Deprecierea eroului

Aveam și eu un erou, ca toatã lumea, nu foarte înalt, dar bine fãcut, cu o tunsoare ciudatã, un fel de bros, care-i slujea drept trademark. Superman avea chiloții peste colanți, Batman avea homosexualul, WonderWoman avea o menstruație uimitoare, bineînțeles cã și eroul meu trebuia sã aibã ceva doar al lui. O tunsoare de cãcat.

Îmi știam eroul de mult, din copilãria târzie, care la alții pãrea adolescențã. De câte ori mã uitam la el, mi se pãrea ca are din ce în ce mai multe coaie, și cu cât mai multe coaie-avea, cu atât mai intangibil era. Ca orice erou, era de neatins. Se afla, bietul, într-o asemenea ipostazã, încât orice contact cu non-eroii probabil ar fi dãunat coaielor, iar eu, știindu-mã încã de-atunci cu douã mâini stângi, dar altfel normale, am preferat sã nu disturb numarul testicular. Asa cã obișnuiam sã șed și cânt doine de dor și jale, cu o voce subțiricã, pe alocuri extraordinar de iritantã și în totalitate motivul pentru care nu sunt acum Beyonce. Pânã într-o zi, când eroul s-a insinuat pe nesimțite în viața mea și a început sã-mi prepare oral, paste cu sos, cafea cu lapte si un sandviș. A început sã mã abureascã pe spate, unde eu ajungeam cu greutate,  iar de la un punct încolo, chiar l-am lãsat sa ma spele pe cap cu vrãjeli de erou, care mã umpleau de spume și mã lãsau, în final, nesatisfacutã.

Îmi plãcea sã mã cert deseori cu eroul, mã simteam din ce în ce mai puternicã, mai smecherã, mai pizdoasã. Recunosc, preferam sã-l provoc în loc sã aștept sã se împiedice de vreun bolovan pe trotuar, sau sã facã panã pe autostradã. Nu lãsa în voia sorții ce poți face chiar tu, ãsta e unul dintre motourile mele, am mai multe, în funcție de scop. Scopul scuzã mijloacele și schimbã motourile, parca așa se spune. Se mai spune și sã nu bați eroii la cap, sã nu mânjești clanța cu ciocolatã topitã, sã nu scapi piuneze în pantofi, dar pãrerea mea este cã multe chestii se spun degeaba, lumea le uitã repede. Mai ales dacã nu se potrivesc cu ce vrea lumea. Îl provocam si enervam, carevasãzicã, m-am legat de aspiratorul lui stricat, de hamsterul timid, de pantalonii cu dungã dublã, de silabele accentuate și de un plan de viitor complet nepotrivit cu al meu.

Într-o zi am dat buzna peste el în camerã, i-am numãrat repede toate coaiele, cã nu apucase sã și le doseascã pe nicãieri, le-am pus într-o ecuație și le-am amestecat bine, apoi mi-a dat un rezultat atât de plictisitor și banal, încât semnul egal a început sã caște. A cãscat atât de puternic cã s-a transformat pe loc într-un bastonaș. Noroc cã reținusem exact rezultatul cel banal, l-am luat și am zbughit-o la fugã.

Tot alergând eu așa în bãtaia vântului, am început sã mã simt foarte, foarte bine, de parcã aveam zeci, sute de lindicuți pe tot corpul, care-mi asigurau un viitor plin de plãceri.

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Hercule spune:

    Ia să-l fi strâns de bijuterii când i le-ai apucat, și să te joci cu el așa. Dispare orice eroism, ai un sclav care ar face orice să se oprească „amazoana” din numărat.

    1. rockozaur spune:

      eh, așa-s io, mai fraieră, dar data viitoare când mai găsesc un herou, o să îți urmez sfatul și-l pun pe sclav la treabă.n-am mai făcut curat prin casă de nici nu mai știu când…

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s