ne mișcăm și noi azi?!

Hai bre, faci un locomotion cu mine? Dar nu dansăm, că eu nu dansez, eu fac doar headbang, și aia nu e locomotion, e imagimotion. Dar azi, pentru că ne bate pe umeri iarna ca să ne întrebe dacă următoarea întîlnire rămâne într-adevăr cum am stabilit, pe 22 decembrie, după ce mă-ntorc și-o lovesc peste față cu umbrela că prea e borfăitoare, zic așa. Să fac o listă. Da, în mintea mea e o legătură concretă o primăvară deplasată și deplasări. Deci fac listă. Cu mijloace de transport. Și le comentez puțin, pentru că mereu am ceva de comentat, fie și în gînd. De fapt, acolo comentez mereu. Pe toată lumea. Orice. Dar despre asta o să zic altă dată.

Am mers cu mai multe chestii până acum. Serios, și cu vaporașul, bicicleta, rolele, motocicleta, mașina, tramvai, troleibuz, taxi, avion, tren, căruță, lift, scară rulantă, bărcuța, trotineta, cărucior de butelii, telecabina, telescaunul, cu blocul-la cutremur, dar cel mai mult și mai mult mie îmi place să mă dau pe picioarele mele, așa scurte și împiedicate cum sunt. Păi uite de ce:

Motocicletă: E mișto. E drept, ai pletele tuflite, trebuie să te îmbraci bine, să restricționezi bagajul, să nu adormi, să nu uiți să-ți îndrepți spatele din sfert în sfert de oră, să îți ridici viziera ca să-ți ștergi lacrimile scurse din cauză de durere de cur, da, da, durere de cur, nu în cur, ci de cur! După ce stai două ore cu curul în aceeași poziție pe o șa incomodă și tare ca betonul, da, mai curg niște lacrimi. Dar e mișto. Parchezi ușor, lumea vrea să te ajute atunci cînd te vede în trafic, mai nasol e cînd nu te vede dar dacă te-ar vedea, sigur te-ar lăsa să treci, te-ar admira și aplauda. E mișto dar te anchilozează. Ești cel mai liber în condiții de motorizare, dar tot poluezi naturelul din jur și dacă plouă, te uzi. Nu prea ai variante.

Căruț de butelii: Musai trebuie dotat cu păturică, altfel îți feliază copanele. Așterni păturica și îl rogi pe tataie să te plimbe. Sau convingi pe unul din copiii de la curte, unul mai fraier. Nu e cine știe ce, te zdruncină și nu ai autonomie. Plus că nu e tocmai cool.

Căruță: Am plîns cînd am mers cu căruța. Din 2Mai în Vamă. Aș fi luat-o la fugă cu căluțul după mine. Cum îi rașcheta un bici pe spinare, cum umpleam o lacrimă. Încercam să mă fac cît mai ușoară, dar futu-i gravitația!!! Oricum, un mare NU. Ori călăresc, ori plec acasă! Clar?!

Avion: Nu e rău. Îți dau mîncare. Vezi norișori. Dacă nu mi-ar fi crăpat dinții în gură  cu tot cu maxilar, chiar mi-ar fi plăcut să mă dau cu avionul. Dar ce durere, mamă care m-ai făcut, ce dracu’ ai mîncat sau băut în timpul sarcinii de mă doare în halul ăsta cînd mă dau cu avionul?! E rapid, dar scump și din momentul în care începi să te prăbușești și pînă mori…cred că e cam nasol.

Role: Sigur. Practice, comode, ușorde aruncat sub pat în momentul parcării. Dar am căzut în cur încercînd să evit o minge, mai demult, așa că nu, nu-s de mine. Mă fac prea înaltă.

Bicicleta: Am învățat să merg pe bicicletă în 15 minute. Dar nu am reușit să învăț să iau curba la dreapta. Mi se pare prea departe dreapta.

Taxi:  E o variantă bună. Dacă nu dai de un taximetrist care te crede curvă. Adică, da, știu că urc în taxi doar cînd sunt mucifer și încep să fac glume cu tipa care anunță clienți prin stație, dar asta nu înseamnă că o să fut taximetriști în loc să-i plătesc. Ce pula mea, eu le respect munca!

Tren: Nici în ziua de astăzi nu știu cum am reușit să mă duc la mare și să mă întorc de la mare, cu trenul, de două ori. Adică am schimbat eu, singurică, trenul cu autobuzul și cu microbuzul, acolo unde trebuia și cînd trebuia. Ca să nu mai zic că am mers singură cu trenul pe tehașce. În gară am vrut să fac pipi, dar nu găseam 0.50 bani ca să plătesc pipilicul. Și căutam cu atîta osîrdie, încît țigănușul de la veceu a zis lasă donșoară, treci așa. Dar nu! Eu am căutat în continuare cu mîini de vată și creier de piche, pînă am găsit bănuțul Haaaa!!!!! Așa am zis. Și m-am pișat foooarte ciudat după aia. Trenul rulz dar oamenii din tren, nu. Cu foarte puține excepții despre care doar am auzit că există.

Automobil:  NU. Într-adevăr, e confortabil, pot să mă îmbuib cu bagaje când plec undeva și pot să cumpăr suveniruri, pot dormi în mașină dacă nu găsesc cameră la hotel, am căldurică și chiar pot strînge picioarele sub mine pe scaun, pot să fac și sex, pot să citesc pentru că nu conduc eu, evident, nu am de gînd să-mi ocup vreodată mintea cu probleme de șofer, dar…e plictisitor. Dacă e decapotabilă, mai merge, dar te face praf la păr și îți fură poșeta la stop. Cauți loc de parcare pînă borăști, pleci cu casetofonul după tine ca să nu ți-l ciordească și te enervezi cînd vezi mocăiți pe trecerile de pietoni, ăia care așteaptă pînă văd că mașina în care ești încetinește, abia apoi traversează. Dacă plouă, instantaneu apar ambuteiaje. Aparent, unele mașini se topesc în ploaie și celelalte își înfundă roțile în clisa apărută. Dacă se strică ceva, toată viața ta se învîrte în jurul bujiei sau altor componente. Mi-e lene să mă gîndesc la celelalte componente ale mașinii. Bujia mi se pare suficient de importantă. Nu că aș ști cu ce se ocupă. Dacă vrei să bei o bere, cu mașina după tine, nu poți. Parcă trebuia să-ți ofere libertate de mișcare, nu?! Păi cum gesticulezi fără bere?! Rămîne toată gîndirea în cap și nu o mai află nimeni, nu, e clar, mașinile sunt rele. I don’t trust them. Ajungi să nu mai faci lucruri care-ți plac, din cauza lor. Nu mă mai duc acolo, că pierd locul de parcare. Nu beau, că sunt cu mașina. Nu pot să merg că e mașina în service. Ce pula mea e asta?!

Piciorușe: Cel mai mișto. Poți să te întorci din drum fără probleme, ca să intri în magazinul ăla drăguț unde ai văzut o rochiță neagră pe care o vrei dar nu știi sigur dacă o vrei și te gîndești la cît de mult o vrei cam vreo 100 de metri, apoi te întorci ca să îți reîmprospătezi imaginea și să te mai gîndești pînă ajungi la o terasă ca să te oprești să bei o bere, să-ți suni prietenele și să le povestești rochița. Cu piciorușele e nasol că nu poți să mergi prea mult dacă le încalți în ceva prea frumos. Adică, dacă sunt pantofei frumoși n-o să vrei să-i morfolești zece kilometri. Dacă sunt bocancii Pure Thrash cu bombeu de fier și ținte în talpă, or să-ți roadă piciorușele la contur de-o să scazi o măsură. Dacă plouă, ai belit-o. Dacă e cald, ți se ia pielea pe sandale. Practic, dacă vrei să mergi, trebuie să porți teniși. Sau bocanci de munte. Orice ai purta, cînd traversezi, trebuie să ai grijă, că unii nu opresc la trecerile de pietoni. Și mai bine stai să fii sigur că încetinește Loganul alb de martalog. O să te-njure că ești mocăit dar tu să-ți vezi de treaba ta. Dacă te enervezi, ca mine, poți chiar să nu mai traversezi. Exact. O iei pe trotuar, paralel. Acum chiar o să aibă motiv să te înjure. Serios, nu suport să traversez în condiții de stres. Mai ales cînd îl văd la volan pe blackblood, care se duce cu mașina, două străzi, pînă la loto, să ia un bilet la 6 din 49.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s