Momentul acela cînd m-am făcut roacheriță

Șase? Șapte? Cel mult opt ani să fi avut când mama a pregătit ficăței pentru cină, iar stomacul meu precoce a adus la cunoștință familiei că sunt un omuleț pașnic, fără pofta de a mînca, în cazul cu pricina, digera, ficații nimănui. Am avut de atunci, ca toți copiii normali, un aliment indezirabil în meniul zilnic, pînă când m-am revoltat, am cerut de bunăvoie ficăței și i-am mîncat cu poftă, fără indignări viscerale.

Faza cu ficățeii pare unul din acele momente când totul ți se dă peste cap, nu doar stomacul. Dar am preferat să aleg un alt eveniment care să mă modeleze. Uneori trebuie să te dai tu cu capul de ACEL MOMENT, dacă simți că e cel care-ți trebuie. Dacă găsesc ceva bun pentru mine, sursă de fier și proteine, atunci îl mănînc, chiar dacă nu mă dau în vînt după el. A nu se înțelege că mănînc de pe jos.  Dacă nu e de mîncat, îl miros, privesc sau îl ascult, cum am făcut pe la șaișpe ani, când m-am trecut din proprie inițiativă pe regim cu heavy metal.

Carevasăzică, aici voiam să ajung.  La acel moment cînd, provocînd chinuri nebănuite părinților mei dornici de ieșeală ca pe vremuri, tustrei la o terasă pe unde se fofilau, evident, cei mai șmecheri dintre șmecherii din cartier cu gagicile, nu cu părinții, am fugit urlînd în camera mea. Am pornit televizorul și, ce să vezi?! Tocmai era difuzat clipul celor de la Red Hot Chilli Peppers, Otherside. L-am ascultat și am crezut că băieții ăia au făcut ei cumva de mi-a luat dimensiunile golului interior și l-au umplut cu muzică. Cîteva luni am ascultat doar albumul Californication, tata era convins că i-am stricat casetofonul, altfel nu-și explica sunetele. Mi s-a părut o ipocrizie din partea lui, care asculta Queen și Gary Glitter în tinerețe. Bineînțeles că tînjeam după mai multă muzică de felul RHCP, aspră și melodioasă, cu chitărele și tobițe, cu băieți care povesteau despre cît de răi sunt ei dar de fapt buni, și cît de bună e lumea rea, în versuri criptice.  Am primit apoi niște casete cu mixuri, erau acolo, la grămadă, Aerosmith, Bon Jovi, Guns’n Roses, Nirvana și Metallica. Ei, cu Metallica am avut mari probleme. Pur și simplu alunecam de pe sunete. Îmi imaginam Metallica undeva pe un ghețar  pe care-l zgrepțănam insistent, fără să înaintez nici un milimetru. Nu știu cîți ar fi continuat să asculte o muzică pentru care singura senzație corespunzătoare era cea de oboseală. Metallica nu făcea altceva decât tărăboi, mă gândeam eu. Dar nu puteam să uit cum RHCP îmi populase golul dinăuntru cu o muzică pe care colegii o numeau vag: Rock. Și Metallica ăștia, tot roacheri sunt, citeam eu prin niște almanahuri vechi, doar că au mai mult fier. Ca ficățeii.

Am continuat cu îndîrjire să ascult și să încerc să înțeleg Metallica. La un moment dat, chiar am reușit. Pur și simplu s-a întîmplat. Stăteam întinsă pe spate, ascultam Welcome Home (Sanitarium) și totul s-a limpezit. Mă simțeam minunat. Metallica umplea cu vîrf golul ăla din interior și părea ceva foarte complicat pe care țineam musai să-l înțeleg, să-l cuceresc. Curioasă din fire, am început să ascult tot ce ține de rock și mai ales de metalele grele și foarte grele. Mi se destupase ceva pe undeva, pentru că odată cu nesațul muzical, a venit și foamea de filosofie, literatură de toate genurile, psihologie, chiar ocultism. Eram, în definitiv, o adolescentă, era normal să îmi destup mai multe ceva-uri de prin mai multe undeva-uri, era normal să înghit haotic informații, dar hai să vă spun o chestie, nu că ar fi ceva necunoscut. Adică nu spun un secret, doar fac o remarcă. Nu toți adolescenții știu să se hrănească, unii chiar suferă din cauza amărîților de ficăței și mănîncă fast-food tot restul vieții. Se destupă și nu le mai pasă ce intră în ei. Acum, nu că aș fi mai cu moț, dar privind în urmă, nu pot decât să mă felicit că mi-am ignorat prietenele pe care le auzeam spunîndu-mi:  Pfoa, degeeaba! Dacă nu simți rock-ul din prima, ești poser, asculți doar ca să creadă lumea că ești altfel. Or fi avut și ele dreptate cu alte specimene, dar la mine nu s-a adeverit. Am început mai lent, am mai avut un hop pînă am înțeles Fear of the Dark, apoi am constatat că am obiceiul de a nu asculta sfaturile altora, Ia, bagă urechea la trupa asta, e mișto! fără să mă documentez înainte, să fac rost de toată discografia și să „văd” eu cu urechile mele care e treaba cu trupa respectivă. Mă învîrt în jurul formației respective o vreme, apoi mă gîdilă ceva pe dinăuntru, plonjez și exult. Dacă plonjez înainte să mă gîdile pe dinăuntru, există riscul să nu înțeleg și să mă enervez, ce-mi dai coaie să ascult asta, nu-mi place neam!

E drept că am avut perioada mea de nesiguranță, în care purtam tricouri cu Offspring și HIM, cunoscuții mă priveau de sus pentru că ei aveau tricouri cu Slayer și Mayhem, dar diferența se vede acum, când eu încă îmi găsesc puterea în rockăraie iar mare parte din ei „s-au lăsat de prostiile astea” și au devenit hipsteri or smth. Am rămas puțini  din generația mea, but honey, we’re here to stay!


bileteRestul e compus doar din amintiri frumoase, concerte demențiale, oameni grozavi, schimburi de cărți, discuții extreme și o chiorăială asurzitoare a minții mele care, în continuare, insistă să asculte și trupa aia, ca s-o „înțeleagă” sau să citească și cartea aia, pentru că nu știu ce chitarist o consideră sursă de inspirație, carevasăzică este foarte important să mestec  întîi cartea ca să pot înghiți un anumit album. Ramificațiile deciziei mele de atunci, de când tinerii chiar se uitau la MTV, s-au înmulțit ca nebunele și mi-au înfrunzit deasupra capului într-un acoperiș impermeabil la averse de plictiseală. Cum să mă plictisesc când am atâtea de ascultat, de citit și de pipăit? Dacă mai am și niște ficăței la îndemînă, e perfect.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. boemul spune:

    eu cu Elis Cupăr am început, în ianuarie ’90 🙂
    ulterior au venit metallicamegadethslayercandlemassparadiselostmydyingbride şi aia a fost.

    1. și cum bre, ai înțeles DIN PRIMA?!

      1. boemul spune:

        păi cam da, mi-a fost clar că nu prea va mai exista altă muzică pentru mine 🙂

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s