Pe prima treaptă

Beau încă o bere din câteva înghițituri, îi râgâi Triunghiularului în față, îi dau mustățile la o parte, îi ling buzele până i se deschid și îi șoptesc în gură:

-Am o idee! Hai să facem o petrecere!

Așa i-am spus, hai să facem o petrecere și-am bătut din palme, m-am urcat pe o masă și am strigat:

-Hei, hei, hei! Hei-hai! Hai să ne ascundem toți după câte ceva, hai să ne ascundem după indicatoare, ca să ne găsim chiar dacă nu ne cunoaștem!

Clip-clap din palme iar, mă dau jos de pe masă direct în mijlocul mulțimii. Aruncăm cu istericale de parcă ar fi confetti, ce idee bună, nu-i așa?! ne pupăm în grup de lamulțiani și când ne bate ora doișpe totul este cât se poate de clar. Ne punem indicatoare, transformăm toată seara într-o călătorie și ne ducem dracului.

Fata sâsâită căreia îi plăcea să spună mereu TE IUBESC și-a pus un tunel pentru tren în piept. Merge în zig-zag printre noi și face ciuuu-ciuuu, expunându-și gaura neagră și țâțele în formă de tomate. Când mă îmbrățișează, unul dintre sânii mei o pătrunde și începe să râdă în prostie. Femeile astea gâdilicioase râd fără să știe de ce râd, e o reacție pe care nu o pot controla și-mi provoacă mie reacții deasemenea incontrolabile. Acum, de exemplu, pusă în fața gurii deschise a sâsâitei, îmi închid ochii pe jumătate ca să nu mă trezesc cumva scuipată pe pupile, îi bag două degete în spatele dinților de sus și dintr-o smucitură dezlipesc cuvântul ascuns acolo. Așa cum bănuiam, era un IUBESC ca un lichen prins de dinții sâsâitei, arăta așa, cum să vă spun, ca un lindic gravat.

Am scuturat mâna și lindicuțul a zburat cât-colo, în paharul unui tip pe care-l știam de mult, era vocal într-o trupă death metal, purta părul tuns bros și, prinsă ca o eșarfă la gât, o Curbă periculoasă. Lindicuțul i-a pleoscăit în pahar, i-au sărit câțiva stropi în ochi și când i-a deschis, a văzut-o pe sâsâită în fața lui. Era drăguță ea, cu găurica neagră între țâțișoarele în formă de tomate, apropo, datorită ei oamenii au acceptat în sfârșit faptul că roșia e fruct, nu poți spune despre o tipă că are țâțele ca niște legume. Chiar nu poți. În fine, când a văzut-o, a dus paharul la gură și a băut tot.

-Să nu bei, i-a zis ea mult prea târziu, fără urmă de sâsâială în vorbă.

-Ești atât de frumoasssă, o prinse el de umeri. Cred că te iubesssc! și au început să danseze virând extrem de periculos când la stânga, când la dreapta.

Îmi șterg degetele, să nu-mi fi rămas cumva vreo urmă de sâsâială de pe lindicuț.  E o petrecere tâmpită. Toate indicatoarele se unduiesc, se frichinesc, multe se pipăie, altele se ciocnesc. Mi se apropie Triunghiularul. Este la fel de indescifrabil ca și înainte. Nu are indicator, nici eu nu am. Vine lângă mine și mă bucur.

-Hai noroc!

-Noroc! și bem, eu râgâi lung și gros apoi ieșim la aer, ne așezăm pe treptele de la intrare, sunt două dar ne așezăm amândoi pe prima.

Știi faza asta, n-ai cum să n-o știi. Luna e nemușcată, miroase a lemn și pe interior ești beat. Exteriorul râde să pocnească, moartea nu există, nu atâta vreme cât te afli pe aceeași treaptă cu cineva cu care bei bere și poștești o țigară. Nimeni nu a murit vreodată pe treapta aia, este cel mai sigur loc din lume.

Stăm pe prima treaptă, bem bere și scrumăm într-o gropiță scobită de mine cu vârful bocancului. Din când în când ne uităm la stele iar discuția se mișcă pingpongian de la cea mai penală beție din toate timpurile, la cea mai nasoală mahmureală ever. De la cicatricea rămasă de la ultimul concert Sepultura, la textul de pe spatele tricoului. De la faza cu reîntoarcerea lui Isus și ghilotinele, la cantitatea de cafea necesară într-o zi de luni. De la inelul cu demon balinez care redirecționează energiile negative, la forma de triunghi care împrăștie forțele întunericului. De la mustața pe care o mestecă din când în când, la dintele ieșit ușor din rând. De la posibilitatea ca unul din noi să aibă un joint, la felul în care, în caz de accident, luna ar putea arăta ca o roată turtită de bicicletă. De la cum urlu câteodată mai să-mi rup gura, la cum simte gust de pământ pe limbă. De la cum văd totul trecând pe lângă mine, la cum totul poate trece prin mine. De la frică, la lumea ciuntită zilnic.

Triunghiularul mă prinde deodată în brațe cu mustățile și-mi șoptește în ochi ceva despre dimineața care n-o să mai vină niciodată.

Și cad.

 

 

 

 

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s