În spatele curului, în sunet de femeie

Pe sub rochița albă, mânjită cu flori negre, se freacă din mers două buci borcănate. Duduia mărșăluiește spre metrou cu niște săndăluțe hidoase, cu toculețe mici, în formă de romb, care nu-i fac nicio favoare, în afară de aceea că parcă-parcă amplifică undele de șoc și-i balansează poponeața mai tare decât mi se balansează mie ochii. M-a retardat puțin, japița. Merg deja în urma ei de vreo cinci minute, timp suficient să-mi enumăr toate defectele din partea din spate. Am pulpele prea groase, ceea ce e valabil și din față, curul falnic pe vremuri, acum cu marginea bucilor răsfrântă puțin, ca un bot bosumflat, părul tuns în baia personală, cu foarfeca pentru hârtie, în două scări care nu duc nicăieri, atât de separate sunt, și mai am un mers complet necunoscut, pentru că nu m-am văzut niciodată mergând din spate. Duduia bucoasă are în schimb vreo cinșpe centimetri în plus peste capul meu, rochița aia șmecheră, care se mulează nesimțită pe toate curbele posibile, doi craci netezi și o codiță de păr tuns la coafor, poate chiar vopsit, prea e de un castaniu delicat.

Ce curvuliță bună, mă gândesc tocmai când trec pe lângă Monumentul Corupției de la Victoriei, un soclu fără monument, în mijlocul trotuarului, care nu deranjează pe nimeni, pentru că numai noi, triștii care știm exact câți bani facem lunar și rupem cu grijă bonurile de masă din cotor, mergem pe trotuarul ăla. Curvulița bucoasă ar putea avea orice mascul, poate chiar unul care s-o iubească, doar să bată nițel din buci, să le scuture și gata, s-a aranjat. Deocamdată mergem amândouă pe trotuarul cu triști, ea înainte, eu cu ochii în curul ei. Din ce material o fi rochița aia?

Ajungem la metrou și ne băgăm cartelele în fantă. A mea iese prima, trec de turnichet, arunc o privire spre fața părții bucoase și dau de niște țâțe imense. Jur. Sunt așa de mari – ca niște bidoane economice de cola, la doi juma – că mă ia cu mâncărimi pe la floci, mă dau pe după un stâlp și mă scarpin așa, casual. Duduia țoncăne cu toculețele rombice pe lângă mine, fără să mă bage în seamă, își scutură bucile și codița vopsită castaniu delicat, ca o iepșoară pe imaș. Dacă ar fi un mascul idiot în locul meu,  s-ar simți îndrăgostit, dar eu sunt eu și masculii sunt alții. Tot ce  zic e că vreau să-mi bag fața prin toate onduleurile duduii, să mușc din ea și s-o zdruncin în șaptișpe feluri. Să facem scissoring în timp ce-o trag de țâțe. Uneori doar atât îți trebuie ca să supraviețuiești, o țâță în mână. O țâță mare în mână și ești salvat, ăsta e secretul lui Bâldâbâc.

În vagon miroase a miercuri de vară, a zi deznădăjduită, a sudoare și a halenă. Mă țin de aceeași bară ca duduia, și-a orientat sfârcurile înspre mine, bine, nu le văd, doar le ghicesc pe sub materialul rochiței, pun pariu că-s ca boabele de fasole. Foarte fain materialul, totuși, ce-o fi? Mătăsică?

-Bumbac cu vâscoză, zice ea zâmbind, are o față drăguță, dar nu cine știe ce, din cauza nasului cu cocoașă. Răsuflu ușurată.

-Nu se șifonează, nu?

-Deloc, e așa de usor de purtat… Am luat-o din Bershka, era la reducere acum o săptămână, poate mai prinzi, dacă vrei.

Vreau.

-Păi, tu unde cobori? o întreb concentrată la o ațișoară de pe țâța stângă, cred că asta e țâța fruntașă, na, una mai mică, una mai mare. La mine sunt ambele atât de mici încât diferențele țin de fizica cuantică.

O conving eu sau mă convinge ea pe mine, nu mai știu, cert e că până la urmă mergem amândouă în mall, ne mișcăm cururile în același ritm și simt cum vibrează aerul în jurul nostru de la pulele sculate. boing, boing, boing. Mă cam enervează că țoncăne cu toculețele alea rombice, nu doar că arată ca o femeie adevărată, dar și sună ca una. Ca să nu mai spun că nu-mi dau seama ce crede ea, de ce vine de fapt cu mine să-mi iau rochiță ca a ei, îmi zâmbește și face glumițe mici, mici de tot, dar știu cum sunt femeile, mârșave, fac glumițe, zâmbesc și după aia se trag pe curul ăla mare, sau mic, după ursită. Și cu cât sunt mai țâțoase, cu atât sunt mai mârșave.

-Clara B., zic când trecem pe lângă New Yorker.

-Mirabela, și începe să urle o alarmă de la Stradivarius. O să-i spun Mira. Un biet mascul cu semi-pleată, izmene scurte, deasupra genunchilor, și cămașă albă, vaporoasă, se hlizește la noi. Chicotim printre umerașele cu bluze, se poartă coada de rândunică și noi ne ținem de mâini și împroșcăm feromoni. Eu ovulez de zor, mai mult ca sigur că și ea. Țopăim ca doi Humpty-Dumpty prin magazine, până  găsim rochița și mergem amândouă în cabină. E mică, pute vag a picioare nespălate, dar are un scăunel și mă așez pe el. Acu-i acu. Ăsta e momentul în care povestea seamănă la mustăți cu pisica lui Schrodinger. Acum aflu, odată cu voi, sau poate mai devreme puțin, dacă povestea asta e cu două tipe care se fut într-o cabină de probă, sau cu două tipe care ignoră celulita mea. Mă uit în ochii Mirabelei, Mirei, cum am decis mai devreme să-i spun în intimitate, și-i văd, sub pleoapa dreaptă, musculița aia care ne face pe unii dintre noi să fremătăm, și pe alții îi mănâncă.

Mi se pune zbârnâind în poală, își scoate țâțele de sub rochiță și mi le dăruiește cu un gest de stăpână de moșie, darnică peste poate, ia și sfârcul ăsta, vezi să nu-ți cadă din gură, iar eu le primesc cu recunoștință și un clipit lăcrimos. Totul e așa de frumos că-mi vine să plâng, dar nu vreau să plâng pe țâțe, ar fi aiurea. Le mușc puțin, le bălăngăn, le îndes în gură și Mira se freacă de mine gemând fără sonor, că sunt și alte gagici prin celelalte cabine de probă. Suntem discrete.  Mă ridic brusc și-o lipesc de perete, îi ridic rochița și-i șoptesc s-o țină între țâțele alea mari, lucioase de salivă. V-am zis că e curvuliță, nici nu are chiloți pe ea. Îmi bagă sub ochi pubisul cu freză punk, și-mi amintesc de, cum dracu-l chema pe punkistu’ ăla care-a aruncat cu pâine-n mine, nu mai știu, oricum eu nu mănânc pâine. Dar aș putea începe să mănânc, uite, mi se face poftă de la bucile Mirei, pufoase ca niște franzele. Trag de ele mai să-i rup curu’ și-o aud.

-Dacă mă lingi în pizdă îți plătesc eu rochița, șuieră Mira pierdută, cu ochii închiși. Eu stau cu nasul între buzele pizdei, miroase delicios, a piele bronzată și a transpirație proaspătă, puțintel a pipi și puțintel a bară de metrou. O aud și rămân cu popul nasului fix la înnădirea labiilor. O frază prea mult și o rochie prea ieftină.

Mârșavă femeie. Aș fi lins-o gratis. Totul e așa aiurea, fără să fi plâns pe țâțe. Scot nasul din pizdă, dau drumul bucilor din mâini și-mi bag pula.

Plec, o las acolo, cu tot cu rochiță. De după perdeaua cabinei se aude sunetul a două țâțe care se plesnesc de uimire, aduce puțin a mieunat de pisică pusă în fața unei a treia variante.  Mă duc direct în Cora, aleg o sticlă de șampanie din aia mai scumpă, dar nu prea scumpă, îmi scarpin flocii și mă-ndrept spre casă, în blugii mei dintotdeauna. Sunt cam groși pentru vremea asta, dar au o culoare mișto. Iar tenișii mei nu scot niciun sunet când merg cu ei, dacă nu te uiți, nici nu mă vezi, darămite să mă auzi. Când trec eu, parcă nu trece nicio femeie.

 

 

 

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s