Poeteski și despre

Când s-a născut Poeteski au început să se compună în jurul lui povești pe care mama lui nu i le-a spus niciodată. Avea din pruncie fruntea înaltă și părea mult prea inteligent pentru snoavele pe care alți copii le amestecau în lapte și le beau înainte de culcare. Avea oricum intoleranță la lactoză, iar părinții lui îi mutau mereu ora de culcare, după cum aveau chef să se certe. Într-o seară i-au mutat-o în fața ușii de la intrare, pe care nu au deschis-o decât după ce s-a umplut găleata de gunoi și valiza tatălui. S-a oprit cu vârful pantofului în burta lui și…
Știi ceva? Nu am chef să scriu astăzi despre Poeteski. Mi l-am imaginat copil pentru că, făcând abstracție de înălțimea lui și de cuvintele cu multe silabe pe care le folosea accentuându-le ardelenește, Poeteski era un colț de carne de copil, plină de oase și frică. Dacă țipa cineva la el făcea botic, ca motanul Tom, își lăsa liberă buza de jos și tăcea într-un colț până când se umplea de bube. Nu era făcut să iasă în lume, acolo confunda gălăgia, claxoanele și scrâșnetele roților și dinților cu certuri. Își punea imediat panica pe el, trăgea gluga și călca pe buză, până descoperea un cotlon matlasat cu căcat de mâță și acolo-și punea zbuciumul la adăpost.
Când Poeteski citea o carte dura mult. Trecea cu degetul peste litere și mormăia cuvintele până le simțea gustul, apoi plescăia. Închidea cartea după nici trei paragrafe, privea spre genunchi și cugeta. Digera sensurile, dacă nu-i priau, făcea bube. Ce altceva să facă.
Dar superputerea lui Poeteski era tocmai asta, puterea cuvintelor. Numai că nu folosea niciodată cuvintele altora, doar pe ale lui. Știa destule. Și le îmbina exact ca o duduie care-și pune în evidență șoldurile pe care nu le are, folosind combinații de linii și culori, eventual o centură lată. Poeteski se transforma vorbind în ce avea el chef. Anarhist ras pe o parte din cap, amant versat, sadic intransigent, junkist pletos, psihopat misterios.
Cine e Poeteski, nimeni nu poate spune. Eu încerc să-l descriu, dar uneori nu am chef. Timp însă mai este, și chiar dacă nu a fost destul, va fi de-acum încolo.
Când s-a născut Poeteski s-au născut poveștile, și se vor mai fi născând încă, de n-or fi murit.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s