bețiva se întoarce

lăsând la o parte faptul că am un început de alzheimer și uit de la mână pân’ la pulă ce fac, adică ieri am pus un sac de gunoi în coșul de gunoi, am vorbit două minute gesticulând, am luat un sac de gunoi să-l pun în coș și am constatat cu stupoare că deja exista un sac pus chiar de mine cu alea două minute mai devreme, treaba cu dieta mea e în felul următor. am niște crampe ciudate, probabil de la absența legumelor, deși nu-s deloc constipată dacă asta s-ar putea deduce, mă cac as usual cu sârguință și dedicație, așa că am decis să reduc faza de atac și cam toată dieta la o dietă mai rezonabilă, care include alcool și legume. așa că azi am început cu niște beri, acum văd că beau gin cu apă, nu-ș mâine ce mă mai duce mintea să fac. să bag legume, da, uitasem. de la alzheimer. că eu fără legume sunt moartă. un alt efect al dietei a fost că m-am supărat rău pe viață. două zile n-am fost om, nea nicule. arțăgoasă, enervantă, era să plâng că nu am gumă de mestecat și căcaturi d-astea. ceea ce nu e ok. ca să nu mai zic că după nici trei zile de regim azi m-o agățat un puști relativ hipster, estimez cam 23 de anișori, care-o insistat să vorbească ceva cu mine mai să mă îmbrățișeze, și eu i-am zis, după ce m-am scormonit bine prin memorie și mi s-a părut că nu-l cunosc, că nu am timp. am plecat atingându-l din greșeală la prohab. noi să fim sănătoși.
încep un nou regim, care include lipsa chipsurilor, a pâinii, a dulciurilor, compensez cu alcool să ardă caloriile, ca și până acum că stau să mă gândesc…dude, la câte mii de beri am băgat în mine de vreo doișpe ani încoace, trebuia să fiu de trei ori pe-atât. nu-s. înseamnă că alcoolul ajută la siluetă. am zis am zis.
cheers!

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s