faza platou

(femelele își pot prelungi orgasmul cît vrea pula lor)

Am treabă, am de tradus, am de scris. Nu pentru că ăsta ar fi modul în care-mi aduc chipsurile pe masă, că eu îmi iau carbohidrații din junk food, ci pentru că așa mă distrez eu (mai nou). De exemplu, uichendul ăsta a fost sălbatic de-a dreptul. M-am fofilat cum am putut de la niște ieșiri care nu mă amuzau deloc, same pipl, same stories, eu m-am lăsat de fumat deci varianta în care mă sinucid înghițind țigară după țigară pică, și-am stat în camera asta care e…cum să zic…are cinci tablouri, trei ale lui blackbloodandpain, două ale mele, are sute de cărți, are o ladă de zestre, un porthart din armată de la tata, o canapea încropită din două fotolii vechi, o pălărie, cărți de tarot, căni cu zaț de cafea asfaltat în ele, o oglindă pe birou, cu care vorbesc când scriu și caut cea mai bună expresie, un miros dubios și un coș de gunoi negolit dinainte de crăciun. Și-am citit o carte, aparent ușoară, o polițistă scrisă de un nene israelian. Apoi m-am gândit, cum ar fi oare cum ar fi…să-i iau un interviu?! Iete poznă. Sâmbătă, pe noapte așa, lipeam fițuici cu întrebări pe pereți. Duminică le treceam pe curat…Poveste lungă și eu pierd timpul aici. L-am agățat, l-am întrebat, mi-a răspuns. Zicea d-ale lui, chestii de scriitor, dar știi care-i faza? Tot procesul ăsta, care încă nu s-a încheiat, a dat constant pe dinafară ca o oală sub presiune, mintea mea se umfla haotic cu probleme de poliție secretă israeliană, cu independența, cu tradiția, cu agathachristie, cu polițistele, cu chestii pe care nici nu le bănuiam cu o zi înainte, râdeam schizofrenic scriind întrebările și analizând cuvântul endeavour pe care americanii-l scriu endeavor(având în vedere celelalte interviuri citite în engleză ale lui Mishani, el ce preferă, engleza engleză sau engleza americană, adică eu ce variantă de endeavour folosesc? ) și nu mai zic cu câte dileme jonglam și finalul mi se părea tot mai departe …băi și-mi plăcea al dracului de tare.

Asta așa, ca și chestie, ca să nu uit de ce fac scris. Când oi citi textul ăsta la bătrânețe. Și tot pentru atunci…băbătâie dragă, uite cum arată programul celei care încă nu-s dar sper a fi, celei care matale ai fost și sper că încă ești acolo-n 2025 (mda, nu plănuiesc o viață prea lungă, dar nu-mi trebuie la ce planuri am)  (și încă o paranteză, chestia asta seamănă cu planificarea zilnică pe care mă obliga el padre s-o scriu în mica mea agenduță neagră la frageda vârstă de 5 anișori ciufuliți, atunci cînd am scris primul și singurul meu roman):

8:00 trezirea, analiza viselor în timpul pișării, cafeaua

9:00 -12:00 frecat de surcică. Idei, pornache, primul pahar de alcool, goange

12:00-15:00 scris serios orice am eu de scris serios

15:00-18:00 somn

18:00-2:00 totul. Documentat, citit, scrijelit, scris, scribălit, scris pînă iese untul din mine și scriu cum mi-ar plăcea să citesc, alcoolizat, cofeinizat, futut, drogat, orice îmi pare că ar avea vreun efect pentru dezmorțirea cuvântariței și cuvântărit pînă îmi crapă, pînă ondulez prin casă de nebună complet dezbrăcată, convinsă că-s salamandră verzuie solzoasă și mă frec de podele până juisez obosită, undeva lîngă pat.

4:00 mă trezește un vis acid. E întuneric, cald și liniște, atît de liniște încît geamătul meu de putoare care se-ntoarce pe cealaltă parte și dă dracu toată lumea, cu toate sudorile, halenele, bășinile și candidozele ei, sună criminal de nesimțit. Rînjesc și-mi sforăi  încetișor drumul în următorul vis.

10 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. mereucautceva spune:

    pe zatul de cafea intotdeauna infloreste mucegaiul din a treia zi. pana devine asfalt, se umple cana cu fulgi albi-verziu. zic si eu.

    1. irelevant. atat de greu se spala canile cu pricina, incat exprimarea mea imi pare adecvata.

      1. mereucautceva spune:

        toate exprimarile tale sunt adecvate. asta te face perfecta.

        1. daaaaa, acolo, freaca, freaca :)))

          1. mereucautceva spune:

            frecatul produce si durere, nu numai placere daca nu stii cand sa te opresti. 😀

          2. haidi bre, știi și matale că de la adecvat la perfect îi cale lungă. adică adecvat îi numai potrivit:D însă îmi place de matale că ești modestă în aprecierea propriilor cuvinte folosite.
            însă alta am eu a întreba: ce dracului scrii atâta?

          3. nu am zis io ca-s perfecta.

          4. mereucautceva spune:

            io am zis. pai daca esti!

          5. nici n-am zis c-ai zis matale 😉

  2. de fapt..ce contează care „matale” a zis că-s perfectă, io propun s-o lăsăm așa cum a căzut, esențialul e perfecțiunea. mea. 😀 mă duc să râd.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s