Chicklitmagick. Poveste lungă în curs de scriere. Partea I

Îmi place numele ăsta. Clara.

Îmi plac satisfacțiile obținute simplu și repede.

Îmi place că, după atâția ani în care am încercat o grămadă, acum știu pe care-l vreau. Am făcut scheme și liste, grafice și topuri, am pus în balanță pectorali versus sforăit, mi-am imaginat mutrele lor înainte să adorm, să văd dacă-i și visez, le-am testat puterea de excitare în absență, cu ajutorul celor 5.5 centimetri in diametru ai lui Dildorel și a unei concentrări intense, iar în final, un singur nume s-a desprins dintre toate.

Erce. Adică R.C.

Inițialele lui arată mai bine lipite, decât despărțite de punct. Mie așa mi se pare.

Dacă aș mai fi știut cum să dau de Erce, misiunea mea ar fi fost simplă. Dar nu-i mai am numărul de telefon, individul nu apare prin nicio rețea de socializare, nu știu unde locuiește și nici pe unde obișnuiește să iasă. Nu-i cunosc prietenii, nici locul de muncă. Dacă încerc să-i construiesc imaginea în minte, mă trezesc obsedată de o caricatură, un bărbat mai înalt decât mine, dar dracu’ mai știe cu câți centimetri, cu părul de o culoare incertă, ochii funcționali, dar dacă sunt verzi, albaștri, căprui sau căcănii, nici asta nu aș putea spune cu certitudine. De multe ori mi se pare că-l văd pe stradă, mi se varsă toată inima în stomac, dă tremuriciul în picioare și-mi vine fierbinte înapoi, mă arde pe gât. Niciodată nu e el, și n-aș putea spune cam ce anume îmi trezește senzația că l-aș cunoaște pe străinul care trece pe lângă mine vorbind la telefon sau pedalând leneș bicicleta.

Ne-am sărutat de mai multe ori, aș putea să recunosc gustul de medicament al gurii lui, paracetamol sau algocalmin măcinat în dinți, dar am făcut sex o singură dată și nu-mi mai amintesc cât de greu îi cade trupul pe al meu. Cu toate neamintitele din care mi-am compus imaginea lui în minte, Erce ăsta a reușit să mi se agațe de suflet, ca o maimuțică de spinarea mamei. L-am scuturat de nenumărate ori, dar mereu îmi rămâne prins pe dedesubt cu zeci, sute, mii de cârlige imposibil de desfăcut.

De ce? Pentru că Erce are pula corespunzătoare. Ăsta ar fi esențialul, detaliile, adică diametru și lungime, nu, nici p-astea nu le știu. Dar mi-e suficient faptul că are destulă pulă, cât să mă umple și să dea puțin peste răscoale, cât să mă simt sătulă. De așa ceva am nevoie, acum când am trecut de treizeci de ani și mă enervez rău de tot când mă apucă pandaliile hormonale. Sunt o duduie ocupată și mai ales preocupată de propria persoană, ca să opresc orăcăitul gonadelor și să-mi văd liniștită de treburi, sunt nevoită să pierd o grămadă de vreme căutând masculi potriviți. Apoi trebuie să dedic câteva ore prețioase unor discuții rareori interesante, ca să verific totuși pe cine bag între picioare, că la mine-n pizdă nu-i Cișmigiu, să las pe oricine să intre. După coit, de obicei mă apucă inspirația și geme talentu-n mine. Dacă nu scap la timp un pârț, există riscul ca masculul să și adoarmă cu capul pe mine, bătându-și joc mișelește de ideile mele nenotate nicăieri, care mor pe capete în rafalele sforăiturilor.

Odată m-am enervat pe unu’, era greu al dracu’ și nu puteam să-l dau jos de pe mine cu niciun chip, așa că l-am mâzgălit pe omoplatul drept cu o cariocă, îmi venise cu orgasmul o frază perfectă și mi se părea revoltător s-o pierd dintr-un motiv atât de ridicol. Dar cel mai enervant e când se apropie deadline-ul vreunui manuscris, eu fiind genul ăla păcătos de scrib, care abia-și scoate cuvintele potrivite din închisoarea minții. Ale naibii cuvinte, se țin cu dinții de gratii și răcnesc nervoase când le spun că sunt libere, că a venit clipa evadării, că le așteaptă o lume întreagă. Sunt timide, mai sălbatice decât mine, se plâng că n-au nevoie de cititori, ele sunt bine așa cum sunt și unde sunt, în pântecul jilav al fanteziei. Casrevasăzică, îmi trebuie oleacă de timp ca să mă milogesc de cuvinte.

Cu Erce nu am avut problema asta, pentru că imediat după ce-am scheunat asurzitor deasupra lui, ne-am certat aiurea, din stradă se auzea alarma unei mașini și el a început să înjure, apoi m-a dat la o parte și a aruncat prezervativul pe parbriz. Ne certam de fapt din nimic, ca să nu ne certăm din cauza noastră, oricum era imposibil să ne înțelegem, știam asta, simțiserăm amândoi că ne urâm cu încrâncenare de frică să nu ne păcălim unul cu altul.

Nu mi-e dor de el. Dar îmi trebuie. Sunt convinsă că am calculat totul corect și Erce este soluția. Cu el aș avea orgasm în aproximativ 86% din acuplări, datorită dimensiunilor peniene corespunzătoare, știe ce să-mi facă și cât de tare, nu pentru că m-ar cunoaște atât de bine, ci pentru că întâmplător, suntem parafilic complementari, el dominator, eu submisivă, iar de discuții interminabile, mâncătoare de timp, nici nu poate fi vorba, pentru că suntem incapabili să comunicăm. Dacă reușim să ajungem la un consens în ce privește numărul mediu lunar de futaiuri, m-am scos. Voi reuși să-mi țin sub control debandada hormonală, să-mi păstrez condiția fizică, să-mi tonifiez mușchii coapselor, ai brațelor și pe cei abdominali, să-mi micșorez șansele de a crăpa în urma unui atac de cord, să mă eliberez de stres, să-mi stimulez creativitatea și mai ales să economisesc o grămadă de timp ca să scriu, să citesc și să fac diverse alte chestii singură, așa cum îmi place mie.

Pentru că știu ce-mi place și asta-mi ofer, că doar nu-s tâmpită să fac lucrurile fix de-a-mpulea, în ciuda mea. O fac pentru că mi se pare logic să-mi ofer mie ceea ce știu că-mi place, în loc să ofer unor străini ceea ce presupun că le-ar face plăcere. Nu?

Așa mi se pare.

O fac pentru că trebuie să trăiesc cu mine până murim amândouă, Clara de Exterior și Clara de Interior, și prefer să trăiesc cu mine-n pace.

Carevasăzică, până când voi deveni suficient de înțeleaptă ca să-mi anihilez complet impulsul sexual, o să-l las să zburde într-un mediu controlat. Incomparabil mai bine decât să-mi numesc impulsul sexual dragoste și să jur credință veșnică unui individ incapabil să-mi furnizeze măcar 20% din orgasmele lunare, sau să-l numesc libertinaj și să fiu mereu îngrijorată de schimbările apărute în secrețiile vaginale. Numai că nu știu de unde să-l iau pe Erce.

–În episodul următor, vom afla ce-i cacă mintea Clarei ca să-l întâlnească pe Erce.–

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s