despre femei și mai ales despre cele pe care le-aș bate

bă, am reușit până la urmă să scriu chestia aia cu femeile de bătut de povesteam eu acilea. bravo mie. m-am trezit sâmbătă dimineață la șase, am pus de cafea, am băgat playlist cu Anouk, am dansat nițel prin cameră foooooarte urât că nu eram încălzită dar nu-i bai, m-au văzut doar vecinii de vis-a-vis matinali mahmuri și ei m-au înțeles desigur, și-am purces la scris. mi-a ieșit din prima, de fapt nu a ieșit cum trebuia din prima dar nici n-am mai refăcut-modificat că se făcuse vreo unșpe ceasul și trebuia să mă epilez, manichiurez, să mă cac and shit like that. după aia m-am uitat la seriale funny și m-am dus la bere și m-am făcut muci, și după aia m-am dus acasă și-am dormit cu ușa de la intrare descuiată. și după ce s-a publicat chestiunea în cauză am rămas stupefiată nu de nenii și nenele care comentau apreciativ cu d-alea cică scris inteligent, cu umor, ingenios, că de astea mă știu în stare, ci de tanti care o zis ceva atât de complex încât n-am priceput decât că merit cu vârf și îndesat să fiu tolerată în intoleranța mea față de cei-cele care „nu inteleg ca omul nu face totul bine nu pentru ca nu STIE ce este binele, ci pentru ca nu intotdeauna POATE sa faca asa cum e bine? Nu poate sa faca totul bine din cauza unor emotii, a unor stari ale sale, care ii apartin si la care are dreptul? Pe care, pentru a le depasi, are nevoie sa le inteleaga? Pe care, pentru a le intelege, are nevoie ca, mai intai de toate, sa le TRAIASCA?” Și duamna încheie într-un mod de-mi dau lacrimile de mulțumire:”Sa nu o luam la palme pe aceasta ‘personaja'” (cred că io-s personaja că altfel duduia n-are nici măcar un crâmpei de logică)- „caci are nevoie sa isi traiasca lipsa de rabdare si insuficienta toleranta. 🙂 Sa-i toleram intoleranta.”
Da, vă rog. tolerați-mi intoleranța la toleranță, cum a zis A Hoardei. tolerați-mi ușurința cu care v-aș fute pe toate în cur inclusiv pe mine dacă aș avea-o atât de lungă, văzând aberațiile pe care le puteți și le putem face gândi căca găti spera, pentru că sunt și eu, la rândul meu și al celorlalte femei, femeie. Pentru că sunt, am păsărică și ovulez și dau mesaje în stare de beție și regret sau nu regret și mă extaziez și mă întristez, fantasmez și cumpăr chiloței sexy gândindu-mă hm, oare or să-i placă? de parcă m-ar fute prin chiloți.
că tot vorbeam de chiloți, eram cu A Hoardei la coadă la chiloți în hașendem și vorbeam despre bărbați, la un moment dat apare în conversație vorba de un mascul de vreo treizeci și ceva trecuți, mestecăm noi puțin ideea că nenea ar fi bătrân oarecum, la care o duduie…din fața noastră care aștepta și ea la coadă la chiloți, se întoarce ridată toată înspre noi și pufnește că cum domle, ce, ea are 37 de ani, ce, e bătrânăăăă?!?!?!!? la care îi zic, duamnă, noi vorbeam despre bărbați. la femei sunt alte reguli.
punct.

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. boemul spune:

    ba io zic că-i fix invers: femeile îmbătrânesc, bărbaţii se maturizează. sau maturează, ca caşcavalul ăla sau un vin bun 🙂

  2. iczs spune:

    Poi la 37 cam e gata de pzd ei daca pana in 30 putea sa aleagă acum e bucuroasa când e aleasa :))

  3. boemul, io zic că toți ne prostim d-aia e bine să futem cât putem că după aia nu mai nimerim găurile, și icsule nu zice așa de femeile de 37 că astea au unghii lungi manichiurate și te zgârie la ouă. ai grijă.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s