Singura dracului

Acum câțiva ani, proaspăt despărțită la început de iunie, mi-am făcut rezervare la tanti Mariana și m-am dus singură în Vamă. În extrasezon, camera m-a costat 20 de lei pe zi. Erau deschise doar Bibi și Bolo, de pe plajă lipseau puradeii, iar marea era rece ca pula de drac. Făceam băi extreme, cel mult câte un minut. Înotam în cerc și alergam înapoi pe prosop, să mă încălzesc. Mă furnica electric pe dinăuntru, închideam ochii și-mi imaginam că eram monstrul lui Frankenstein, gata să prind viață.

La prânz mă duceam să mănânc și chelnerii mă întrebau dacă vreau un singur meniu. Citeam povestirile lui Maugham, mestecam dumicați de pui la grătar cu legume sau orez  și mă uitam la oameni, atâția câți erau. Nu întârziam însă prea mult cu privirea pe un grup, un om singur care se uită la alții e ori periculos, ori vrea ajutor. După masă îmi luam o bere și rămâneam pe plajă până pe la șase-șapte, când se făcea friguț. Cât era suficientă lumină mi-era bine. Citeam. Veneau unii să mă agațe și le spuneam fără jenă că îmi pare rău, dar efectiv nu mă pot opri din citit pentru ei, e o carte extraordinară.

Seara însă trebuia să fiu atentă.

Cum se lăsa întunericul, cum se strângeau toți unii într-alții ca niște mîți orbi. Umblam cât mai puteam, voiam să mă plimb pe malul mării și să mă gândesc la ale mele. Nu la despărțire, eu o înfăptuisem și am o singură regulă de care mă țin cu dinții: niciodată nu mă îndoiesc de mine. Ce-i făcut, e bun făcut, n-are rost să-mi pierd vremea temându-mă că am călcat în străchini, că așa nu mai ajung nicăieri.  Mă plimbam gândindu-mă și în același timp mă observam gândind, că și cum aș fi avut două minți, două conștiințe, una în țarc, făcându-și treaba, cealaltă în afara țarcului, luând notițe și fotografiind-o pe prima. Doar că nu reușeam să rămân singură prea mult.

Ziua, v-am zis, mai era cum mai era, mă apăram cu cartea, de oameni și muște. Dar seara tot încercau unii să mă salveze tocmai de ce le era lor mai teamă. Se amăgeau că de fapt mă agață, dar știu că se căcau pe ei de frică. Așa e când nu înțelegi nimic.

Unul, un roacher drăguț, a ieșit din grupul lui și a venit la mine. Am fost destul de politicoasă, bună, bună, eu sunt pulică spătaru’, eu sunt rockozaur, hai să stai cu noi.

-De ce?

-Ca să nu mai stai singură.

-De ce?

-Că nu e bine.

-Cum să nu fie bine? Eu vreau să stau singură.

-Nu, n-ai cum. În Vamă nu vii să stai singur.

-Dar de ce vii în Vamă?

-Ca să socializezi, să te simți bine.

-Păi, mă simt minunat!

-Așa, singură?!

L-am lăsat acolo și m-am dus în cameră, am aprins lumina și am citit câteva minute, până când a bătut tanti Mariana în ușă. Am deschis și mi-a dat o gogoașă pudrată cu zahăr. Văzuse că-s mereu numa’ singură, nici nu știa dacă mă hrănesc și eu, ca omul, oi avea vreo depresie, de ce nu vin să stau cu ei la bucătărie?

A doua zi mi-am strâns lucrurile și am plecat la gară, hotărâtă să mai încerc o dată.

Și m-am mai dus o tură în Vamă, tot singură. Bine, de dus, m-am dus cu niște prieteni, dar ăștia au plecat după două zile, și eu am mai rămas câteva. Când ne luam la revedere, unul din ei, un extrovertit cu pasiuni de actor, mi-a zis că el n-ar putea să rămână singur în Vamă. Am ridicat din umeri.

Vorba lu’ nea adidas Torsion, dacă vrei, poți. Prinsesem o schemă, citeam pe plajă până pe la opt-opt juma’,  după aia mă duceam în cameră și dormeam de rupeam, câte 12 ore. I-am păcălit pe toți și am evitat orice discuție cu o grație de sihastru, până în ultima zi. Mai aveam vreo două ore până la tren, tocmai dădeam o tușă finală bronzului, bucuroasă de o vacanță perfectă, când și-a făcut curaj unul, un chelios cu sleeve din cranii,  să mă invite la un pahar de ceva. Stătea pe ciuci lângă mine, holbându-se la sfârcul drept, că pe stângul aveam nisip, și mă borfăia.

-Mergem aici, la Ovidiu. Sau dincolo, la Corsaru. Eu sunt Vlăduț. Pe tine cum te cheamă? Ai venit singură? Unde ți-e prietenul? Vrei să te dau cu factor de protecție pe spate? Eu, dacă aș fi fost prietenul tău, nu te-aș fi lăsat să vii singură în Vamă. O bere rece? O limonadă. Hai să bem o limonadă, ne hidratăm. Îți place să înoți? De ce ești așa tăcută? Ești timidă? Nu-ți place de mine? Sunt artist, să știi. Cânt, pictez, fac cercei, dau găuri în buric și câteodată îmi pun flori în barbă. Și citesc, citesc Vodolazkin, Șișkin, Sorokin… Tu ce citești? Hai să mâncăm ceva, nu ți-e foame? Niște hamsii. Unde pleci? La hamsii? Ia și niște beri! De ce-ți iei prosopul? Lasă, stau pe nisip, nu e problemă. Doar sunt artist, nu ți-am zis? Nisipul e mic copil pe lângă mine. Auzi? Să fie cu usturoi! Și berea rece! Hai că ai cur mișto, bravo!

 

 

 

 

 

 

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Amanet Auto spune:

    M a amuzat putin, recunosc. Am ajuns din intamplare pe blogul tau. M am oprit pentru ca a fost ceva ce mi a atras atentia. SINGURA DRACULUI. Ma defineste total in perioada asta.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s