Proful de chitară din Sibiu

Mă așez lîngă tine ca să nu audă nimeni ce vorbim. Mai știi, poate ne certăm, e mai bine să te cerți în intimitate, chiar și într-o intimitate formată din două scaune alăturate la o terasă. Comandăm bere, eu pe cea mai ieftină, ca de obicei. Tu îmi rîzi în nas, nu știi că o comand din nostalgie, de dragul vremurilor cînd îmi măsuram farmecele în drafturi ieftine de bere. Îmi reproșezi că beau ca plebea, dar știi ceva?! Berea e bere. Nu vreau decît să bag alcool în mine, cu timpul se pare că necesit tot mai mult ca să mă fac praf, ce rost are să irosesc banii? Beau ieftin, am gusturi de mahala, rîgîi în public și mă zgîrcesc la bacșiș. Te preocupă atît de mult ce fel de bere beau? Uite, hai să vorbim despre cît de idioți suntem pentru că alegem să trăim cu persoana pe care vrem s-o futem cîteva minute, nu cu persoana cu care putem vorbi ore, zile, ani întregi. Nu vrei să vorbim despre asta?

Nu vrei.

Tac și scot aparatul de fotografiat pentru că, pe treptele de vis-à-vis, s-a așezat un nene. Nu e tocmai tînăr, dar nici bătrîn. Are o chitară, părul prins într-o codiță și, musai, o poveste. Vrei să ți-o spun? O să ți-o spun oricum și o să beau în continuare, da, nu ai ce să-mi faci. Obișnuiește-te cu ideea.

 

profu de chitara 1

Uite, are puțin peste treizeci de ani, probabil e fan Dream Theater sau Evergrey, dacă e să o dăm în d-astea mainstream. Clar e fan Phoenix și sigur ascultă folkisme pe care eu personal nu le gust, dar le tolerez. Cîntă singur pe treptele alea de ceva vreme, din cînd în cînd butonează telefonul. Poate are o gagică din aia cu unghii lungi și tuta întârzie că i s-a rupt una, iar amărâtul ăsta cîntă, așteaptă, butonează.

Cum de unde știu chestiile astea? Treaba mea.

Un puști cu cămașa încheiată pînă la penultimul nasture se oprește lîngă chitaristul nostru. Al meu? Bine, al meu. Mie mi-e drag, mi-e suficient că l-am văzut cîteva zeci de minute la cîțiva metri, fiecare cu singurătatea lui, că mi se pare deja că-l cunosc de-o seară întreagă. D-aia zic că e al meu. Doar o formă de exprimare. Nu-l luăm cu noi acasă, nu-ți ia locul pe canapea, nu murdărește colacul de veceu, chill.

Vezi, tipul predă lecții de chitară. Are și o agendă, își întîmpină elevul cu un gest larg, îl poftește să se așeze pe trepte, elevul deschide cutia chitării și saltă pe muchie un afiș. Proful și elevul privesc afișul, și mai au puțin, ca-n filme, pînă să se lovească reciproc peste umeri în semn de apreciere. Pe afiș scrie așa:

An artist is never poor.

???????????????????????????????

Ăștia rîd, elevul începe să zdrăngăne, proful își pune mîinile pe urechi. Glumește, e foarte bucuros. Elevul a venit. Acum are un sens clar, el e proful de chitară, are un elev care are chitară, nimeni nu-i poate tăgădui rostul. Mie nici nu-mi trece prin cap.

???????????????????????????????

Termin a doua sticlă de bere.  Mă privești mustrător.

Mda, bine.

Aș putea minți, aș putea spune că nu mai vreau încă o bere, mulțumesc, sunt așa cum mă vrei tu, sunt cuminte și decentă și domniță și cu mîinile în poală. Dar nu vorbesc cu tine de juma de oră, doar beau și fotografiez un bărbat străin, un pletos cu chitară care trăiește ceva lîngă noi, mă gîndesc cum să fac să îmbin pozele și fragmentele de poveste care mi se par potrivite.

Cred că a fost cam așa, uite. Elevul s-a dus într-o zi la el și i-a zis, domnu prof, n-am bani de meditații, ai mei vor să dau la medicină, dar eu sunt fan Dimebag Darrel, fie-i țărîna ușoară, trebuie să învăț să cînt la chitară!

Așa i-a zis, cu semnul exclamării, clar.

Bine. O să te învăț, i-a zis proful de chitară, o să mergem în Piața Mică și o să te învăț să cînți, iar toți banii pe care o să-i arunce oamenii în cutia chitării o să-i iau eu. Pentru bere.

???????????????????????????????

Cum n-am de unde ști că așa a fost? Nici tu nu ai de unde ști că nu a fost așa. Încă o bere, vă rog. Da, o să mai beau o bere…de fapt aș putea bea încă vreo patru lejer. Dar mă vrei doamnă așa că voi fi una, până la urmă. Voi fi cum vrei tu, dacă mă lași să cred în poveștile mele și în berile mele. N-ai idee cît de maleabilă pot fi. Și doamnă pe deasupra. Căcat.

La naiba, cred că s-a prins profu’ că-l pozez. M-am intimidat.

???????????????????????????????

Cerem nota? Așa. Te rog, te duci să le dai cîțiva lei băieților cu chitara? Hai, du-te.

Te duci. Te-ntorci. Plecăm.

În urma noastră un chelner își ia bacșișul de pe masă, un cîine pufos face pișu pe piciorul scaunului unde am stat eu iar proful de chitară notează ceva în agendă. Elevul începe să cînte The Unforgiven.

6 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. se prinsese el de prima dată că-l pozezi,dar n-ar fi avut cum să îți reproşeze ceva, i mean…bei ieftin,ragai în public,nu erai singură etc

    1. sunt o nesimtita, am priceput 😀

      1. Cred că şi-a notat totuşi că te-ai uitat la el.Şi l-a notat şi pe câine, dar asta e altă poveste. Cred că elevul era gelos…

  2. Camelia spune:

    E de luat acasă, e de poveste de dragoste, e de nu repede parcurs, şi câte aş avea să-i spun despre el prin mine…
    Glumesc, aşaşiaşa.

    1. mdeci, Camelia, o punem de-un cat fight ca vaz ca-ti cam place de profu 😀

  3. Camelia spune:

    Aoleu, da, îmi cam, şi mă uit la el aşa, de la tine, şi mă ia cu dor de cândvaiubitul meu, că-i seamănă leit.
    Mai scrie-ţi-l de poveste, Cristina, şi mai pune poze. Amânăm catfaitul.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s