maraton de citit. după prima carte-Ispășire, de McEwan

Vineri pe la prînz mi-am asumat sarcina de a citi pînă duminică seara nu mai puțin de cinci cărți. Nu musai ca să dau peste nas contorului din Goodreads, nici ca să mă mîndresc în fața Întîei, ci cumva din cauza gerului, a celor care merg pe stradă parcă intenționat șleampăt și încurcîndu-i pe alții, din cauza jegului care se revarsă din creierele supurînde ale multor omi de la noi sau de aiurea, din cauza fățărniciei unor omi și a neputinței altora, din cauza unei amorțeli a imaginației pe care-o bănuiesc, ca o ipohondră isterică, începutul unei paralizii definitive. Să citesc neîntrerupt, neapărat chircită într-un colț de cameră, colț de canapea, colț de pat, numai colț să fie, cu o pătură pe cap, încropind un fel de cort în care-mi strîng, hîrciogărește, cana cu ceva cald (asta am învățat-o din Matilda lui Roald Dahl), castronelul cu ronțăieli și carnețelul negru. În fața mea să fie peretele și atît. În cameră se aude încetișor Pink Floyd, singura muzică pe care-o suport zilele astea. Din cînd în cînd, o bombăneală de-a mea: „ce nebun e și-ăsta”; „nu cred așa ceva, watta fuck”; „ce dracu’ e ăla un fovist?”. Sau o icneală stranie care pare rîs dar e plîns. Uneori e invers. Alteori nu e decît o crănțănică poticnită în gît pe care mă chinui s-o tușesc.

ispasire

Acum am ajuns în sîmbătă seară. Am terminat Ispășirea lui McEwan acum jumătate de oră. Frumoasă poveste, dar m-a rupt în șaptișpe. Orice aș scrie despre Ispășire ar fi numai bun de nimic. Ar fi și culmea să încep să povestesc „despre ce este”. Sau ce impresie mi-a făcut Cecilia. Sau Briony. Sau să scriu despre grozăveniile războiului, despre iubire, despre gangrene, despre minciuni și așa mai departe. Nu-mi rămîne decît varianta unei concluzii personale, oarecum cinice și vulgare. Ca să mă distanțez totuși de cărțulia asta care mi-a intrat- iată, integrez aici o bucată din paginile ei, sub formă de muniție- în carne ca un glonț exploziv, o să zic doar atît:

Domle, după ce citești Ispășire începi să te gîndești de două ori înainte să scrii cuvîntul Pizdă, fie așa, sec, fie îndulcit, adică Pizdulice.

Gata, mănînc ceva și mă apuc de Pastorala americană, de Roth. Are peste 500 de pagini dar deja am citit jumătate așa că estimez următoarea intervenție pe la miezul nopții. Mă amuză oarecum automedicația mea, o carte la șase ore, timp de două-trei zile, pînă dispar pornirile ucigașe și dorințele de aruncat babe nebune în fața metroului sau spart parbrize de mașini ale țiganilor borîți care nu opresc la roșu de semafor. Mă amuză și mă sperie în același timp, pentru că la cum persistă în cretinism cei mai mulți semeni de-ai mei, s-ar putea să rămîn mai degrabă fără cărți de citit decît să pot ieși în lume fără să mă umplu de draci.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s