poți și poate

Se-adună zilele-n mănunchi azi mîine, rămîi cu impresia că le poți apuca într-un fel dar nu. Și o să-ți explic de ce spun asta, tare-mi plac oamenii care folosesc tehnica spusei explicat-anunțate. Ca și cum chiar știu ce naiba spun ei acolo. De cele mai multe ori nu, ca mine. O să-ți spun de ce pentru mine-s zilele astea par apucabile dar nu-s. Pentru că mîine e-n 30, mîine pe seară tîrziu va fi trecut număr rotund de zile de la cel mai colțuros dumicat pe care l-am avut de înghițit, noi ăștia, zi-ne cum vrei, tineri ar fi o variantă, roacheri ar fi altă variantă, prieteni de prieteni de prieteni sigur, nu încape îndoială, bucureșteni ar fi încă o variantă, români ar fi ceva dar nu destul, copii ar fi altceva din păcate chiar așa a fost, părinți deasemenea, n-o să uit, n-am cum, cînd stau în canapea fix în locul ăla, îl văd așa cum era acum doi ani cînd l-am cunoscut și mi s-a părut prea drăguț, prea băiat de treabă, apoi,  cu coada ochiului îl văd pe celălalt, mi se părea such a nice guy, dacă eram mascul ca el voiam să fiu, dar nu mai e, așa că o să zic așa, o să zic noi ăștia care am simțit măcar! un colț în gît de-atunci încoace, e puțin spus dar cuvintele, se știe, uneori nu au cum să spună tot. N-au cum. Și pentru că mîine e-n 30, o lună după octombrie, și pare rotund, pare simetric, pare ca și cum ar fi făcut mînere și încercăm să-l apucăm, o să las mîine cuvintele deoparte și-o să tac că poate ușurez apucarea, să zic acum ce am de zis.

Mai e rotund azi, nu mîine, pentru că se face o săptămînă de cînd i-am făcut ieșirea lui Vrum-vrum, am tot încercat zilele astea să înțeleg ce s-a întîmplat, pentru că am dat din colț în colțul zonei crepusculare de atunci pînă acum, cheaună și poate încă puțin amețită de la MD-ul sec de Cotnari în sticluță fosforescentă, fără să mă scufund, am zis să dau din mîini pînă trece și văd eu după aia. Ei, și-am dat din mîini, mi-am dat părul după urechi mereu și mi-am futut toate pozele, bașca rînjetul inestetic dar din fuflet, ca toate chestiile din fuflet, ar trebui să fie mai fotogenice dacă-s din fuflet dar uite că nu. Să știi că mă răzgîndesc, mi se pare că am umplut cu vîrf împrejurul meu cu Vrum-vrum și ar fi mai bine să-l las de-acum să fie citit, asta contează, nu ce am io de spus despre lansare. Am zis deja una-alta, s-a înțeles ce era de înțeles, și da, aveam vin în sticla de MD. Bicoz I’m a fuckin’ loner, and a fuckin’ weirdo and a fuckin’ drunky, probleme, Gogule? Nu, așa mă gîndeam și io.

Bookbar-ul P!ua, meanwhile, crește într-o oră cît alții într-o zi, în curînd își va deschide porțile. Dacă nu-i știți povestea, v-o spun iar pe scurt aici. S-a născut la bere, dintr-o idee în fața căreia am rîs neîncrezătoare. Numele Piua se trage de la restaurantul safe-place din Vrum-vrum, iar viața și-a luat-o de la oameni care au știut să umble pe la mecanismul realității și au făcut să fie pe bune un bookbar. Eu am venit cheaună, ca de obicei, dar uite că a trecut o lună de cînd mă joc în Piua și m-am îndrăgostit de locul ăla. Cînd o să fie plin de oameni, știu, îmi va fi greu să-l împart, dar așa cum am învățat să-mi las curul la vedere din cînd în cînd, mă voi strădui să nu fiu o pizdă geloasă și să-mi văd de treaba mea.

Alte chestii nerotunde, dar nici cu colțuri.

Cineva mi-a zis, ca și cum ar fi făcut o mare descoperire, că sub masca asta de crazy chick se ascunde o fetiță simțitoare și vulnerabilă. Și că mai greu se-ajunge la my true self. D’ohh. Care-i ăla super open în fața străinilor? Și care-i ăla pe care nu-l zgîrie ghearele? Dar care-i ăla care se întoarce pe dos cînd iese-n lume? Bineînțeles că am o mască, și bineînțeles că nu-mi las miezul în stradă să-l plouă. Kind of funny e că am inserat în Vrum-vrum o grămadă de realitate, dar nu o să recunosc niciodată bucățile cu pricina. Sau aș putea să recunosc drept realitate exact cele mai absurde faze. Juuust for fun!

Cockzilla, stalkerul de acum ceva vreme, mi-a trimis mesaj de felicitări pentru Vrum-vrum. Mulțumesc, Cockzilla. Apropo, nu te-am văzut la lansare. Cumpără-l pe Vrum-vrum de aici. 

Deja o duduie care-mi place mi-a zis că a rîs în metrou citindu-l pe Vrum. Totu-i bine.

Am cunoscut oameni frumoși tare în ultima vreme. Am socializat după puteri. Dar cînd a trebuit, mi-am pus pătura în cap și m-am uitat în perete cîteva ore. Am citit. M-am ofticat pe Alexandra, aka Goldilocks, care a scris despre o carte a unuia, Peixoto, Nici o privire, atît de mișto încît ar fi trebuit să-mi placă tare mult cartea încă de la prima pagină. Neah. Am citit primul capitol și mi-a scîrțîit între dinți. Am lăsat cartea în pace. I-am zis Alexandrei la un moment dat că bre, nu merge-n plm. Și mi-a zis ea ceva acolo, m-a aburit și cu niscai bedeseme fără legătură dar binevenit,  m-am nervat, am apucat cărțulia și-am citit înverșunată, acu’ mai am nițel pînă o dau gata și mi-am destupat cu ocazia asta glanda cititului, care-mi lîncezea de ceva vreme. Ba chiar mi-am făcut cărțile începute și neterminate grămăjoară pe noptieră, ca să nu mă apuce 2016 cu chiloții-n vine și cărți nesfîrșite.

Aia e. Dacă roțile-s prin definiție rotunde, atunci o să numesc roțile pătrate poți sau poate.

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s