Poeteski samsarează

Clara B. i-a supt-o. I-a supt-o bine de tot. Unii ar spune că i-a dezintegrat-o.  Și Poeteski alta nu mai avea. Nu-și adusese energie de schimb, a venit la Clara B. nepregătit iar nesimțita dracului i-a dat un bobârnac peste pălărie, l-a împins pe scări și l-a obligat să mănânce chec. Lui Poeteski nu-i plăcea în mod special checul, își satisfăcea foamea sorbindu-și dinții și scotocind prin măsele după resturi concentrate de usturoi. Era un om cu gusturi simple, descrise succint pe eticheta pălăriei, în caz că l-ar fi găsit cineva pe stradă, și cu povești complexe care implicau mereu cel puțin două persoane și un scărpinici. Era complet oripilat de mâncărimi, dar cel mai mult și mai mult ura mâncăricile. În special mâncărica de cartofi. Uneori făcea pe el însuși să se îndoiască de faptul că ar fi totuși om, alteori făcea pe alții să se mire, sau cel puțin să aibă impresia că se miră. Pe Clara B. a făcut-o să sângereze, dar asta mai târziu, după ce i-a supt-o. Pentru că deși era singura lui energie și Clara B. o înghițise pe toată, Poeteski a fost tare surprins să constate că poate dispune într-un timp relativ și scurt de o nouă doză de energie. S-a gândit o vreme la asta și a ajuns la concluzia că într-o viață anterioară el și Clara B. erau de fapt aceeași persoană. Pe care nu a putut s-o cunoască, fiind probabil un om, și mai mult ca sigur un timid.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s