Chicklitmagick (6) – Clara se-ntâlnește cu rujatul din vis

E abia trecut de nouă și am ajuns plouată la anticariat, pentru că nu port umbrelă. Ca accesorii am doar câteva inele, cel în formă de spini, Spintecătorul, cel în care pot ascunde la nevoie bilețele secrete, adică Secrețel, și Barong, demonul balinez care redirecționează energiile negative înspre atacator. Numai dacă are colțișorii îndreptați spre inamic.

Trag cu ochiul la colțișorii lui Barong, să fie îndreptați cum trebuie. Câteodată îmi simt stomacul ca un bol cu spaghete din care sorb niște italience buzate, dar asta se întâmplă doar dacă sunt neatentă și mi-l pun greșit pe Barong. E un mititel simpatic, îmi place să-i frec ochișorii bulbucați și să-l alint, să-l laud că el e cel mai tare, că mă protejează, că e bărbățoiul meu colțat.

Anticariatul e la subsol, miroase puțin a mucegai, puțin a secolul XX și puțin a cafea. Nu mai e nimeni în afară de mine și un lungan care scoate niște cărți dintr-o sacoșă mare, din rafie. Când trec pe lângă el tocmai răsfoiește o carte cu o copertă gălburie, “Tratat elementar de magie practică”, de Papus. Jackpot! I-o cer, dar lunganul face mutre, cică nu a introdus-o încă în stoc, nu poate să-mi dea bon și trebuie să aștept. Mă apucă dracii, ia uite, frate, ăsta mi se pune contra? El nu știe că eu tre’ să fac magie ca să-mi apară Erce-n cale, să-mi asigure cu pula lui corespunzătoare o viață sexuală echilibrată, propice scrisului și creației unor opere al dracului de importante pentru omenire?! Îl țintuiesc cu privirea și-ncerc să-l conving telepatic să-mi dea cartea. Dă, bă, cartea!

Lunganul se uită la mine, îl vede pe Barong amenințându-l cu colțișorii și face un pas înapoi. Deci, așa.

Strâng pumnul, întind brațul ca-n Captain Planet și fac Chhhhiiiii cu inelul spre lungan, care scapă tratatul de magie practică din mână. Scot treij’ de lei că atâta mi se pare că face, dar uite, s-a-ndoit coperta, îi las doar douășcinci, apuc cartea și fug. Urc câte două trepte, mă-mpiedic în bocancii ciupercoși cu douăj’ de găuri și patru catarame, reușesc să nu cad și când ies din anticariat, mă izbesc de un individ rujat.

-Pardon!

Pare cunoscut dar mă grăbesc tare, fug prin ploaie și mă gândesc cu destulă tristețe că n-o să mai calc vreodată prin anticariatul ăla, poate nici în celelalte, doar se știu anticarii între ei, or să mă dea în urmărire generală. De ce să mă dea, că am plătit cartea, da, dar nu era băgată-n stoc, ei și ce contează, nu mai contează.

Când obosesc de atâta alergat mă opresc într-un pub. Aleg o masă mai ascunsă și încerc să nu mai horcăi. Nici nu mai am putere să mă mir că mi se așează în față chiar rujatul, are tatuate pe lobii urechilor două semne: un plus și-un minus. Ce chestie, nici nu m-am apucat bine de magie și am avut deja un vis premonitoriu. Și mie mi-era teamă că n-am talent.

-Ce faci, Gogule, te-așezi neinvitat? îl iau la rost repede, să nu mă creadă pămpăloaică.

-Domniță, îmi cer scuze, dar v-ați pierdut inelul, zice el și-l pune pe Barong pe masă. Fir-ar să fie, nici nu mi-am dat seama că mi-a scăpat de pe deget. Se mai întâmplă, e prea mare și alunecă.

-Aoleu! Băi, mulțumesc. Scuze că… sunt cam agitată.

-Ei, nu-i nimic, poate de la vreme.

-Eu sunt Clara, zic ca să mai repar din situație.

-Gogu, râde rujatul.

-Ochei, o merit. Nu-i bai dacă nu vrei să-mi spui cum te cheamă. Dar pot să te-ntreb de ce te dai cu ruj? Nu ți se potrivește nuanța asta.

Tipul face ochii mari, pare că nu-nțelege, se șterge la gură și se liniștește.

-M-am pupat cu o tipă mai devreme.

-Mișto.

-Chiar bunăciune. Ia zi, Clara, la ce-ți trebuie ție magie? mă-ntreabă Gogu mângâind tratatul de pe masă.

-Îmi trebuie, ce-ți pasă?

Îl iau pe Papus și-l bag în rucsac. Gogu pufnește și-mi dă o carte de vizită destul de fancy, cu un desen stilizat asemănător unei rădăcini, într-un colț. În mijloc, cu caractere gotice: CABINET EZOTERIC. Hai, du-te de-acilea, Gogule, ești nebun?

-Aici lucrezi tu?

-Mhm.

-Ca ce?

-Instructor de ocultism, dascăl de solomonărie, profesor de magie. În plus, sunt expert în brânze și șef de bloc.

-Și drăcia asta ce-i? întreb arătând spre rădăcina crăcănată de pe cartea lui de vizită.

-E o mandragoră, mătrăgună adică, un fel de cață magică. Dacă o tulburi din scutecul țărânii, urlă și trebuie să sufli tare în trompetă când o smulgi.  I se mai zice și Coaiele Diavolului.

Tipul îi dă înainte cu mătrăguna și cu ce știe ea să facă, iar eu mă gândesc, bă, fir-aș să fiu, ce coincidența dracului să-mi apară-n cale nea’ Gogu, instructoru’ de ocultism, taman când încep eu să studiez magia. Ca atunci când mi-a apărut un coș pe bărbie, fix în același loc în care îi apăruse și lui Suzi. Evident că ea n-avea nicio treabă cu coșul meu și nici eu cu al ei, că doar supsesem puli diferite, dar ce bizare-s fazele astea. Nu?

în episodul următor, Clara se-apucă serios de magie

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s