De la mine pentru tine

Dragă tu!

Da, tu! Nu știi cine sunt. Nu ne-am întâlnit până acum. Tu sigur nu m-ai întâlnit pe mine nicăieri. Ei, lasă, n-ai știut unde să te uiți, nu mă supăr. De obicei stau mai în spate. Sau cățărată pe trepte. Sau lipită de ziduri. Sau am o carte deschisă pe față. Sau o pisică maidaneză pe cap. Nu e nevoie să fiu văzută prea des, nu depind de asta. E mai important să văd eu. Și văd. O groază de chestii. Oameni. Tot soiul. Costume, boeme, punkiste, gospodine, gherțoi, acneici, handicapați de gradul doi, tocuri cui, burți, tricouri negre, cărucioare, cârje. Sunt peste tot! Doar să întind mâna și-i apuc.

Dar nu întind mâna. S-ar speria. Burțile, punkistele și gherțoii m-ar tăia cu șișul, costumele mi-ar da cu laptop-ul în cap, tricourile negre mi-ar înfige bocancii în rotule. Îmi țin mâinile acasă. Dar vreau să le vorbesc unora, știi? Așa cum îți vorbesc și ție acum, nu știu ce faci, poate aștepți să scadă sosul tocăniței, sau să se încarce un serial, ai prosopul umed pe cap, tocmai ai ieșit de la duș, bei un pahar de vin alb și lungești minutele dinaintea somnului ca pe guma de mestecat trasă din gură și ondulată pe deget. Mi-ar plăcea să-ți povestesc ce-am mai citit. Atât.

Locuiesc într-un oraș mic, îndesat între munți. Are mai multe pisici decât câini, aproximativ opt hamsteri, două vaci, o sută șaptezeci și șase de mașini, cinci motociclete, un hypermarket, o grădiniță, o școală, o bibliotecă, un coafor, patru gropi mari și treisprezece mici, o clinică, nouăsprezece garduri maro, o pereche de pantofi rupți de care nu se atinge nimeni, aruncați lângă singurul gard roșu cu dungi verticale verzi. Are suficienți oameni la care să mă uit. Îmi place să mă uit la oameni.

Câte unul mă intrigă. Și atunci știi ce fac? Îl urmăresc. Am pasul ușor, port numai teniși cu talpă moale.

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Așa începe Cartea de 2 lei.

12 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. ^. spune:

    o cumpar. pot plati prin paypal ?

    1. :))) stai oleacă s-o îmbrac, n-are copertă. și să-i găsesc loc unde să presteze.

  2. Gnossienne spune:

    Vrea să facem cunoștință.

    1. abia așteaptă, mititica 😀 apropo, e cu din alea de-am zis că nu le parfumăm.
      vezi tu.

  3. Sorin spune:

    Mulţumesc.

      1. Sorin spune:

        Sărumîna. Și-un vraz perde.

  4. iczs spune:

    Mai vreau dar sunt zgârcit, 2lei? Gratis nu aveti? :))

    1. băi bre, avem și gratis dar sunt nespălate, neepilate, cu floci la cur și fără pedichiură. your dick, your mind, your choice 😀

      1. iczs spune:

        Wtf, vreau sa mă aventurez in ea doar cu ochii.

        1. și ochii tăi îs deconectați sau ce? 🙂 haidi bre.știi vorba aia, no soup for you. next!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s