io mă fut în ea de lume!

Să nu vorbesc cu păcat, dar parcă am început să prind câte ceva din nebunia pomenilor, arta împărțirii prescurilor, așezarea bomboanelor, servitul la mese, spălatul vaselor în ger, evitat tataie plângăcios, fugărit cu poalele-n sus șoricelul argintiu cu meniu dubios, bazat pe sare, arpacaș și făină, generator de dovezi atât de solide încât puteau servi drept miez pentru eventualii bulgări făuriți din restul de zăpadă care ornamenta cel mai gri-lutos sat din sudul țării. Zic să nu vorbesc cu păcat doar în spiritul evenimentului, că altfel păcătuiesc de plăcere cu vorba și cu fapta, spăl în zile colorate cu cruci roșii, mănânc de dulce-n post, fut în funcție de calendarul menstruației mele, nu de cel creștin și tot așa. Dar ce zic eu aici, cel mai mare păcat, care se anulează singur, e că nu cred în chestiunile astea și punct. Mă uitam azi la the last mamaie standing, i se făcuse de apoplexie când a descoperit că nu s-au pus pârdalnicele prescuri în coșnița pentru biserică. S-a strigat, s-a urlat, s-a întrebat, dar cum dar de ce păi nu ți-am zis n-am auzit aveam căciula pe urechi e frig ce ne facem osămurimblestemați de răposată, s-au pus energii în mișcare, motoarele au pornit, goană spre biserică să nu carecumva să se petreacă ce naiba se petrecea acolo fără PRESCURI!  Că ce-or fi alea? Nu-ș. Erau niște pâini. Mă uit în dex, zice de anafură și cuminecătură, nici alea nu-ș ce-s, am auzit de ele dar nuuuuu vreau să aflu din dex, vreau să-mi zică una din babetele alea CE REPREZINTĂ PRESCURA, ce simbolizează, de ce pula mea se zbat ele atât că io n-am vrut să fac iureș dar sunt sigură convinsă că pe oricare întrebam habar n-aveau, dar ele știau domle că așa se face, din bătrâni. și mai să se încaiere dacă una din alt sat, cu alte obiceiuri, zicea altceva. Nici după ce mori nu ai pace, futu-le candela și iconostasu de pătrățele în care tre să încăpem toți de parc-am fi calcule, toți să dăm același rezultat. D-aia am io ceva cu matematica. Io n-am mai pomenit să ceri voie de la popă să nu ții post din cauză de diabet. Ei, dadică-mea (e un fel de grad de rudenie, nu-ș exact care anume) a cerut voie și a liniștit-o pe last mamaie standing că dacă se duce spășită și explică popii de ce-i suferindă, poa să mănânce conform regimului în post. Trecem peste…Eu acum tremur, a intrat gerul, nu Gerula! în mine, îmi furnică furnicuțe prin mâini și furnicoi prin tălpi, dau cu niște alcool să mă pun pe picioare că ar trebui să scriu ceva, sunt trează de la patru juma și m-am jucat de-a v-ați-ascunselea cu babele să nu vadă că nu mă-nchin la veșnica pomenire. Că și-așa nu-s măritată și a….chiar. uitasem de mica mea izbucnire, că am ajuns s-o fac și p-asta, să explic altora de ce trebuie să stea ei și să muncesc eu. înțeleg că nu mă pricep la butoanele lor acolo cu popi și lumânări, dar am două brațe și o vârstă care-mi permite mai multe decât uneia de șaijdeani, totuși, muierile celea se purtau de parcă nu existam, eram neica nimeni, incapabilă să învârt în oala cu mâncare sau să spăl un vas, și asta nu m-ar fi deranjat dacă ar fi știut că-s leneșă. dar ele nu știau asta, presupuneau doar că nu sunt capabilă pen că nu-s măritatăăăăăă și nu gătesc pentru băăărbaaat și nu-ș să țin o casă. no șit! așa că s-au încăpățânat să mă trateze ca pe un copil, mâinile mele erau MÂNIȚE! iar eu întreagă eram FETIȚĂ. mai sus numita dadica se dădea de ceasu morții că cine-o ajută pe mama dacă se duce ea nu-ș unde, cu mine de față, cred că nici dacă primeam pensie de handicap nu eram atât de nepusă la socoteală.  până când am intrat puțin în ele cu un mic discurs de patru fraze și s-a făcut tăcere. am auzit un „seamănă cu ta-su, tace cât tace până zice ce-are de zis și gata” .  nu-s eu deloc muncitoare dar chiar n-am chef să mai moară vreuna p-acolo și să-mi petrec restul vieții din pomană-n pomană numai pentru că mintea lor se oprește-n poartă și atât, nu aruncă un ochi p-afară să nu zică lumea că-s cotrobăitoare. că numai de lume am auzit azi, să nu ieși din rândul lumii, să nu te râdă lumea, să nu aibă lumea ce să zică.

când oile ies din turmă le hăpăie lupul. când ies oamenii din turmă îi prind ăia rămași în turmă și-i hăpăie.

mă fut în ea de lume.

gata.

Aș putea să tac sau să zic:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s