chiar eram ofticată. Sâmbătă dimineață și după-masă am fost ok, liniștită și șleampătă, cu părul murdar. Spre seară m-a apucat spaima că vine vreo replică și eu o să fiu scoasă de sub dărâmături în blugii ăia nașpa, cu părul slinos și nepensată. M-am dus repede să mă cac, că-mi venea să mă și cac, de frică, și m-am căcat repede-repede că mă apucase panica și dacă e ceva mai nasol decât să mă prindă cutremurul cu părul slinos, atunci e să mă prindă cutremurul căcându-mă. După căcare, mi-am făcut pe repede-nainte duș,  am continuat la fel de rapid cu spălatul părului, uscatul părului, pensatul mustății, atentă să nu mă zdruncine cumva și să smulg ce nu trebuie. Nu-ș, eu am impresia că după cutremur e un fel de rescue party, și o să ies și eu cumva de sub dărâmături, o să salvez oameni toată noaptea, o să stăm de vorbă, o să împărtășim impresii, pula mea, n-am cum să stau în izmene rupte sau fără ojă pe unghia de la degetul mic de la piciorul stâng, deși degetul ăla are cea mai mică unghie ever, e foarte greu de văzut printre morți și incendii, dar na. Te pui cu muierea din femeie?

Duminică, pe la prânz, deschid feisbucul. Văd o grămadă de cechinuri de la o grămadă de dudui și duzi, prin toate cluburile și barurile din oraș și aiurea, date noaptea trecută. Eu, ce să zic, noaptea trecută am dormit bine, dimineața m-am trezit la șapte, am început să scriu un textuleț despre o carte care-mi plăcuse mult, pentru blog, activitate neplătită și care nu-mi aduce vreun beneficiu material de 9 ani încoace, apoi m-am apucat de un nou capitol la cartea pentru copii pe care-o scriu acum, activitate care nu-mi aduce și probabil nu-mi va aduce vreun beneficiu 9 ani de-acum încolo. Și mă uit vag la cechinuri, după cum ziceam, ha, ia uite, baru’ cela, am băut acolo, da, și acolo, și acolo, hehe. După câteva minute îmi așez mai bine ochelarii pe nas, strâng picioarele sub mine, trag agenda mai aproape și încerc să screm o idee despre cum funcționează rețeaua de socializare Ciubook din Lumea de Rezervă.

Apoi mă lovește, baaaaam! ng! că am două-tre-șapte-șiunu-trei-doi-start! de ani, și pentru mine nu mai există vacanțe, nu mai există uichenduri, nu mai există nimic altceva decât ore pe care le pot petrece citind sau scriind, ore pentru care sunt plătită și ore pentru care nu sunt plătită, ore în care beau și caut idei. Nu mai există nopți pierdute, cechinuri, nu mai fac scandenberg cu musculoși prin Fire, nu mă mai pup cu gagici prin baruri întunecate, nu mai flirtez cu taximetriști, nu mai întreb tipii de la bar dacă au pula mare, nu mai încerc să ies prin gard la concerte Iron Maiden, acum îmi aranjez mai bine ochelarii pe nas și citesc cu toată seriozitatea cărți pentru copii, ca să pot scrie o carte pentru copii. Acum patru ani scriam pornache, mă futeam pe pagină fără jenă și-mi băgam flori de câmp, sau ce dracu’ or fi fost, în cur, pentru că voiam să scriu proză scurtă slinoasă și porcoasă. Am scris-o. Apoi m-am purtat ciudat câteva luni și l-am scris pe Vrum-vrum. Acum citesc cărți pentru copii și încerc să aflu care dintre pulărăii de acum patru ani au făcut plozi și au chef să le citească, înainte de culcare, ce-am scris până acum.

Mă uit la mine de parcă n-aș ști că uneori, dimineața, mă cac doar pe jumătate și după aia mă plâng încoace și-ncolo că vai, ce m-aș căca, și-ncerc să-nțeleg cum de-am ajuns dintr-o ciudată care scria cu oușorul vibrator pe lindic, ca să vadă dacă poate exprima ceva orgasmic-special, o ciudată care stă închisă în casă un uichend întreg, ca să dezvolte teoria Puțintismului și viața personajului Manuel Pișulic. De fapt, știi ce… nu contează cum. Pentru că după ce termin cartea asta pentru copii, și chicklitmagick-ul (care e funny, dar are prea multă magie pentru gustul meu), vreau să scriu pentru mine.

Fix așa cum îmi place. Cu caca pe juma’, cu tubidup-uri, cu fugi-fugi, cu mizerie și stupizenie, cu ochelari și floci între dinții din față, cu cartofi prăjiți de tot, cu cutremure care trebuie să te surprindă spălată pe cap. Că asta-i lumea mea și eu n-am chef să mai inventez alte lumi, îmi place prea mult în ce mă scald acum, so, u know… Ok, mă simt responsabilă pentru lumea Clarei B., cu restaurantul protejat de câmpul de improbabilitate a nasolelilor, pentru lumea cotoiului Aurelian, adică Lumea de Rezervă (asta urmează în curând, la începutul lui 2017, încă n-o știți voi), mai e și lumea Scrisopatei din Verdict Cărțuire, sau lumea Nebunei bețive din Nu mă vezi?!, dar trebuie să fie și lumea mea cândva. Și o să fie la anu’, că tot e șaptișpe număru’ meu norocos.

Asta sunt. Ce poți să faci!?

 

 

 

 

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Hercule spune:

    Scrie („literatură pentru copii” 😉 ) ce i-ai face lu’ Peter Pan după ce-l momești în alcov şi îl jumulești de ambalaj. Preferabil, folosind jucării. http://www.allyourpix.com/pix/albums/upload_pix/White%20Amateur%20Boys/White%20Amateur%20Boys%208/White_Amateur_Boys_8_28329.jpg

    1. rockozaur spune:

      da, folosind mulți soldăței de jucărie care seamănă cu Dolph Lundgren 😀

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s