Chicklitmagick -poveste lungă în curs de scriere (3)- În care Clara o-nvață pe Suzi cum e cu violu’

-Faci pe dracu’ magie. Intri pe Tinder și alegi câțiva masculi de-acolo, n-ai cum să nu găsești unu’ cu pula cum vrei tu.

-Nu-i vorba doar de pulă, bre.

-N-ai zis că doar asta te interesează? pufnește Suzi exasperată.

Bine, nici nu mă așteptam să priceapă Suzi din prima. Ea e de partea gogorițelor sentimentale. Zice mereu Vai, Clara, pentru mine e-fec-tiv nu contează pula, e destul să mă îndrăgostesc de el. Se îndrăgostește, tuta, și după aia începe să dea papuci peste papuci, ba e prea subțire, ba arată ca o ciupercă, ba are spini, ba e prea mare, ba nu are capul destul de roz sau e prea venată. Drept să vă spun, aspectele de ordin estetic nu mi se par esențiale, că nu-mi fac poză pentru pașaport cu vreo pulă după ureche.

-Nu, nu, nu… ești complet pe dinafară, Suzi. Eu îți zic că nu-mi mai permit să mă fut ineficient, și tu-mi zici să intru pe Tinder.

-Păi da, că scrii acoloșa, la descriere: Dacă nu știi să te fuți eficient, swipe stânga și scutește-mă.

Suzi se prostește cu țigara, îmi arată un duck face, sparge un balonaș de salivă între buze, în general o cam doare-n cur de planul meu, ea știe una și bună. Tinder. De parcă și-ar fi găsit cu aplicația aia cel puțin doi soți și-un amant până acum. Și-a găsit o laie. Numai ciudați, dar cred că swipe-ul provoacă dependență, se transformă foarte repede în obișnuință, mai e și elementul surpriză că te-ntrebi constant, oare ce mutră vine după poza ăstuia?! Uite-așa faci swipe în toate părțile, în cadă, în metrou, la masă, la birou, în lift, și îți dai seama că e ceva în neregulă cu tine abia când dai în neștire cu deștu’ pe fața unuia în metrou, în loc să zici pardon.

Suzi e prietena mea cea mai bună, are părul albastru și îi e frică de făină, nu știu cum îi zice fobiei ăsteia, dar o împiedică să facă pâine de casă și plăcinte. Fata e cumplit de romantică, așa că în sinea ei tânjește să coacă pâinici și cornuri, dar nu poate, se enervează și se îndoapă cu carbohidrați din comerț. Apoi i se face puțin rău, dar își revine.

-Nu scriu eu așa ceva la profil, e stupid. Eficient pentru mine poate nu e eficient pentru altul, eu vreau acord de parteneriat sexual! declam cu patos exact când pe lângă masa noastră trec două doamne purii. Mă trece un fior de teamă, acuși ajung și eu ca ele. Să beau naibii ceva, să uit.

Iau o bere, Suzi cere niște limonadă la borcan și-mi arată poza unuia care nu prea pare genul ei, că are codiță, și chiar nu este genul ei, pentru că au vorbit aseară și mi-a umplut-o pe Suzi de spume.

-Fir-ar al dracu’ cu coada lui, cică de ce îmi pierd vremea citind romane?! Că de ce nu citesc cărți de perfecționare din aia personală, măcar acolo chiar învăț ceva, pe când un roman e absolut inutil. Băi, tremuram de nervi, abia mai tastam, îmi alunecau degetele pe ecran și trăgeam cu ochiul disperată la toate cărțile din bibliotecă, să nu vadă vreuna ce zice nesimțitul despre ele.

-De ce nu te-ai deconectat de la nesimțit?

-Că are păr mișto și vreau să-l umilesc, își trage Suzi fața de răzbunare, cea cu ochii mijiți și o sclipire malefică în ei.

-A, ok. Sigur că da, înțeleg cum e cu părul, zic răsfirându-mi pleata nevopsită, sută la sută naturală și tunsă cu foarfeca personală, de zgârcită ce sunt. În același timp mă întreb câți bărbați poartă o discuție similară. Bă, e o tută, aberează întruna, bă… dar are un păr… Mătase de porumb, nu alta, nițel ondulat.

-Mă duc la el mai încolo. I-am zis că mi-am luat “Orgasmul super sexual” și “Ananga Ranga”.

Îmi dă berea pe nas.

-Îl umilești cu ranga, bre?

-Ananga Ranga e un fel de Tantra, Claro, tot un ghid erotic străvechi, numai că-i pentru ăia căsătoriți.

-Păi, ce treabă ai tu cu ăia căsătoriți?

-Am apucat și eu cartea la plesneală că avea coperta cu mult portocaliu, știi că-mi place. Nici n-am răsfoit-o. Nu contează, oricum îl violez.

Eu am învățat-o pe Suzi cum e cu violatu’. Când ai ciudă pe unu’ că te-a enervat, a făcut mișto de tine sau ți-a strănutat pe față, cum mi s-a întâmplat mie, eram de ceva vreme împreună și m-am trezit că-mi strănută fix în ochi, fără să schițeze măcar gestul de a-și pune mâna la gură, îl violezi. Toată schema e să te duci tu la el, ca să poți pleca liniștită la timpul potrivit și să nu te stresezi nici cu dereticatul, nu de alta. Îl vrăjești să se întindă pe pat, îi zici șoptit-nerușinat cum o să-i pui pizda pe față și-o să-i freci lindicul de dinți până îi albești, și când încep să-i sticlească ochișorii, scoți legăturile de mătase neagră din poșetă. Pam-pam, îl prinzi de tăblia patului, dai chiloțelul la o parte și te ții de promisiune. Amatoarele într-ale răzbunării ar găsi de cuviință să plece imediat ce imobilizează trepădușul, dar artistele își vor sui labiile bine epilate pe fața victimei. Un orgasm din face-riding sau smothering face minuni pentru piele, toată lumea știe.

Ții bine căpățâna contravenientului între pulpe și-i dansezi pizdulicea de la gură la nas și retur, fără jenă, dai perdeluțele la o parte ca să faci loc limbii și, în principiu, folosești capul impertinentului cum ai chef, că-i place. Numai să nu uiți de răzbunare! După ce-l zemuiești bine de tot pe fățău și termini o dată sau de câte ori îți vine, te dai jos de pe ochii lui, pui chiloțelul la loc, pălmuiești ușor ștromeleagul care, în momentul ăsta, e deja sculat la datorie, și pleci.

O să desfacă el legăturile alea până la urmă. O să te-njure de mamă și cur. Dar din amalgamul de senzații și gânduri n-o să rămână în scurt timp decât cu gustul tău bine impregnat în memoria olfactivă și cu un jind incontrolabil după gagici dominatoare.

-Băi, Suzi, nu m-așteptam să prindă șmecheria cu violu’ la tine. Tocmai tu, care ești o finuță…

-Mai dă-l încolo de insipid. Ce om e ăla, educat, salariat, emancipat, care refuză deliberat să citească beletristică, și se îndoapă cu prostiile self-help care-ți promit marea cu sarea? Ții minte cartea aia, Regulile nu știu cui?

Regulile seducției, parcă.

Mi-amintesc. O cărțulie veche, 3 lei, de la anticariat. Am încălcat toate regulile de-acolo. Îi zic lu’ Suzi:

-O prostie de carte. Ce ziceau tutele de autoare, să nu suni niciodată bărbatul că-și pierde interesul?

-Mhm. Și că dacă îți propune o întâlnire, trebuie să te prefaci că ești foarte prinsă și eventual, chiar să propui tu o altă zi, ca să cadă ăla-n cur de emoție că iese cu o tipă atât de ocupată. A și divorțat una din tute, cam atât de bine se pricepea la sedus și păstrat masculi.

-Lasă, bre, că-l violezi diseară p-ăsta și poți considera beletristica răz-bu-na-tă! O să fii o eroină! rânjesc fasolea la Suzi și-i zic să se dea și cu negru pe sub ochi, ca Van Damme, înainte să plece în misiunea Lindicul Torționar.

– urmează episodul în care Clara își face cont pe Tinder –

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s