cărţurăria de la Obor

Cînd am eu chef şi mă simt ca în filme îmi place să creez suspans. De exemplu, pe ruta mea zilnică întîlnesc un nene care vinde cărţi, la Obor. E zilnic acolo, cu o grăma’ de cărţulii vechi întinse pe un bloc de ciment, de fiecare dată singur, nu l-am văzut asaltat de clienţi, nici măcar de mine pentru că am o problemă cu scotocitul printre cărţi în mijlocul străzii. Îmi place să fiu intimă cu ele printre rafturi, e o toană de-a mea. Mereu întorceam însă capul după volumele crăcănate obscen în stradă, încercînd din răsputeri să mă simt fascinată de vreun titlu. Aşa fac şi cu bărbaţii, de multe ori mă chinui să mă las impresionată de cîte unul, numai aşa, ca să simt bucurii în suflet. Azi aşa, mîine aşa, am tot trecut pe lîngă nenea cu pricina zile, săptămîni, apoi luni, fără să îmi dau arama de cititoare obsedată pe faţă.
Azi am trecut, ca de obicei, mai mult indiferentă pe lîngă biblioteca încropită lîngă staţia de metrou, depăşind-o cu cîţiva metri. După aia, fffrt, suspansul dă o băşină! M-am oprit şi m-am întors ca un lup îngîndurat care-a simţit miros de sînge şi brusc uită toate problemele legate de năpîrlire. Nenea, un fel de Ionică fără frică, s-a apropiat imediat de mine şi-a început să-mi povestească. Aşa cum fac oamenii care vînd cărţi. În timp ce mişunam cu nasul printre volume, o adunătură nu tocmai de lepădat, dar nici care să te emoţioneze, nenea îmi băga sub nas cîte o carte, după cum bănuia el că aş fi interesată. Ar fi trebuit probabil să mă întind cu el la vorbă, aşa ar fi făcut poate un iubitor de cărţi sociabil, că sunt şi din ăştia, dar m-am rezumat la rînjetul meu hipnotic şi am acceptat o singură recomandare, o carte din 1955, Povestea unui mare fiziolog, adică a lui Pavlov. Nenea mi-a zis că e o carte rară şi aşa e, aproape nu găsesc nimic despre dînsa pe gugăl. În rest, am zis io că poate reuşesc să citesc Creierul lui Broca, de domnul Sagan, poate nu mă dezamăgesc Ilf şi Petrov cu Viţelul de aur şi, cum mă simţeam bună ca pînea cu seminţe de in, m-am ambiţionat să-i mai dau o şansă lui Dame Iris Murdoch, cu Prins în mreje. Nenea a fost foarte drăguţ şi mi-a luat doar 15 lei pe cărţi iar eu mă gîndesc că abia aştept să-l mai întreb data viitoare ce noutăţi are. Bineînţeles că ruta mea zilnică va suferi o uşoară modificare, pentru că de-acum nu pot trece mereu pe-acolo ca să mă simt obligată să-l salut. Nu sunt un iubitor de cărţi din ăla… sociabil.

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s