Cartea rockstar a lui George R.R. Martin

Cum să nu vreau să fiu o dură cu mers șmecher, privire de gheață și replici tăioase? Să chirăie masculii de fericire cînd trec pe lîngă ei, învăluindu-i în feromonii ăia care emană din tricoul negru și puțicios, cu mășin hed?  Aș vrea io să duc o viață de rockstar, dar cel mai probabil voi rămîne forever and ever o pisicuță de bibliotecă. Una care vineri seara dă iama-n anticariate, se udă toată cînd găsește Armageddon Rag-ul lui George R.R. Martin și se bălăcește tot uichendul în plăceri bolnave. Ei, cum adică…adică m-am pensat, m-am epilat, m-am scăldat în spumă de baie, mi-am pus un playlist cu rockuri psihedelice, un pahar cu vin și m-am întins pe burtă. Știam că urmează să citesc ore întregi, iar statul în fund îmi dăunează la gradul de bombare.

Pe la jumătatea cărții am oprit muzica. Nu se mai putea. Din carte bubuiau tobe, scheunau chitare, pufneau cutremure, porneau avalanșe, mi se răscoleau paginile între degete, Pat Hobbins, albinosul rockstar, îmi cresta împrejurul cu vocea lui din altă lume de-mi sîngerau urechile. Mi-am băgat degetele în urechi și nu, de fapt nu-mi sîngerau, dar așa mi le simțeam, probabil că erau prea excitate. Chiar am ascultat muzică dintr-o carte pînă mi s-au umezit urechile de plăcere? Da. Și ochii? Și ei. Spre final am încetinit ritmul cititului, am început să fac opturi și să închid ochii, să-mi înfig unghiile în pieptul cărții, musculos și păros, exact cum îmi place. Să încetinesc puțin ritmul înainte de climax, să gust toate capetele monstrului rock Nazgul, să sug toate țîțele trecutului, țîțele goale ale anilor 60, ale epocii hippie, să ling toate glandurile revoluției, ale luptei contra sistemului, pînă-mi intră-n cap, pînă-mi dă în ochi, pînă mi se umplu nările. Pînă nu mai pot.

Armageddon Rag aproape i-a distrus lui George R.R. Martin cariera de romancier. Nu prea s-a vîndut. Nu pot să-nțeleg de ce, este o carte despre reunirea unei trupe rock (imaginare, într-adevăr, dar atît de ușor imaginabilă prin cuvintele lui Martin), Nazgul, destrămată după uciderea lui Pat Hobbins, un rockstar albinos plin de farmec și aroganță adorabilă, un chitarist demențial, în noaptea de 20 septembrie, în timpului festivalului West Mesa (un fel de Woodstock). După suficient timp pentru ca toți hippioții de atunci să apuce să se plafoneze, să creadă că-și urmează visul sau să se vîndă în întregime sistemului (fuck the system, dude!!!), promoterul trupei se trezește cu inima scoasă din chept, exact așa cum se putea citi, profetic, în versurile unuia din cîntecelele Nazgul . Începe să se implice în cercetarea crimei, din partea presei, mai de chef, mai de plictiseală, unul din omii anilor 60, Sandy, care cu ocazia asta, își vizitează și vechea gașcă. O Maggie spontană, un fel de micul motoraș care putea, un Lark vîndut lumii de sclipici, un Slum sodomizat de tată direct în dosul personalității, o Bambi liniștită ca ochiul unui uragan, un Froggie aproape învins de placiditatea studenților săi.

Și iese nebunie, vă spun. Unde mai pui și că, stînd cu cartea-n brațe, m-au cotropit o grămadă de coincidențe, ca un făcut, zău așa. Păi, Pat Hobbins a fost ucis în 20 septembrie, George RR Martin s-a născut în 20 septembrie, eu am citit cartea în 20 septembrie și m-am născut fix cînd s-a publicat Armageddon Rag (mă rog, în același an). Ca să nu mai spun că peste două zile mă duc la concert Machine Head și ce eram eu entuziasmată înainte de carte, dar acum tare mi-e că mă-nfig în dinții muzicii, mă urc pe scenă și plîng ca proasta mușcată de fericire.

D-aia zic, nu-s făcută să fiu rockstar. Mai bine pisicuță de bibliotecă și concerte roack.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s