Ca-n filmele cu proști

Știi cum se-ntâmplă în filmele cu proști, de-ajunge prostu să fie luat deștept sau măcar competent? Așa am ajuns eu să scriu o carte pentru copii. Acuși încep capitolul trei, tocmai inventez o lume bizară, care seamănă cu o debara. Nu vă zic mai multe, că vă luați de mine, huo, satană, strici copchiii, du-te și spală vasele, dă cu aspiratoru, d-astea, și mă-nervez. Mai bine așa, am descoperit un vinișor nou, spumant de felul lui, Gazela îi zice. Ascult groove metal, înjur căcaturi și pe omii care le scormonesc, mă gândesc să fac niște funduri -adică să dau de 150 de ori din cur – dar nu le fac, le păstrez pentru mai încolo, fac 300 odată, să vezi ce cur de iapă am după aia.

Anu trecut pe vremea asta plângeam cu sânge după ce terminam programul la uzină. Acum munca nu mă mai face să plâng, asta nu-nseamnă că nu mai plâng, ce dracu, altfel cum mă detoxifiez și io, ca omu? Plâng scriind chestii pentru muncă, tot ca-n filmele cu proști, câteodată aberez atât de tare și bag un sirop de se cutremură baba cretină din mine și-ncepe să pișe ochii. E bine așa, că empatizez cu cititoru, știi? Da-ncep să mă cam doară privirile și elasticu creierașului, nu-ș dacă v-am zis că pe mine nu mă duce mintea prea mult, după opt ore de cercetat șaișpe ani de reviste lunare pe site-ul nu-ș cărei biblioteci, ca să screm un scrânjel de informație pe care s-o prelucrez apoi în șase feluri diferite, plus desert, rămân cam proastă. Ajung acasă și gângăvesc ca un plod, intru în pielea personajului și-ntreb de ce până adorm.

Mai fac și dude. Mă duc acum câteva zile de nebună, pe străzi, adică pe teren, găsesc o clădire fascinantă, o pozez în draci, mă atacă o tanti. O aburesc eu, cam nervoasă că tanti cu pricina mă tot privea cu un ochi mai mic și unul mai mare, de parcă venisem la furat sârma de rufe, o aburesc zic, cu accent moldovenesc. Că io, când mă apucă dracii, o dau pe moldovenește, cu șî ci. Tanti mă tot întreba ce-am cu casa, de ce-o pozez, iote că-mi plași, că-i frumoasî, că pizda mă-tii, admir șî io frumusețile orașului. Tanti se uită lung, nu ești din București? Foarte senină răspund dulșe că Nu, îs din Craiova. Am atins atunci un nivel foarte ridicat de dubioșenie, dar am rânjit cu dinții mei puțini și-am calmat-o repede, mai ales că era nevorbită.

Anul trecut pe vremea asta plângeam cu sânge din cauza unui job din care nu mă-nduram să plec de frică, renunțam la orice bun simț și-l băgam pe Johnny Depp în Vrum-vrum, îmi luam bilet la Metalhead Meeting, iar minunile și coșmarurile mi se păreau imposibile. În micul meu univers toate au luat-o razna, nimic nu mai stă la locul lui, iar limbile poartă ciorapi desperecheați și nu se mai înțelege niciun cuvânt. Scriu de dimineață până mi se-acrește seara, Vrum-vrum umblă prin țară și chiar prin străinătățuri, aștept salariul ca să-mi iau bilete la câteva concerte,  îi ascult pe băieții de care m-am amorezat la Metalhead Meeting-ul de anul trecut, Crimena, și după ei pe GTG, ca să nu uit, iar în stânga mea-i deschis caietul în care construiesc cărțulia pentru copii. Fix ca-n filmele cu …

Apropo, nu vă zburliți că n-am pus apostrof pe unde trebuie, dar na, ca-n filmele cu proști, nu știu să anulez diacriticele din tastatură, ca să am acces la restul caracterelor. Nu contează.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s