Au fost odată ca niciodată trei vibratoare gigant

Nu știu ce-am mîncat eu cînd eram mică, dar de cînd am învățat ce înseamnă cuvîntul labagiu și m-am uitat la cîteva episoade din Liebe Sunde pe Pro7 (sau RTL, amănuntele astea le-am uitat) am început să vorbesc foarte slobod despre sex. Mi s-a părut foarte interesant să știu toate tîmpeniile, cum ar fi că dacă ești actriță porno și ai de jucat o scenă cînd menstruezi, poți să te asiguri cu un burete de machiat îmbibat în apă rece. Am citit și cărți despre sex, am făcut și practică, am studiat un forum de escorte, dar cînd am aflat că duduia trebuie să facă și curat în casă înainte să vină clientul am lăsat-o baltă, eu voiam să fiu doar curvă, nu și gospodină, am și scris o grămadă de povestioare porno (asta mi se trage din copilărie, cînd scriam textulețe de genul Violul sau Brunetul cu vestă de piele, pentru că El Padre nu-și cumpăra și el Hustler, ca un om normal, iar eu nu aveam cu ce să mă ațîț). Mă uit aproape zilnic la pornache, am actrițele și actorii mei preferați, am și cîteva jucărele erotice, cînd mai fac cadouri prefer să comand de pe un site chestii de genul șorț cu sîni sau periuță de dinți cu cap de pulă.

Pentru că îmi place sexul, așa cum îmi place cafeaua, cum îmi place berea, cum îmi place să fac caca și să citesc. Și nu-s nici nimfomană, nici curvă, nici frigidă, îmi lipsește doar rușinea biblică. Bun, acum că am tranșat carnea problemei, să-ncep să gătesc, zic.

ciupercă asemănare vibrator

Azi o să studiez trei tipuri de pule. Nu e frumos să dau nume, așa că o să studiez mai exact trei vibratoare. Unul mai lung, altul mai gros și altul mai de cartier. Subiectul lungime vs grosime s-a dezbătut deja de cel puțin 267 de ori în ieșirile mele la bere cu fetele. Doar ieșirile mele, zic. Fiecare din fetele cu care l-am dezbătut a mai discutat de 267 de ori cu alte fete, același lucru. Și tot așa. Dacă toate discuțiile astea ar avea un fel de consistență și le-am uni, ca pe niște piese de puzzle, ar ieși un univers în formă de pulă.

Rusul

Primul vibrator e tipul ăla mai lung de pulă.

Cum se vede: e destul de gros dar nu prea, în schimb e lung și umflat la vîrf. Arată ca o ciupercă și mi se pare că e prea mult zgomot pentru nimic. Seamănă foarte mult cu colegul înalt și neîndemînatic din generală, Virgil.

Cum se simte: E impresionant să simți că nu se mai termină, dar în afară de faptul că te izbește cu cascheta în col cum izbește un nebun cu scăfîrlia în pereți, parcă nu te satură. Își face treaba dar nu-ți scoate ochii din cap. Părerea mea.

La ce altceva îl mai poți folosi: Dacă aveți altă părere go for it, comandați vibratorul de aici, vedeți că are 32 de cm și-l cheamă Țaru’ (chiar pare a fi pulă de rus). După aia îl purtați în poșetă ca să vă uitați din cînd în cînd la el și să puneți legea atracției la treabă. A, are și ventuză, la o adică puteți să atîrnați de el hăinuțe sau ce aveți de atîrnat.

–Negrișor–

Al doilea vibrator e pula de negru.

Cum se vede: Băi bre, eu nici nu mă mai uit la pornache cu negri că mă sperii. Adică înțeleg că-s mari, dar chiar în halul ăla?

Cum se simte: Nici nu mai contează. E important doar că tu te simți fabuloasă ca  Beyonce.

La ce altceva îl mai poți folosi: Cît are? Aproape 7 cm diametru? Cam cît o vază rezonabilă. Păi după ce-și face loc individul ăsta mi se pare normal să faci și aranjamente florale în cur. Îl comandați de aici cu tot cu ventuză și pînă ajunge puteți să curățați trandafirii de spini. Sau nu, fiecare cu plăcerea lui.

–Realu’–

Ultimul vibrator îmi place cel mai mult, nu e nici prea prea, nici foarte foarte, e un vibrator potrivit în toate.

Cum arată: De parcă primele două s-au combinat și l-au plodit pe el. E cafeniu. Și cel mai important e că arată ca un cuc pe care l-ai putea întîlni chiar și tu, la megaimaj, chiar dacă nu joci în filme porno.

Cum se simte: Periculos, genul ăsta de pulă naște sentimente.

La ce altceva îl mai poți folosi:  Culoarea aia îți dă impresia că te-ai ghiftuit cu ciocolată fără să pui măcar o bucățică de ispită cu cacao în gură. Deci e bun și la dietă. Îl cheamă Realu’ și se comandă de aici.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. iczs spune:

    La lungime vs grosime, din recomandări îmi dau seama ca iti place cel putin lung 🙂
    Scrii pornache? Unde ma abonez?

    1. nu-s cîrcotașă, toate sunt frumoase!

  2. Hai bre că citind acilea mi-am adus aminte ce discuții aveam noi despre capete roz și vene pi dânsa. Ehe, ce vremuri!

  3. bre, da’ știi că făcuseși parcă un desen cu un buchet de pule? sau era un cîmp, nu mai știu :))

    1. dada, era o grădină bre!
      și țiu minte că a rămas salvată pe netbuk pentru că apoi am mers în Belgrad și aveam salvată și o hartă cu nu știu ce locație din Belgrad și i-am arătat-o unuia, iar ăla o apăsat pe ceva acoloșa și o apărut gradina :))

  4. și n-a scos-o pe-a lui să se apere, bre? :)) en garde!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s