Cum să nu mori de inimă rea

refuz, inimă rea, cum să tratezi un refuz Cum era aia, morărița-i cu fuioru’ și fuioru-i toarce dorul țac țac țac? La mine e o moară în gânduri și mi le macină de suflu numai cojițe. Nu e cu dor, e cu Au! Am început a-mi lua șuturi în curul meu mare, vezi, d-aia am zis să-l umflu de câteva zile încoace, știam eu ce știam, ca melcul.

Bre, când ești unemployed din voia ta, cu mințile făcute fărâme după ani mulți în uzina de sclavi și cu multe idei și planuri (păstrate sub saltea că-n cap e vraiște totul) ca să-ți demonstrezi că nu ești doar o ratată, așa cum citesc mereu pe telefonel (scrie de fapt Alarmă ratată dar eu citesc Ești o ratată, de fiecare dată), cam după câteva săptămâni de jonglat cu șapte din ideile alea plus câteva sticle de vin, și după primul refuz de troc din ăla gen uite, tu vrei un sclav care știe să facă aia, eu știu să fac aia, nu țin musai să fiu sclav dar măcar aia îmi place, să zicem că aș fi sclav pentru tine că la urma urmelor, nici sexul în cur nu e lipsit de durere dar măcar nu mă mai amăgesc cu coitus interruptus…deci după un refuz, ce poți să faci? Să rânjești ca la poză de parcă nu s-a întâmplat nimic?! Nu, coaie, că așa faci cancer și alte boli. Tre’ să scoți răul din tine!

Tre’ să urli, să înjuri și să bei. Că doar nu ești robot. D-aia eu fac urât rău la refuz. Mai am nițel și mă dau cu curul de pământ, dar prefer să mă agit ca un coi în căldare până amețesc și după aia să dorm. A doua zi sunt fresh și nici nu mai știu cine mi-a dat cu șutul, ba chiar mă bucur de șut că mi se pare că mi-a mai știrbit nițel din grosimea bucilor.

Nu mă-nțeleg cu refuzurile, ce-i drept. Irosesc de-a-mpulea pe ele multe plinuri de suflet, și la cât e un suflet în ziua de azi chiar ar trebui să trec pe instalație de miserupism, dar uite că nu pot, nu pot deocamdată. La refuz îmi țin respirația. Adică știu că urmează un verdict și încep să-mi țin respirația. Probabil că la al doișpelea refuz n-o să mai dau drumul respirației, o s-o țin în mine să văd ce se poate întâmpla, ce, te pomenești că o să vină careva să-mi ia respirația din gură?! Nu. Îmi țin respirația și aud refuzul, e împachetat frumos, zice că băi, e interesant ce-ai făcut tu acolo. Da, așa văd și procesul de căcare al mâței, interesant. E amuzant ce-ai făcut tu acolo. Da, așa e și când mâța se târăște pe cur prin casă. N-are anumite elemente de insight, din păcate. Păi n-are. N-are. N-are, că e prima dată când fac chestia asta și ieri nici nu mă gândeam că aș putea încerca vreodată așa ceva. Mea pulpa. Dar tot refuz e. Și o să-l tratez ca atare. Ca la rețetă, câteva ore de draci și furii, că așa vreau. Și ce dacă nu-s demnă? Ete scîrț, n-am fost demnă niciodată, demnitatea e pentru când joci într-un film și trebuie să dai exemplu. Când te chinui să trăiești fără duble și regie îți poți permite să fii și nasol.

Așa că am primit refuzul dimineață, la prima oră, și după aia m-am dus să mă bată vântul și să beau două beri. Să-mi reorganizez terenul de luptă și cele două furculițe cu care mă lupt. Ăilalți au iatagane și săbii de samurai, dar ce contează, mă lupt și eu. Oi scoate măcar vreun ochi din greșeală.

Aia e. Mă plâng cu talent, pentru că altfel, dacă aș ține dracii în mine, aș face cancer. Nu vreau să fac cancer și nici să-mi apară coșuri pe nas. Așa că mă plâng și înjur și mă înroșesc și mă bag câteva minute după frigider, să-mi revin. Și după aia prăjesc niște cartofi, beau niște vin și o iau de la capăt.

Ce învățăm noi din asta, deci? Că am învățat ceva. După ce m-am plâns destul de decent câtorva omi, la modul iote buba, parcă mă doare nițel, sufli oleacă? și omii mi-au zis instantaneu, gata, nu-ți plânge de milă, mergi mai departe, am înțeles ceva ce era evident, dar neformulat în registrul meu de învățături.

Bre, când îți iei șut în cur și îți zic omii să mergi mai departe că nu e așa grav/mai sunt și alte soluții/are balta pește/te smiorcăi ca o tută/exagerezi/dramatizezi/treci și spală vasele că nu ești în stare de nimic, să nu-i bagi în seamă. Vezi-ți de jelitul tău acolo câteva ore, dacă le ai, că nu-ți dă nimeni vreun premiu dacă stai rânjit ca la poză susținând că nu-ți pasă, tu ești puternic and shit. Că ești, dar e mai rentabil pe termen lung să scoți răul din tine, adică oftica și nervii, ca să nu faci cancer. Glumesc, cancer poți să faci din multe alte motive. Dar măcar nu mori de inimă rea. E și ăsta un aspect pozitiv 😀

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s