chibzuvăneală, modă roack și Evergrey

De cînd m-am trezit cu nasul aproape rupt și nu mai știam ce dracu’ se întîmplase cu o noapte înainte, mi-am dat seama că foarte des uit ce fac cînd mă îmbăt. Iar amintirile pe care reușesc cumva să le salvez devin, pe măsură ce se adună sticlele, din ce în ce mai transparente și nu e bine, vine iarna, eu cu ce dracu’ mă încălzesc?

D-aia zic, hai să notez că nu se știe niciodată. Unde mai pui că mîine mă duc la concert Evergrey, da, bine, e festival de roack dar eu pentru băieții ăștia merg pentru că sunt frumoși și se îmbracă numai în negru iar chitaristul e creț, pletos, tatuat și bărbos, adică…dumnezeu. Cu această ocazie, am inventat un cuvînt nou, prin procedeul telescopării. CHIBZUVĂNEALĂ. Adică o bețivăneală chibzuită, ca să ajung relativ trează și singură acasă, fără incidente, fără să mamelesc pe nimeni, fără să mă împiedic de vreun mascul, fără să mă bat cu nimeni, că altădată nu mai am voie la concert de capul meu.

Tot cu ocazia Evergrey-ilor, mi-am cumpărat două geci roack și acum nu știu cu care să mă îmbrac mîine. Chestia cu hainele e încă de la primele concerte ever, că am rămas traumatizată de cînd m-am dus în LeNoir, la Comandorul Hoisan, în cămașa albastră din raiat a lu’ daddy, cu tricou Offspring pe sub dînsa. Ai mei nu-mi dădeau bani pentru țoale roack, dar după o vreme am convins-o pe mama să-mi facă o haină Ville Valo style, gen redingotă, cu mîneci evazate, concepută de mine. Deja pe la primul Dream Theater aveam în loc de curea un lanț de care prinsesem o pană neagră, care se asorta cu altă pană prinsă în păr. La concertele Trooper nu mă duceam fără lăcățel și zgardă cu ținte la gît iar la un festival prin Eforie am făcut senzație cu niște pantaloni negri cu dungi roșii, tricou Children of Bodom cu Something Wild, care era plin de roșu, bascheți roșii plus șapcă roșie. După aia, cînd s-au mai îndesit concertele, mi s-a pus pata pe niște izmene trei sferturi gen gamuflaj, pe care le purtam cu maiouri albe, fără sutien. Am schimbat după aia stilul și n-am mai ieșit din blugi evazați și maiou negru nici pînă-n ziua de astăzi.

Mi-a rămas pe creier păsărica asta cu pregătirea pentru un concert, am de ani de zile același ritual, mă aduc cumva pe culmea emoțiilor, anticipez totul cu nerăbdare, ascult discografia și mă ațîț de parcă m-am născut iubind trupa respectivă, aleg maioul negru în funcție de bretele, pentru că alte deosebiri nu există, dar s-a întîmplat să probez înainte de a ieși din casă chiar și cinci-șase variante aproape identice, pînă să-l găsesc pe cel perfect pentru concertul cu pricina. Părul, deși va ajunge mătură, trebuie să fie plăcut mirositor și înfoiat, altfel mă sinucid cu foehnul. Băi, și am niște emoții de parcă eu mă urc pe scenă, uite, deja mi se erectează sfîrcurile, nici măcar nu beau alcool astăzi ca să mă simt mîine în formă. Să nu am cearcăne sau grețuri.

Poate nu ar trebui să-mi amintesc chestiile astea. Oi fi cu capul și nu fac decît să expun dovada. Dar ce mai contează, eu mă duc să mă pensez, că nu pot să mă prezint în fața lui Henrik Danhage cu sprîncenele imperfecte. Semn de respect.

fevergrey

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s