divagări

Am niște personaje preferate. Unul e Poeteski. Feblețea mea. Poeteski, doamnelor și domnilor, este real. Este așa cum îl descriu, cu ciolane, bube, păr slinos, acufene, ipohondrii, voce groasă. L-am cunoscut și am fost fericită că mi-a oferit ocazia asta. L-am iubit așa cum unii oameni iubesc o singură dată în viață, dar cu amendamente. Eu nu pot iubi pe nimeni mai mult decât pe mine. Am știut asta de când eram mică și mă gândeam.
Io când eram mică mă gândeam înainte să dorm obligatoriu. Somnul de după-masă. Niciodată nu adormeam pe bune, mă abțineam de la clipit speriindu-mă singură cu balaurul care zbura deasupra mea și m-ar fi ars de vie dacă se prindea că nu dorm, și modelam mici scenarii în care cumva, cândva, cineva mă obliga să mă mărit. Și-a dracu să fiu de nu fugeam din fața popii cu coronița de mireasă pe cap, unde vedeam cu ochii. Muream de nerăbdare să fac asta când mi-ar fi fost vremea. Nu-ș cum pula mea mă vedeam mereu adultă, în pantaloni, refuzând întruna feminitatea. Apărea de nu știu unde un blond îndrăgostit, îl chema Alexandru, mă cerea la tata, tata zicea că da, mă târa la altar și eu fugeam. Aruncam rochia de mireasă, trăgeam pantalonii pe mine că pe vremea aia erau doar blugi din ăia prespălați și nu-mi plăceau deci îmi imaginam niște banali nădragi din stofă, și fugeam, nene. Lumea? Bulversată. Dar cum de ce când unde. Mă dădeam în vânt după stupoare.
Ziceam de Poeteski. Este, din fericire, mai mult decât pot povesti. Este oricum neterminat, potențialul îi depășește realizările, este sursa mea nesecată de inspirație, este capacul care-mi domolește bolboroseala, cel care mi-a depășit imaginația, cel care mi-a înfierbântat-o până la clăbuci de bule, este în fapt…cel de care toți râdeam în generală. Este cel din spatele clasei, cel neales la niciun joc, cel nechemat la petreceri. Nu că aș fi fost eu vreo populară, dar eram tocilară. Poeteski era ceva special. Și l-am cunoscut, iar mintea lui m-a dat pe spate. Felul în care își exprima idiosincraziile, vălurile sub care își ascundea eșecurile, superputerea care îl făcea să pară ce nu este. Și traumele, traumele care îl făceau ceea ce este. Dacă o mai fi, nu știu dacă mai trăiește.
Ar fi putut să moară între timp. Era mereu bolnav. Și nu așa oricum, grav! Nu suporta viața. Nu era făcut pentru așa ceva. Și nu era făcut nici pentru dovezi de afecțiune. Cât pe-aci să facă un atac de cord când i-am servit un ceai cu zahăr la masă. Pregătit de mine.
Dar destul cu Poeteski. Clara B. se simte exclusă. Clara B. este o divă precipitată. Este cea care nu poate iubi un om în scaun cu rotile. Este cea care se îndrăgostește în fiecare poveste. Indiferent dacă de Poeteski sau de altul. Clara B. iubește ca un bărbat și fute sportiv. Clara B. se duce la salon de două ori pe an să-și taie vârfurile de păr despicate și plătește în total 300 de lei. Clara B. este naivă, pătrunsă de importanța masculului, de câte ori vrea el, Clara B. are mereu urme de mușcături pe buci, Clara B. e liberă și e doar ea. Când apare Clara B. într-o poveste, chiar și Poeteski e personaj secundar.
Dacă am și alte personaje preferate, e oricum prea târziu să le enumăr acum. De fapt nu am. Ăștia doi îmi sunt suficienți. Drept să spun, sunt cam matoală acum și nu mai pot să scriu prea multe. Dacă o fi de-ajuns sau oricum inutil, e prea degeaba și prea târziu.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s