sfarmă-tot

Uneori sparg realitatea în bucăți, îi cariez smalțul să ajung la rădăcină. Dau de vis și nu mă doare. Oricum n-aș recunoaște durerea nici dacă m-aș întîlni cu ea la metrou și-am schimba banalități despre prețul călătoriilor. I-aș vorbi atîrnată de bară, pîndind momentul minciunii. Eu cobor aici, am o treabă, mi-a părut bine. Dau de vis și mă urmăresc, spectator imun amuzat intrigat incitat speriat dar sigur pe el, e doar un vis, unii îi spun viață. eu sunt mai șmecheră, îi spun hai, arată-mi tot ce poți, fă-mă să zbor și să mângâi monștri pe spate, să fur căderi în gol și să lichefiez cu talpa gândaci care par Johnny Depp din profil.
Uneori fac așa. ajung la o terasă cu cinci oameni și un câine, merg relaxată printre mese, cercetez fibra lemnului, caut acea masă cu acea băncuță, singura demnă de curul meu regal, oamenii stau în suspans nervos, ce pula se tot plimbă asta ca vodă prin lobodă, câinele mă ignoră că doar și el face la fel, dă ocol peste ocol până se pune-n poziție de căcare, câinii mă înțeleg, trăim la același nivel de bază pe care dacă nu-l stăpînești cum trebuie ești handicapat de transcendență, mă împiedic de un picior fieros de bancă, oamenii așteaptă să cad, mereu te aștepți să cadă cineva care se împiedică dar eu nu cad, eu levitez pentru că un cur regal nici măcar nu știe să cadă, găsesc masa, mă așez și-mi scot cartea despre muză. Îndes berea în mine ca să nu mă mai ridic, să atârn suficient de greu și să nu zbor măcar câteva ore în care vreau să fiu a șerpilor. Apoi plouă, cu apă din cer și cu oameni din case care ies din case, ies din carapace și decid să socializeze, să spună bancuri și să atingă alți oameni. Îmi miroase a beție și lemn ars, mi-e clar. Apuc ciocanul și încep să sparg. Încep să iubesc, sălbatic fără scuze, mă întind ca omul de gumilastic în toate părțile cu multe cuvinte, zîmbete necontrolate și încrederi în puțin probabilul, incredibilul, fantasticul care mă fascinează mai tare decât un trup gol de mascul priapic. Viața nu-i deloc dură, cine-a zis asta n-a știut să viseze, viața e casantă și dacă-ți scuipi în palme poți chiar s-o modelezi cum vrei, o bagi în gură o bagi în pizdă o bagi și-n cur și iese bine, iese cum ar trebui să fie. Mă arunc în gol și nu cad, am mai spus că nu cad, mă arunc înspre trecut și-l rîd cu spume, cu bulbuci la gură așa de amuzant a fost, caraghios de vesel deși uneori plângeam, dar apa din ochi nu doare, nici rănile neînchise nu dor, nici viața spartă nu doare, singurul care doare e sângele uscat.
Când dai cu visul în viață iese mișto. și visele ies mai mișto după aia. Uite cât de mișto, eram între picioarele blondei, masam o vulvă imensă, cu labii imense, arhetipale, eram în pizda lumii și i-am apucat clitorisul, l-am transformat într-o pulă de carne vie care-mi vorbea ritmic, spunea ce voia el și-l ascultam de plăcere, spune-mi mai multe, chiar dacă sunt chestii pe care le știu, îmi place să le-aud, sunt chestii cu care mă hrănesc, la fel cum mă hrănesc cu spermă proaspătă, aproape aburindă. știu ce vreau să mănânc, mă decid repede nici nu am nevoie de meniu, ăsta e pentru nemulțumiți, pentru ăia care cred că dacă ar mânca altceva și altceva de fiecare dată ar fi mai buni și mai fericiți dar nu sunt, sunt doar nemulțumiți, eu mă mulțumesc doar cu ce-mi place și sunt tare norocoasă că m-am lăsat să-mi placă lucrurile simple precum șnițelul, orezul cu legume, nebunia, absurdul, confuzul, bărbosul, pula, secrețiile, legumele, bancurile nereușite, negrul, tenișii, berea, noaptea, ploaia, soarele, lacul sărit de pe unghii. Apropo de lac de unghii, după ce sparg viața mi se întâmplă chestii care nu se întâmplă de regulă, adică sparg din greșeală în mall o sticluță de ojă, se împrăștie roșu închis pe jos, oare ce înseamnă, înseamnă că am ucis ceva, probabil un tabu, probabil o regulă, probabil o limită. Îmi cer scuze și caut alte victime, alte sticluțe, mi se deschide apetitul dar mă gândesc că ar fi bine să-mi cer și alte scuze, poate nu au fost de-ajuns, cineva șterge cu acetonă sângele de pe jos amețesc de bucurie și zâmbesc psihopat când întreb dacă trebuie să plătesc, zice că nu, vezi ce ușor e să-ți crape echilibrul în două, în bucățele, nici nu te doare capul, ai putea s-o faci de mai multe ori și-ncep să fîlfîi pentru că dacă știi că nu poți să cazi niciodată nu ai altceva de făcut decât să zbori.
Așa de plăcut mi-a fost încât mi-am dat drumul, am vorbit despre cum mă cac verde după ce mănânc salate și oamenii mă priveau tulburați, nu le place să vadă căcat, cu atât mai puțin verde, nu a râs nimeni, doar eu, mereu rîd când spun ceva amuzant, lor nu li s-a părut și asta m-a făcut să rîd mai tare, cineva m-a certat, îl fac de rușine, nu știu, nu-mi pasă că nu e rușinea mea, nu am rușine, nu mă vezi ce fac, sparg cruste de sînge închegat în sticluțe, transform pizde-n pulă, îmi nasc propriile vise ce nevoie am de copii, eclozez fantezii , afară plouă și miroase a lemn ars, ascult vulturi industriali și pe eterna tanti de la chioșc care-mi spune mereu, de fiecare dată după ce cumpăr bere și țigări, face treisuteșaișcinci, treisuteșaptezeci cu tot cu pungă și sănătate multă!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s