Singura dracului

Acum câțiva ani, proaspăt despărțită la început de iunie, mi-am făcut rezervare la tanti Mariana și m-am dus singură în Vamă. În extrasezon, camera m-a costat 20 de lei pe zi. Erau deschise doar Bibi și Bolo, de pe plajă lipseau puradeii, iar marea era rece ca pula de drac. Făceam băi extreme, de maxim un minut, timp în care îmi simțeam carnea consumându-se. Înotam în cerc și alergam înapoi pe prosop, să mă încălzesc. Mă furnica electric pe dinăuntru, închideam ochii și ziceam că-s monstrul lui Frankenstein, acuși prind viață, mai multă decât avusesem vreodată.

La prânz mă duceam să mănânc și chelnerii mă întrebau dacă vreau un singur meniu. Citeam povestirile lui Maugham, mestecam dumicați de pui la grătar cu legume sau orez  și mă uitam la oameni, atâția câți erau. Nu întârziam însă prea mult cu privirea pe un grup, un om singur care se uită la alții e ori periculos, ori vrea ajutor. După masă îmi luam o bere și rămâneam pe plajă până pe la șase-șapte, când se făcea friguț. Cât era suficientă lumină era bine. Citeam. Veneau unii să mă agațe și le spuneam fără jenă că îmi pare rău, dar efectiv nu mă pot opri din citit pentru ei, e o carte extraordinară. Seara însă trebuia să am grijă.

Cum se lăsa întunericul, cum se strângeau toți unii într-alții ca niște mîți orbi. Umblam cât mai puteam, voiam să mă plimb pe malul mării și să mă gândesc la ale mele. Nu la despărțire, eu o înfăptuisem și am o singură regulă de care mă țin cu dinții: niciodată nu mă îndoiesc de mine. Ce-i făcut, e bun făcut, n-are rost să-mi pierd vremea temându-mă că am călcat în străchini, că așa nu mai ajung nicăieri.  Mă plimbam și mă observam gândind, că și cum aș fi avut două minți, două conștiințe, una în țarc, făcându-și treaba, cealaltă în afara țarcului, luând notițe și fotografiind-o pe prima. Dar nu reușeam să rămân singură prea mult.

Ziua, v-am zis, mai era cum mai era, mă apăram cu cartea. Dar seara tot încercau unii să mă salveze de ce le era lor teamă. Se amăgeau că de fapt mă agață, dar știu că se căcau pe ei de frică. Unul, un roacher drăguț, a ieșit din grupul lui și a venit la mine. Am fost destul de politicoasă, bună, bună, eu sunt pulică spătaru’, eu sunt rockozaur, hai să stai cu noi.

De ce?

Ca să nu mai stai singură.

De ce?

Că nu e bine.

Dar eu vreau să stau singură.

Nu, n-ai cum. În Vamă nu vii să stai singur.

Dar de ce vii în Vamă?

Ca să socializezi.

Aha. Credeam că vii să faci ce vrei.

I-am mulțumit și m-am dus în cameră, am aprins lumina și am citit câteva minute, până când a bătut tanti Mariana în ușă. Am deschis și mi-a dat o gogoașă pudrată cu zahăr. Văzuse că-s mereu numa’ singură, nici nu știa dacă mă hrănesc și eu, ca omul, oi avea vreo depresie, de ce nu vin să stau cu ei la bucătărie?

A doua zi mi-am strâns lucrurile și m-am dus la tren. În anul ăla urma să mai stau singură în Vamă câteva zile. Așa sunt eu, încăpățânată. Mă-nfig cu dinții-n ce-mi doresc și nu mă las până nu desprind o halcă groasă, să-mi țină de foame. De dus, m-am dus cu niște prieteni, care au plecat după două zile. Ne luam la revedere și unul din ei, un extrovertit cu pasiuni de actor, mi-a zis că el n-ar putea să rămână singur în Vamă. Am fost de acord că-i greu, dar e musai să reușesc.

Vorba lu’ nea adidas Torsion, dacă vrei, poți. Prinsesem o schemă, că era cald și puteam citi pe plajă până pe la opt-opt juma’,  după aia mă duceam în cameră și dormeam de rupeam. I-am păcălit pe toți și am evitat orice discuție cu o grație de sihastru, până în ultima zi. Mai aveam vreo două ore până la tren, tocmai dădeam o tușă finală bronzului, bucuroasă de o vacanță perfectă, când și-a făcut curaj unul, un chelios cu sleeve din cranii,  să mă invite la un pahar de ceva. M-am luptat cu el cinșpe minute, nu voia să înțeleagă, așa că am plecat.  Un telefon, un mail, ceva, să te găsesc? I-am aruncat peste umăr o banalitate fatalistă, hai să lăsăm destinul să decidă dacă ne mai întâlnim sau nu, și mi-am luat tălpășița.

L-am văzut alaltăieri pe individ, la o terasă. Se uita la mine ca și cum nu uitase tot, dar nici nu înțelegea.  Am plecat înainte s-o dea iar destinul în bară.

 

 

 

 

 

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Amanet Auto spune:

    M a amuzat putin, recunosc. Am ajuns din intamplare pe blogul tau. M am oprit pentru ca a fost ceva ce mi a atras atentia. SINGURA DRACULUI. Ma defineste total in perioada asta.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s