Clara B. și Poeteski în Vama Veche

Clara B. se confesa cu mare talent. Făcea pauze lungi de supt zgomotos țigara, își întindea colțul drept al gurii într-un zâmbet complice cu colțul stâng, care simula nepăsarea, apoi rostea glacial:
Mda. Și…
Niciodată nu-și atingea părul când se confesa. Ondularea șuvițelor cu degetul era rezervată pentru când îi venea rândul să asculte. Când vorbea, însă, își ținea spatele drept, un umăr ridicat, capul înclinat și râdea acoladă, un râs care se diferenția de râsul uzual numai prin nivelul de expunere al dinților de jos. Mângâia sticla de bere, nici vorbă să o jupoaie de etichetă, iar picioarele încolăcite sufocau palpitațiile pe care le simțea inevitabil sub smocul de flocișori ondulați, tuns de cele mai multe ori a la Hitler.
Mda. Și…
Poveștile ei zgâriau, gâdilau sau loveau. Niciodată nu mângâiau, avea nevoie de reacții sonore. Nu de mormăituri în barbă și mieunături de confirmare. Dacă avea o poveste moale, o întărea cu mici reflecții personale aruncate haotic, ca gropile din șosele. Trebuia să-și hurducăie auditoriul pentru că nimeni nu remarcă un drum confortabil. Poveștile se nasc numai din piedici și semne de interzis.
Așa cum s-a născut și povestea în care Poeteski s-a întâlnit cu semnul pe care scria Stop. În Vama Veche, știe toată lumea semnul ăla pe care scrie Stop, după care mai mergi câțiva metri și aștepți microbuzul.
Mda, și…
Clara B. și Poeteski făcuseră plajă toată dimineața. El trist și constipat, ea agitată și nu deajuns bronzată. Până pe la doișpe au beneficiat de acea proprietate a timpului care capătă o consistență de neimaginat, totuși insuficientă atunci când urmează să părăsești un conglomerat de factori care ți-au produs plăcere o vreme. S-au îmbrăcat în hainele de drum pe plajă, punând pe furiș în rucsaci câte un pumn de nisip ca să aibă motiv de mustăceală odată ajunși pe covoarele proprietate personală. Au cumpărat langoși cu ciuperci și brânză ca să aibă ce mânca pe drum. Apoi s-au grăbit spre microbuz.
Mda, și…
Purtau amândoi pălării. Clara B. purta pălărie pentru că-i stătea bine, Poeteski purta pălărie ca să nu-i stea rău. Clara B. mergea cheaună dar hotărâtă spre locul stabilit, Poeteski nu vedea prea bine din cauza pălăriei.
Clara B. suge din țigară. Nu-i prea place să povestească dar știe că ceea ce urmează să spună mustește, dă pe dinafară și pula mea…e o fată dintr-o bucată, dacă așa a fost, de ce să nu spună?! Are de ales între varianta scurtă și aia lungă, dar tot acolo ajunge. La tamponarea frunții lui Poeteski cu un șervețel desprins de pe o langoașă cu ciuperci și fixarea respectivului șervețel sub marginea pălăriei ca să nu îi curgă sângele în ochi. Ce dacă a dat Poeteski cu capul în semnul pe care scria Stop, se poate întâmpla oricui e prea înalt. Numai să nu-i leșine în brațe, îi dă Clara B. cu forța să mănânce din langoși, îi cumpără apă și se zborșește la un copil care se uită prea curios la Poeteski. Copilul se strâmbă și se întoarce la locul lui, freacă o tabletă. În autocar, spre București, Clara B. se liniștește. Poeteski arată ca un viking cu pizda ceea pe frunte, o să-l usture, o să rămână semn dar cel puțin o să-și amintească de ea după ce o să-i explice că nu o s-o mai vadă niciodată. Clara B. are principii clare, care văd pe unde merg. Ea nu se împiedică decât de propriile picioare și nu dă cu capul decât în propriile greșeli. Nu în semne pe care scrie Stop, e prea pitică pentru a i se întâmpla așa ceva. Dacă dă peste cineva, păcat, o să-l doară. Clara B. simpatizează cu semnul pe care scrie Stop.
Mda, și…
Când se îndrepta spre taxiul liber care oprise să-i culeagă de la autogară, Clara B. a mai făcut o ultimă încercare de a fi drăguță. L-a ajutat pe Poeteski să se ridice de unde căzuse grămadă, în spatele ei, împiedicându-se de o bară de fier care ieșea din gard. Apoi i-a spus taximetristului să o ducă acasă, și pe Poeteski înapoi la gară.
Mda, și când am ajuns acasă am răsturnat rucsacul plin cu nisip pe covor, am tropăit pe el și l-am sunat pe unul căruia îi plăcea să mă lege în crab-tie și să mă lovească peste fese.
Putea fi o poveste tristă și romantică, dar Clara B. a decis să fie o poveste stupidă cu un tip tolomac și cu o tipă masochistă. Cum spuneam, Clara B. se confesează cu mare talent.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s