Toderel Talpă Vasilică

Cezărel țintea cu umărul puternic, lucrat la sală, un punct imaginar deasupra vizorului, când un nenea Maricel emoționat ne-a deschis ușa.

„Ați venit la timp, tocmai pune apa în pahare!” șoptește nenea iar eu mă scotocesc prin amintiri de vreo societate secretă în care ritualul turnării apei în pahar necesită o gură atât de mare de aer conspirativ.

Îl las pe Cezărel în fața mea și ne ținem amândoi cu un aer sobru după nenea Maricel până în bucătărie, unde tanti Veronica apleacă foarte concentrată un butoiaș de plastic deasupra paharelor desperecheate de pe masă. Mi-am dat seama, după o foarte fină tresărire a capului, că a intuit intrarea noastră. Tanti Veronica are unele abilități pe care nu și le poate explica, or fi de la chakrele pe care și le îngrijește cu abnegație, or fi de la rugăciune, nu știe. Până când nivelul apei din ultimul pahar n-a ajuns în dreptul modelului cu rățușcă gălbuie nu a vorbit nimeni. Remarc în treacăt că pijamaua lui nenea Maricel are același model cu prosopul agățat de o ventuză pe perete.

„Au venit băieții!” explodă tanti imediat ce depuse butoiașul pe bufet. Îi iert mărinimoasă ceea ce mie mi se pare o remarcă sexistă, având în vedere că Cezărel are părul aproape la fel de lung ca al meu. Cum lunganul nu stă la îmbrățișat, plescăie și deschide frigiderul ignorând brațele întinse ale maică-sii, mă aplec eu repede ca să mă pup pe obraz cu tanti Veronica și mă înalț nițel pe vârfuri să-l bifez și pe nenea Maricel.

„Așa mai zic și eu, măi fată, așa mai rotofeie îți stă ție bine, bravo, îmi place!” mă bate pe spate nenea Maricel făcându-i cu ochiul lui fi-su, ca de la bărbat la bărbat.

„Ei, păi bine-ați venit, băieți!” ne urează tanti Veronica ridicând unul din pahare. „Hai să bem, să fiți sănătoși și fericiți! Cezărele, bea tot că asta e o apă specială, mulți oameni se vindecă de toate relele datorită ei. Dacă bei numai apă din asta, șase lei sticla de doi litri, nu se mai atinge boala de tine cât oi fi!”  mai zise dânsa înfocată și dădu  paharul peste cap închizând ochii. Când i-a redeschis parcă să zic că erau mai strălucitori, ori de la apă ori de la becul sub care stătea.

„Când am adus apa asta de la Arad cu trenul, în vagonul nostru era și un domn foarte elegant, la costum, cu o drăcie de aparat, zi tu Veronico, știi mai bine”,  predă nenea Maricel ștafeta ca să-și bea și el paharul.

„Păi da, așa-i. Era un domn cu un aparat, zicea că face cu el apă alcalină și măsoară nu știu ce la diferite ape să vadă cât de sănătoase sunt. Ei, a vrut să ne vândă și nouă unul dar eu i-am zis, da, serios? Și i-am dat să ne măsoare un pahar din apa noastră, fără să-i spunem ce și cum.”

„A rămas mască! râde nenea Maricel. Mască a rămas, cică nu-i ca toate apele apa asta, nu așa zicea, Veronico? Se înfoia în costum, la cravată, dichisit nevoie mare, arăta aparatul `cela prin tot vagonul, bine i-am făcut. Ia mai pune-mi un pahar, uite ce bine mă simt”, mai zise mângâindu-se drăgăstos pe burtă.

„Așa că luați de beți și să stăm liniștiți de vorbă”, se așeză tanti Veronica fixându-mă atentă cât mi-am sorbit cu înghițituri mici apa. A fost puțin intrigată văzându-l pe Cezărel că îmi toarnă porția lui în paharul meu, cel cu rățușcă, și cere nervos cola.

„Cum cola măi Cezărel, iar cola, dar parcă mai vorbisem să te lași de prostiile astea! Nu i-ai pregătit tincturile de brânca-ursului și usturoi cum ți-am zis?” m-a interogat iritată tanti Veronica dar spre norocul meu n-a mai fost nevoie să încropesc vreo explicație pentru vandalismul dovedit de fi-su când a rupt în fâșii mici absolut toate rețetele de tincturi date anul trecut. M-a lăsat în pace și s-a așezat lângă Cezărel explicându-i rar, apăsând cuvintele, ca unui copil:

“Cezărel mamă, acum e aproape zece noaptea. Cum crezi tu că poți să fortifici cola ăla dacă-l bei la ora zece? Mai bine îți fac o cafea slabă.” Cezărel dă din cap că da, o cafea slabă ar merge. „Și-așa nu ne culcăm devreme, mai stăm și noi de vorbă, nu? Că avem vești, ia zi Maricele ce făcurăm noi săptămâna trecută. A, te duci la baie acum. Bine. Tu vrei cafea?” zise îndreptând bărbia spre mine.

„Nu, mulțumesc, tanti Veronica. Termin apa asta și atât, mi-e suficient.” Îmi privesc obosită paharul până se întoarce nenea Maricel cu veștile. Rățușca de pe paharul meu seamănă cu un Donald Duck nesigur pe el. Tanti Veronica îmi dă paharul la o parte ca să-mi servească o ceașcă plină ochi cu cafea aburindă.

„Cât zahar vrei?”, ridică sincronizat sprâncenele și lingurița în aer.

„ Fără zahăr”, mormăi eu nesigură, ca rățușca, și mă frig la buză când încerc să-mi pup ceașca dorită se pare atât de mult în subconștient.

„Nu știu ce tot face Maricel la baie, a băut cam multă apă… lasă că vă zic eu veștile bune. Băieți, ne-am conectat cu leptopu’ la net! Uite-l!” arătă dânsa spre nenea Maricel care tocmai intra cu obiectul în brațe. „Așa Cezărel, aprinde-l tu și să ne-arătați, măi băieți, cum facem să vorbim și noi pe mes, așa-i zice Cezărele? mes? pe mes cu frate-meu Toderel în Malaezia.”

„Și cu nevastă-sa aia nouă”, zice nenea Maricel trecându-și mâna prin părul cărunt.

„Cum îi zici? Ai Di?” încrețește tanti Veronica fruntea spre Cezărel care deja tastează agitat și mormăie peste umăr. „Hai că-l sun acum”, apucă dânsa telefonul și se concentrează câteva minute. „Hai mă Toderele, ce nu răspunzi, că te-am sunat pi vodafon…pi cosmo…pi oringi să zic și eu, ce nu răspunzi, ce faci, auzi, dă-ne și nouă aidiu și iuzărneimu di mes…cum zici? Toderel Talpă Vasilică Aron Iahu Punct Com? Auzi Cezărele, Toderel Talpă Vasilică Aron, scrie!”

Involuntar îmi răsucesc glezna ca să-mi privesc talpa de un alb murdar, dar nu apuc să mi-o admir suficient pentru că Cezărel bolborosește că de fapt el n-are timp de așa ceva și că pleacă la vecinul de la doi. Tanti Veronica clatină din cap și vorbește în continuare cu Toderel:

„Acuma, Toderele, acuma, uite că e prietena lu’ Cezărel aici și ne ajută,  băiatu’ tocmai are o treabă urgentă, deci Talpă Vasilică, scrie!” zice și mă împunge cu degetul în umăr. Scriu, că n-am de ales.

„Tanti Veronica, nu e bine…să mai zică o dată”, mă rog eu gheboșată în fața laptop-ului care nu vrea să-l găsească în niciun fel pe domnul Toderel Talpă Vasilică@yahoo.com în Malaezia.

„Nu e bine Toderele”…țipă tanti în telefon și rămâne câteva secunde chinuitoare în expectativă. „Deci talpă, nu minus, talpă zici! Adărscor, auzi”, mă împunge iar cu degetul în umăr. Asta e altceva, așa mai merge, adărscor chiar pot să înțeleg. „Și după aia Aron, Aron Iahu, ai scris?” suflă puternic înspre mine un inofensiv damf de apă în același timp în care nenea Maricel se luminează la față și izbucnește râzând:

„ Aron Pumnul, hehe! Da’ Cezărel unde e?”

„A avut și băiatul o treabă, s-a dus nițel încolo”, îi explică în linii mari tanti Veronica, după care mai lămurește unele probleme de ordin medical cu Toderel la telefon.

„Păi chiar că, și eu aș cam avea o treabă”, îmi face nenea Maricel șmecher cu ochiul, netezindu-și pijamaua și cotind spre dormitor.

Tanti Veronica țâțâie din buze mustrătoare și pune cu zgomot paharul lui nenea Maricel în chiuvetă. O bucur și eu cum pot spunându-i că gata, l-am găsit pe Toderel pe mes, dar îmi face semn că lasă, mâine. Când dau să mă ridic mă întreabă cam cât ar costa-o să îi trimită lui Toderel niște apă din aia miraculoasă în Malaezia.

„Știi de ce? Are reumatism, săracul, și niște băi la genunchi cu apa noastră l-ar rezolva imediat. I-aș trimite câțiva litri, mai mult de 20-30 de lei n-ar costa apa în sine, că Dumnezeu nu se îmbogățește de pe urma noastră, el cere atâta cât face. E chiar ieftină dacă stai să te gândești, nu-i așa?” Nici nu m-a întrebat bine că eu dau energic afirmativ din cap.

„Și foarte bună la gust, tanti Veronica!” O perii puțin, atât cât să-mi dea și mie voie să mă duc la somn, dar n-am noroc, remarca mea a însuflețit-o instantaneu.

„Păi da! Cafeaua asta de exemplu, nu e cu apă de la robinet, n-ai simțit? Îi sporește aroma, imediat îți dai seama. Că mi-a zis mie o vecină cică, Veronico, dar nu crezi că poate ăștia ți-au vândut apă de la robinet? Păi cum să facă așa ceva, că simt imediat gustul! Or fi, nu zic nu, or fi oameni d-ăștia care înșală pe alții, dar nu pe mine. E apă specială, îți dau și ție o sticlă d-aia la doi litri-șase lei, chilipir!  mâine, să-mi aduci aminte. Așa fetiță, și-acuma vezi că ai lenjerie curată pe pat, v-o întindeți și voi că eu mă duc să văd ce face Maricel.”

În fine, am dormit foarte prost în noaptea aia. Mi-era întruna sete.

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. almostb spune:

    Misto sunt astea cu tanti Veronica…

  2. Metalpuff spune:

    tanti Veronica apreciază aprecierea…

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s