leapşa mea cu cărţi

Da mă, şi vorbeam cu Întîia despre leapşa aia stupidă cu zece cărţi care ori te-au influenţat, ori ţi-au plăcut maxim, n-am fost atentă la nuanţe, care circulă pe fesibuc precum căscatul, şi ne-am zis că da, e un bullshit, apoi hm, ştii…de fapt..mi-ar plăcea să fac o astfel de listă, măcar să ne-o împărtăşim reciproc şi să fim super sincere în ce ne priveşte, adică să punem şi cărţile alea pentru copii, şi căcaturile de sandra brown care ne-au influenţat, tot. Acum o fac, să moară calul! Ori lista asta, ori musai mă apuc de scris că simt cum bricolează gîndurile-n mine un alt om şi-n curînd n-o să mai am unde să fiinţez dacă nu vomit toate cele, toate nebuniile, toate idioatele sincrazii, toate visele şi visurile, toate fanteziile şi amintirile cu morţi şi vii şi sperme şi aromă de hoit no.5. Dar trebuşoara asta o s-o fac cel mai probabil sub influenţe de tehaşce cîndva curînd în singurătatea-mi netezită cu mistria văruită boemic cu pensule din păr de gene sau, la alegere, floci pubieni. Carevasăzică, le iau la rost fără vreun rost crescător-descrescător, pe cărţile care chiar au avut un rol în modelarea mea ca zaur. Regina Margot de domnul Dumas. Am citit-o şi recitit-o în perioada 9-12 ani, cu voce tare uneori, asumîndu-mi rolul lui Margot care-şi bagă în săculeţul-poşetă capul iubitului LaMole după decapitare, cîndva după sîngeroasa noapte a sfîntului Bartolomeu. Am văzut după nişte ani şi filmul dar mi s-a părut execrabil. Mi-am apreciat mai mult imaginaţia mea copilărească, inocentă în nişte limite oricum largi, căci am fost un copchil precoce la porcării, fiind mult mai complexă decît scenele penibile din producţia cinematografică. regina-margot-alexandre-dumas-500x500 Foarte mult Jules Verne, din păcate nu tot, căci nu găseam multe volume la bibliotecă. Am senzaţia că un om care a citit în copilărie Jules Verne este un adult mai pregătit pentru experienţe extravagante decît unul care a citit exclusiv basme. Jules_verne Cartea cu zîmbete, a lui Dan Mihăescu. Îmi place să cred că am un crîmpei de umor şi dacă-l am, se datorează cărţuliei cu pricina şi a poveştii de amor dintre Viorel şi Viorica. Tot de acolo am aflat ce e ăla un aspersor. cartea cu zimbete Seria Winnetou a lui Karl May, datorită căreia am o tedinţă spre aventuri. De orice fel. Şi spre pletoşi, chiar dacă nu sunt amerindieni. Citind primul volum, la ţară, m-am trezit că vine vară+mea să mă ia la joacă şi i-am zis pas, că eu citesc. O atitudine pe care mi-am păstrat-o şi acum cînd vine vorba de o carte bună. Winnetou_I_-_Karl_May-1.480x480-75 Prometheus Rising, a lui Robert Anton Wilson. De la el am aflat că sunt înseamnă de fapt că este. Şi că iarba e bună. raw Tot ce a scris Charles Bukowski, datorită căruia sunt o femeie care nu se sfieşte să recunoască porcăriile pe care le face. Sau le-ar face în anumite circumstanţe. Sau că beau mult, fut cu tendinţe extremiste şi nu mă sperie faptul că încă nu am scris nimic meritoriu. buk Sexus-ul lui Henry Miller, de unde am învăţat să nu-mi fie teamă de bărbaţi şi pretenţiile lor erotice. sexus2 Recreaţia mare, a lui Mircea Sîntimbreanu. De acolo am prins şpilul învăţatului cu scheme şi anagrame ale noţiunilor din manuale. Zametrasgibico. Cine ştie cunoaşte. Recreatia mare - Mircea Santimbreanu Romanul lui Eminescu, de Cezar Petrescu. Nu mai e nevoie de explicaţii, eram o rochistă mică şi neagră, complexată şi aveam o carte groasă despre cel mai cool poet romîn. Enough is enough. Romanul-lui-Eminescu-Luceafarul-Nirvana-CArmen-Laeculare-52490 Şi cam atît. Serios, restul au fost doar cărămizi lipite pe fundaţie. Dacă nu-mi vin alte cărţi în minte înseamnă că astea au fost toate bazele mele literare care m-au făcut ceea ce sunt. Şi-mi cam place cum sunt, sinceră să fiu. Nu m-au marcat dostoievskiii, rebrenii, eliazii, vonneguţii, murakamii, dar mi-au plăcut. Oricum, nu se pun la socoteala asta, deci am încheiat subiectul.

4 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. boemul spune:

    cam juma’ din cele de mai sus le-am citit, Verne cred că am reuşit aproape tot.
    şi acu’ 30 de ani (şi o zi, probabil) începeam şcoala. şcoala respectivă se numeşte de vreo 15 ani Mircea Sântimbreanu, că domnul respectiv a predat acolo vreo 25 de ani.

    1. da’ cîte coincidenţe bre, nu ţi se pare dubiosus? 😀

      1. boemul spune:

        păi şi ce, noi nu suntem nişte dubioşi? mai toţi ăştia care citesc sunt!
        ca să nu mai vorbim că avem şi bloage…

  2. bloage cu numeroşi cititori, desigur 😀

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s