Am în casă un mor

Am în casă un mor. Ai putea crede că e deja măcinat de la atîta lăcrimat, dar surpriză la mulți ani că e intact. De cînd am morul ăsta mi-am dat seama că-s handicapată de empatie, îs bolnavă de handimpatie. Mi-a fost frică să beau alcool pînă la ora asta, e abia trei după prînz, în ultima vreme mă transform cînd beau, pînă în punctul în care cine mă vede, de după perdeluță, poate spune că mă malformez de-a dreptul, sperii tot cînd îmi scot casatanele din foc. De sărbători așa e frumos, să prăjești casatane și să bei mult, mult de tot, știi cum e cîntecelul, de crăciun bei mai mult, să fii turmentat, tralalalolo. Mi-a fost frică să beau alcool pînă la ora asta pentru că n-am vrut să se termine și să mă prindă seara fără alcool, dacă n-am alcool seara morul mă supără foarte tare, se chircește și mi se lipește ca părul de pisică, de omușor. Și-mi stă-n gît, nu se duce nici de-al dracu’ fără alcool, ce apă, ce lapte, ce cafea, nu bre, alcool, dar nici mult nu e bine, că ziceam mai devreme, urlu. Mi-am luat patru beri, doi stejari și doi radleri, am zis să o iau cătinel, întîi dau cu lămuie, am supt-o, nimic, totul e la fel, morul și-a fixat ventuzele pe mine și-mi smulge de dinăuntru ațele, mă deșiră cu nesimțire, merg pînă în bucătărie trează, complet trează, s-o ia dracu’ de bere cu lămuie cu cine-a inventat-o! Bătaie de joc, trebuie alcool, trebuie să-mi dau la tîmplă, apuc un stejar și-l scurg în mine, trebuia să-mi fi luat o tărie, ceva, dar și cu tăria e nasol, îmi țin ațele dar pierd piulițele, șurubelele, scîrțîi și nu mă mai interesează, vine morul, mă călărește, îmi suflă-n gură, îmi bagă deștele-n urechi, degeaba, știi, mă doare-n cur. Și iar nu-i bine, că morul începe să-mi poarte pică, a doua zi face mai urît, își smulge perii de pe buci și mi-i lasă pe buza cănii de cafea. Să fac cumva să nu pic, să jonglez cu berile în așa fel încît să-mi rețin ațele, șurubelele și piulițele deopotrivă. De nu m-aș mai deșira. Asta fac, ăsta e un text lipici. Încerc să mă abțin. Ăsta e un text borîtură. Nu înțeleg decît eu. Abia. Mai am ceva în mine. Fac degetele cîrlig și le înfig în gîtiță, uite, e nevoia asta de a alege cuvinte cît mai jegoase, nu gît, gîtiță, nu vomă, borîtură, și e normal, îmi vine să rag, nu să urlu, să mă duc pe islaz și să rag ca un măgar cretin și căpos, ce-aș vrea să fiu măgar, să fiu animal, să nu aibă nimeni pretenții, să rag și să cac, să trag și să rumeg, atît, ba să mai fac și fițe și să fie normal, natural, e măgar, ce vrei de la el, normal că e încăpățînat, așa, dacă-s om căpos, automat sunt rău, sunt satană, aș vrea să fiu și satană, dacă se plictisește vreodată de job și vrea să chiulească n-are decît să mă cheme pe mine, uite, îi transmit pe această cale că mă ofer voluntar să-i țin locul oricînd, să mă trezească noaptea satana dacă vrea, nu-i bai, vin și stau în foc de iad și amestec omii cu furca, le bag sîrme-n nas și trag de ele pînă le franjurez nările, dau șpițuri urzicate-n sfincter și torn zeamă de ardei iute-n găoz, aș mai face și alte chestii dar după aia dacă le citește mama se sperie și nu-mi mai dă pachet pentru acasă. Nu-ș cît or să funcționeze rîndurile astea, mă uit la ele și n-am zis tot. E ca-n magie, știi? E ca-n magia sigiliilor, dar metoda asta e probabil inventată de mine, nu am o dorință de redus la un sigiliu, am o problemă de răsuflat, ca o bubă coaptă, pulsîndă, s-o înțep puțin, să iasă puroiul că altfel, după cum ziceam, mă malformez și omor morul. Stejarul e bun, umflă pe dinăuntru, n-am mîncat, n-am prea mîncat de alaltăieri de fapt, ca să aibă alcoolul efect mai repejor, mă uit în oglindă și beau, înalț sprîncenele, mă reverific, sunt aici, sunt eu, Lăscărică, așa funcționez eu, cineva trebuie să creadă în mine dacă nu eu atunci cine pula mea?! Trebuie să păstrez aparențele și să nu se prindă lumea că am ajuns la strașnicul nivel expert alcoolic. Morul o să mă omoare pe mine la un moment dat. Asta mă sperie. Mă face să descopăr niște chestii. Sunt rea. Nu mîngîi decît o dată, după mîngîiere urmează găsirea soluției și aplicarea ei. Mîngîierile nu funcționează în lumea mea. La mine nu funcționează, nu înțeleg de ce ar funcționa la alții. Mai mult decît o dată. Mereu. Greșesc, sunt convinsă de asta, empatizez după puteri, futu-i, ce-aș fuma o țigară dar n-am, în fine, să susțin și să cînt în strună, dar am o limită destul de ușor de atins. Mi se servește des textul Așa funcționez eu, ce te bagi? Nu pricep de ce nu e valabil și la mine. Și eu vreau să spun că așa funcționez eu, de ce modul de funcționare al altora e mai important decît al meu? Asta m-a ofticat mereu. Ăia care nu vor să-și înfrunte nebunia sunt favorizați, li se cîntă în strună, se spune despre ei Săracii. Eu încerc să nu răsuflu madness pe gură, și pot, nu pentru că vreau ci pentru că mă chinui să n-o fac, am fost crescută cu doctori la primul semn de orice, așa că ascund ce nu e vizibil musai, nu le spun și nu mă plîng, oricum ce e în cap nu se pune, nu contează, nu e grav, îs mofturi, tot ce e cu capul sunt mofturi, mofturi I say! Tre’ să fii grav de tot, să iei aurolac și să te arunci de la balcon ca să vadă cineva că ești cu capul, în pula mea. Știi ce vreau să fac acum? Să mă dau cu curul de pămînt și să îmi rup unghiile zgrepțănînd podeaua, să ajung la etajul șapte. În unele seri mai fac asta, cînd sunt singură, și e bine. Mă trezesc parcă ok.

Aveam o colegă anemică în generală. Era slăbuță și fără prea mult calciu, nici eu nu prea aveam calciu, dar nu eram sclifosită la mîncare și nu eram la fel de plîngăcioasă. Leșinam aproape la fel de des, dar ea se plîngea mai mult, deci stătea mai mult acasă, cu scutire de la dispensar. Cînd venea la școală primea note bune din oficiu, ca să nu leșine. Eu primeam notele pe merit, chiar dacă mi se făcuse rău în ziua precedentă și nu-mi mai stătuse capul la studiu, ca să nu îi deranjez pe ai mei, nu le spuneam că mi-e rău și gata. Dacă spuneam că mi-e rău începea un iureș din ăla stresant și pe bune, preferam să mă fac bine singură.  Într-a cincea, colega leșinătoare a luat premiul întîi cu notele primite ca să nu leșine de supărare, eu mențiune pentru că nu m-am plîns și am venit în continuare la ore, deși nu prea sănătoasă. Am refuzat mențiunea cînd mi s-a spus că dacă voiam premiul întîi, trebuia să muncesc mai mult. A fost nedrept. Și probabil că de-atunci nu-mi plac plîngăcioșii și omii care la prima durere pun gura în sus și acuză! Mă doare! Apoi deleagă. Ai grijă de mine! După aia se scuză. Nu pot să fac nimic, sunt bolnav. Sau bolnavă.

Nu am dat tot acum. Chestiile de pe lîngă morul din casă au venit ca vatelina, să mai atenueze, sunt doar o umplutură. Nu contează, o să dau drumul textului și o să urmeze revizia. Mereu fac așa. Nu corectez înainte de postare. Abia după, pentru că citesc din exterior după postare, golesc cuvintele de mine însămi și văd textul ca o străină. Recitesc și corectez de cinci-șase ori, mă întreb ce se poate înțelege de fapt din apropourile mele, din aducerile de condei și din referințele satanice. Asta e convalescența. Deja parcă sunt mai bine, sau o fi de la stejar?! Nu știu. M-am calmat. Mîngîi morul pe cap. Hai că mai rezistăm cîteva zile. Oricum mă duc să mai iau bere. E muncă de echipă aici. Berea, scrisul aiurea și cu mine. Altfel ar fi nasol. Mai bine așa. Trebuie să rîd.

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. xiron xin spune:

    Take me 2 your leader!
    Im cummin’ în piss and
    Im drinkin’ blood while
    Being sooo many’n plm.

    1. scrisopata spune:

      umm… dacă mă fut îmi trece, sau cum? 😀

      1. Sorin spune:

        ma gandeam la citit… da’ e mai ok cum zici tu 😀

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s