Căcartă

Poeteski era pur și simplu nefericit. Stătea la birou degeaba. Nu putea să scrie nimic. Avea hîrtie, avea un pix și multe doze de bere în jur. O scrumieră plină cu cenușă și mucuri de țigări. I se lipiseră chiloții și pulpele de scaun, dar nu se considera speriat. Nu încă. Era posibil ca în frigider să mai fie un sixpack de bere. Nu, încă nu era pierdut.

Abia cînd s-a bulucit întunericul peste el în cameră a început să-l ia cu fiori. Nu mai vedea hîrtia. Nu se mai vedea nici pe el, și-a băgat un deget în ochiul drept ca să se localizeze. Era acolo. Atunci și-a amintit și de cei trei căcați împrăștiați prin casă. Unul era în baie, sub chiuvetă. Al doilea era în hol, lîngă converși. Un șiret era mînjit. Ultimul căcat era chiar în camera unde se găsise cu degetul, mai devreme. Pe covorul cu flori, colora tomnatic o frunză mare. Poeteski s-a așezat din nou pe scaun, strîngîndu-și picioarele sub el. Acum era și puțin neliniștit. În jurul lui bezna puțea. A așteptat în liniște, desfăcînd o cutie de bere din care bea ritmic, numărînd secundele.

După 54 de înghițituri cineva a sunat la ușă. Poeteski s-a dat jos din scaun și a pierdut nervos numărătoarea. Era Clara B. L-a sărutat în prag. Apoi a intrat.

-Ce dracu’ pute aici?

-Căcați.

-Căcați? De unde ai căcați?

-Nu sunt ai mei. I-a făcut altcineva și a plecat. Mi-a zis să aștept.

Clara B. îl împinse pe Poeteski și începu să adulmece. Înainta cu grijă prin întuneric.

-Măcar aprinde lumina!

-Nu pot. Nu mai am becuri. Toate becurile mele sunt înfipte în căcați.

Clara B. s-a înecat și Poeteski a bătut-o finuț pe spate. Cînd i-a trecut, tipa a scos o brichetă din aia cu lanternuță. I-a analizat pupilele lui Poeteski, pe rînd, dar nu s-a pronunțat. Îi venea puțin să vomite. A găsit toți căcații, și pe cel din hol, deasupra căruia i se oprise la timp talpa, și pe cel de sub chiuvetă, pleoștit. Cel de pe covor era într-adevăr maiestuos.

-De ce ai înfipt becuri în căcați?

-Nu am înfipt eu, ți-am zis. Altcineva.

-Poeteski, te-ai tîmpit? Cine pula mea se cacă în casele oamenilor și înfige becuri în fecale? CINE MAMA DRACULUI FACE AȘA CEVA? Clara B. își căuta nervoasă țigările. Poeteski i-a oferit bere, dar nu a vrut, nu putea să înghită nimic. Poate nu se mai simte duhoarea în halul ăsta dacă fumez! N-ai niște bețișoare parfumate? La dracu’, tîmpitule, de ce nu cureți, de ce nu scapi de ei? Îi tremurau mîinile. Ești nebun?!

-Posibil. Acum că îmi pui varianta asta în față, s-ar putea să fiu. Ce mă fac? Am pierdut noțiunea timpului cînd ai venit. Mă pierdusem și pe mine dar m-am găsit cu degetul ăsta. I-a arătat degetul. Era murdar de pastă de pix. Chestia e că mi-a zis să aștept și asta fac.

-Ăla care ți s-a căcat în casă ți-a zis să aștepți și tu asta faci?

-Unii oameni par de încredere. Ce să zic. Eu aștept. Tu spui că m-am tîmpit. Ia arde-mă cu țigara!

-De ce?

-Ca să văd dacă mă doare!

-Cum pizda mă-sii să nu te doară? Problema nu e că poate visezi, Poeteski, ci că poate ești nebun! Boule.

L-a ars puțin cu țigara în cot, ca să nu-l doară prea tare. Apoi a tras un fum, l-a plescăit oarecum mai calmă, și-a plimbat lanternuța pe brațele lui Poeteski, pline de vene ca ficușii sechestrați în ghivece prea strîmte, ca să-l deruteze și l-a ștampilat pe țîța stîngă. În jurul lor era același miros dar mai puțină ostilitate. Clara B. fuma și-l molesta pe poetul golaș, în chiloți decolorați. Îi plăcea. Sîsîiau amîndoi, dar numai Poeteski făcea aaaah.
-Te doare?

Poeteski rînjea. Pe întuneric se simțea frumos. Suporta durerea cu dinții descoperiți, ca un erou. Lucrurile se schimbaseră. Suferea, era plin de răni, Clara B. era machiată cu mult negru la ochi, cînd apuca s-o vadă la față în lumina lanternuței avea impresia că e o drăcoaică, sau așa ceva. Deci suferințe, răni, draci, căcați, era gheena, era cumplit. Era Poeteski, în chiloți, Și-a desfăcut o bere și a băut-o din aproape o înghițitură. Bine, vreo cinci, timpul începuse să se strîngă.

Cînd s-au aprins becurile în căcați, s-a așezat la birou. Era fericit. Lucrurile se schimbaseră în bine, cumva. A început să scrie și a continuat să scrie. Afară cîntau niște greieri, Clara B. sforăia plăcut în canapea, pixul avea pastă. Undeva, la vreo două stații de tramvai, într-un bloc cu patru etaje, la parter, într-o garsonieră, pe veceu, un angajat Mega Image se chinuia să se cace.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s