alo, alcoolul?

Cu alcoolul. Cu el nu am probleme. Cu mahmureala am. Deși, dacă e să contorizezi, fac mai urât la beție decît la mahmureală. Mahmureala e a mea. Beția o împart. Chiar și cu vecinii. Pun muzică, dansez. Sau cu taximetriștii. Îi atrag pe maidan, le-mbrac pula-n maț de miel și-i fut cu forța. Sau cu chelnerii. Le fac semnul clasic de check, please și concomitent urlu ÎNCĂ O BERE!

Mahmureala însă, e ca un recuperator. Ai treabă în ziua aia, nu ai, bonus ești la ciclu, sau trebuie să prezinți un proiect, nu contează, capul crapă. Stomacul e fisurat. Ai frisoane. Te bîțîi.

Mă bîțîi.

Mă rog să nu mor. Îmi amintesc lucruri imposibile, constat că sunt posibile. Găsesc chestii în buzunare, pămînt de pe morminte străine, trandafiri ofiliți, castraveți scofîlciți, bomboane supte pe jumătate, chiloței încă umezi. Pe care nu-i recunosc. Și în celălalt buzunar care nu-i al meu, e al unui tip necunoscut, găsesc chiloțeii mei, din voal supertransparent, care se înghemotocesc pînă la volumul unei bomboane M&M.

Am avut o mahmureală crîncenă cîndva recent. Comsi-comsa. De-atunci am zis că bre, parcă e mai bine cînd nu mi-e rău. Din păcate, ca să nu-mi fie rău, trebuie să nu mai beau cinci litri de bere într-o juma de zi. Pula mea, pentru o viață sănătoasă tre să beau doi litri de apă zilnic. Cinci litri de bere reprezintă o extravaganță pe care nu mi-o permit din salariul meu de un ficat sănătos la naștere.

Alo? Cine, alcoolul? Nu prea mai stă pe-aici. O secundă. Tocmai a intrat pe ușă. Băi, hai salut, ți-l dau pe alcool.

-Alcoeul? Alcoeul, nu se aude! Urlați, vă rog!!!

 

 

5 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. astronautul spune:

    hah ? vineri e de vina. luni o sa trezeasca

  2. o să trezească pe dracu’ și-o să și-o ia

  3. e mai greu să-ți permiți extravaganța să nu mai ai colegi de pahar

    1. spune asta alcoolicilor poseri. io sunt trv! beau cu mine, sunt un companion perfect 😀

      1. thermostatic radiator valve (TRV)

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s