O nimică

Cercetam în ajun rafturile bibliotecii, în căutarea unei cărți mai adînci decît un lighean, dar nu atît de fără fund precum un ocean, o carte pe care să o respir cîteva ore și să mă amorțească. Aveam de ales între un Truman Capote, un Peixoto și un McCullers. Nu i-am vrut. M-am proțăpit în secțiunea cu scriitori români (mi-am împărțit biblioteca pe categorii, literatură română, ocultism, știință, biografii, cărți geniale, colecții, proză scurtă, clasici și imposibil-de-citit), și-am răsuflat ușurată cînd am văzut că mai am un Cezar Petrescu. Credeam că rămăsesem fără. V-am mai zis, Cezar e feblețea mea. Așa că am luat în brațe Oraș patriarhal și m-am scufundat. Am ieșit să iau o gură de aer cînd m-am regăsit în persoana lui Tudor Stoenescu-Stoian.

„Căci viața și-o trăia mereu în dublu exemplar. Una himerică, unde totul se petrecea eroic și superb, în închipuire; cealaltă, cea reală, alcătuită din mucurile răcite ale celei imaginare.”

Un anonim, tălică. Un „cimitir al superbelor intenții.”

Mi-am notat amara descriere și am citit mai departe, avînd grijă să nu mă calc pe încălțări.

O nimică. Toată.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s